Revenirea apetitului la risc al investitorilor apreciază euro în faţa dolarului

F.A.
Piaţa de Capital / 1 decembrie 2009

Moneda europeană s-a apreciat în faţa dolarului în debutul şedinţelor europene, apropiindu-se de 1,51 dolari/euro, pe fondul revenirii apetitului la risc al investitorilor, ca urmare a unor indicatori pozitivi anunţaţi în China şi a majorării dobânzii cheie în Australia, relatează AFP, conform NewsIn.

Moneda europeană era cotată la 1,5076 dolari în debutul şedinţei de azi, faţă de nivelul de la închiderea şedinţei de luni, de 1,5005 dolari, euro câştigând teren şi în faţa monedei japoneze, până la 130,96 yeni/euro.

Încrederea investitorilor a fost susţinută azi de publicarea unor date pozitive privind industria de prelucrare din China, în creştere pentru a 8 lună consecutivă, şi de majorarea dobânzii cheie în Australia, la 3,75%.

"Situaţia în care se află Dubai World continuă să provoace temeri pe pieţele mondiale, dar se pare că au fost, totuşi, veşti mai bune în această dimineaţă", a declarat analistul Simon Smollett, de la Calyon.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3370
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7571
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7356
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3104
Gram de aur (XAU)Gram de aur636.0040

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
eduprosummit.ro
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb