Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că Ucraina ar opri atacurile asupra rafinăriilor de petrol din Rusia dacă Statele Unite ar furniza Kievului rachete interceptoare pentru sistemele de apărare antiaeriană Patriot, o solicitare-cheie a preşedintelui american Donald Trump, relatează Reuters.
Într-un interviu acordat postului Fox News duminică, 1 noiembrie, Zelenski a spus că a purtat mai multe discuţii cu Donald Trump şi cu membrii echipei acestuia privind oprirea atacurilor asupra infrastructurii energetice, potrivit agenţiei.
„Am spus că nu putem să nu răspundem după atacurile Rusiei asupra infrastructurii noastre energetice, după ce Rusia ne ucide oamenii şi atacă reţelele de electricitate, instalaţiile de gaz şi rafinăriile”, a declarat liderul ucrainean pentru jurnalistul Trey Yingst, relatează Reuters.
Zelenski a afirmat că există două variante pentru oprirea loviturilor ucrainene asupra rafinăriilor ruseşti: Rusia să înceteze atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei sau Statele Unite să furnizeze Kievului rachete Patriot, scrie agenţia.
„O altă alternativă este să ne daţi rachete Patriot. Vom găsi banii, nu cerem doar ajutor”, a spus preşedintele ucrainean, potrivit Reuters.
Liderul de la Kiev a precizat că, dacă Washingtonul ar furniza sistemele de interceptare pentru o lună, Ucraina ar suspenda atacurile asupra rafinăriilor ruseşti pentru aceeaşi perioadă, relatează agenţia.
Administraţia Trump a aprobat vânzarea a 500 de rachete interceptoare Patriot către Ucraina, însă Zelenski a avertizat că livrările ar putea întârzia câţiva ani, conform Reuters.
Rachetele Patriot sunt printre principalele sisteme de apărare pe care Ucraina le foloseşte pentru a intercepta rachetele şi dronele lansate de forţele ruse, scrie agenţia.























































Opinia Cititorului