Reuters: Ungaria a criticat politica energetică a UE

T.B.
Internaţional / 15 octombrie, 11:44

Reuters: Ungaria a criticat politica energetică a UE

Ungaria ar avea de suferit dacă i s-ar întrerupe accesul la energia rusească, a declarat miercuri ministrul ungar al Afacerilor Externe, Peter Szijjarto, cu prilejul unei vizite la Moscova, reiterând faptul că ţara sa nu va accepta presiuni externe atunci când vine vorba de decizii privind aprovizionarea cu energie, transmite Reuters.

Szijjarto a participat la forumul Săptămâna Energiei Ruse, într-un moment în care miniştrii Apărării din ţările NATO s-au întâlnit la Bruxelles pentru a discuta despre ajutorul militar pentru Ucraina, ceea ce scoate în evidenţă diferenţele dintre Budapesta şi majoritatea statelor membre ale alianţei, în ceea ce priveşte relaţiile cu Moscova.

Ungaria şi-a menţinut dependenţa de energia rusească după invazia Moscovei în Ucraina, ceea ce a provocat critici din partea mai multor aliaţi din Uniunea Europeană şi NATO.

Szijjarto a declarat reporterilor la Moscova că interesul naţional este primordial pentru Budapesta când vine vorba de aprovizionarea cu energie. "Nu am fost niciodată dezamăgiţi (de Rusia). Livrările au sosit întotdeauna... Contractele au fost întotdeauna respectate. Iar întrebarea mea este doar de ce ar trebui să întrerupem această relaţie", a spus Szijjarto.

Ungaria a respins planurile Comisiei Europene de a elimina treptat importurile de gaze ruseşti şi gaze naturale lichefiate în UE până la sfârşitul anului 2027, adâncind ruptura cu Bruxelles-ul în ceea ce priveşte relaţiile cu Moscova.

Ungaria a semnat un acord pe 15 ani în 2021 cu Rusia pentru a cumpăra 4,5 miliarde de metri cubi de gaze anual şi a crescut achiziţiile de la Gazprom anul trecut, importând aproximativ 7,5 miliarde de metri cubi de gaze ruseşti prin conducta Turkstream.

Ţara vecină importă, de asemenea, cea mai mare parte a ţiţeiului din Rusia prin conducta Drujba, care trece prin Belarus şi Ucraina până în Ungaria şi Slovacia. Operatorul croat de conducte JANAF transportă, de asemenea, ţiţei către rafinăriile grupului energetic maghiar MOL.

"Bruxelles-ul vrea să tăiem una dintre cele două (conducte) în conformitate cu procesul de diversificare", a spus Szijjarto. "Cum poate considera cineva că o conductă în loc de două este mai sigură? Este o nebunie", a spus oficialul ungar.

Preşedintele american Donald Trump a declarat luna trecută că va îndemna Ungaria să înceteze să cumpere petrol rusesc, ca parte a unei campanii de presiune asupra aliaţilor NATO să rupă legăturile energetice cu Moscova din cauza războiului său cu Ucraina.

Premierul ungar Viktor Orban a declarat că renunţarea la energia rusească ar fi un dezastru pentru economia Ungariei.

Opinia Cititorului ( 8 )

  1. urata natie ,dupa cum arata si la ce caracter au, fac parte din triburile turcicie, nu au legatura cu fictiunea hunii,legenda a crestinilor pentru a justifica distrugerea civilizatiei, altfel ar fi fost construite cetati,orase,drumuri ,apeducte, nimic nici macar un WC ,unde marele atila isi facea nevoile in boscheti, avem problemele astea la granita, cele doua triburi de tembeli maghiarii si sarbii, impreuna au cca 5-6 milioane restul sunt romani,,slovaci,croati,sloveni ,albanezi,

    Trump a fost aplaudat pentru ca a spus America First, si cand Viktor Orban spune exact acelasi lucru el este criticat, sanctionat.

    1. Trump nu cumpara de la teroristi, ba chiar pune sanctiuni. Orban e invers - cumpara numai de la teroristi si nu accepta sa puna sanctiuni.

      Useful Idiot!

      Dupa intalnirea din Alaska, Trump a spus ca o sa faca multi bani. Si in Alaska s-a intalnit cu aceasi persoana de la care Orban doreste sa cumpere ieftin. Energie cu care functioneza fabricile Suzuki, Audi, etc. In felul asta trebuie sanctionati si fabriciile din Ungaria, India, China, etc. Tarile din Africa ca cumpara grau, cereale din Rusia si poate asa fugind de foamte o sa vina mai multi in Europa .

      Nu, hungaristanul nu trebuie sanctionat, trebuie doar dat afara din UE si NATO ca sa poata sa cumpere hidrocarburi mujice "ieftine" dupa pofta inimii si sa se dedice politicii "hungaristan first":-)...tot "elore"!:-)

      Mai nou si Marea Britania vrea sa reia relatiile economice cu China, care cumpara energie ieftina din Rusia.

    Conform datelor Centre for Research on Energy and Clean Air (Crea)in 2024 ,

    statele din UE au platit Rusiei 21,9 miliarde euro pentru combustibili fosili, 

    exact in acest interval de timp au sprijinit Ucraina cu 18,7 miliarde euro, 

    afima institutul german IFW Kiel, in acest context pare un nonsens idea de

    sprijin total a UE ptr. Ucraina,practic sprijinim mai mult Rusia. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Noi. 2025
Euro (EUR)Euro5.0865
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4207
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4685
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7811
Gram de aur (XAU)Gram de aur567.2841

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
gustulitaliei.ro
sustenlandia.com
immromania.eu
world-nuclear-exhibition.com
targuldeturism.ro
thediplomat.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb