REVISTA PRESEI - 19.03.2010

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 19 martie 2010

ADEVĂRUL

"Căpşuniada" înfloreşte în criză

Anticipată acum un an, repatrierea masivă, din cauza crizei, nu a mai avut loc. Mulţi români au rămas fără servicii în Spania şi în Italia, dar au preferat să stea acolo şi să trăiască din ajutorul de şomaj consistent. Criza economică a fost resimţită diferit de românii din Spania şi de cei din Italia. Majoritatea au preferat să rămână acolo pentru că s-au descurcat mai bine decât în ţara natală.

"Teroristul" din avion specialist în securitate

Ioan Cordoş, bucureşteanul interogat ieri în legătură cu alarma teroristă de la Timişoara, este director în cadrul UTI Systems. Culmea ironiei, chiar firma UTI Systems este cea care supraveghează Aeroportul "Traian Vuia", din Timişoara.

Zece schimbări aduse Legii educaţiei

Şcoala intră într-o nouă epocă: elevii vor avea portofoliu, admiterea prin concurs va fi reintrodusă la unele licee, iar Bacalaureatul va avea doar două probe scrise. Proiectul noii legi a fost pus în dezbatere publică. Părinţii şi profesorii vor putea comenta şi aduce critici timp de două săptămâni. Daniel Funeriu, ministrul Educaţiei propune un proiect de lege prin care vrea să schimbe din temelii şcoala românească. "Adevărul" vă prezintă astăzi câteva dintre modificările cuprinse în noul act normativ

Moldovenii nu scapă de anticipate

Comisia de la Veneţia şi ambasadorul american au dat peste cap planurile liderilor proocidentali de la Chişinău. Premierul Vlad Filat a declarat că un nou scrutin anticipat este inevitabil, în urma recomandărilor Comisiei de la Veneţia privind modificarea Constituţiei.

Executat pentru criza monetară

Un fost apropiat al lui Kim Jong Il a fost găsit ţap ispăşitor şi condamnat la moarte pentru problemele financiare care au sărăcit populaţia. Pak Nam-ki, fost oficial însărcinat cu finanţele, a plătit cu viaţa implementarea unei reforme prin care moneda naţională s-a depreciat. Presa sud-coreeană relatează cazul lui Pak Nam-ki, fostul director pentru planificare şi finanţe în Partidul Comunist din Coreea de Nord, care a fost executat acum trei zile într-o cazarmă din capitala Phenian, fiind acuzat că "a ruinat în mod deliberat economia naţională".

Reclame la mintea copiilor

Spoturile nu mizează "nici pe prosteală, nici pe inteligenţă", spun specialiştii. Reclamele respectă "gustul" românului pentru promoţii. De câte ori nu v-aţi simţit insultat de publicitatea de la televizor? În ultimii ani, tot mai des, se pot vedea pe micul ecran spoturi care par făcute special pentru un public format doar din nătărăi.

CURENTUL

Voicu & comp. plănuiau arestarea lui Blaga, Oprea şi Onţanu

Preşedintele Comisiei juridice din Senat, pesedistul Toni Greblă, are toate motivele să ţină sub cheie cele 11 volume ale dosarului Voicu. Surse senatoriale susţin că acest dosar va avea un efect devastator asupra clasei politice şi asupra sistemului juridic din România. Liberalii şi pesediştii din Comisia juridică a Senatului şi-au pus la propriu mâinile în cap când au început să răsfoiască dosarul trimis de DNA pentru a cere arestarea senatorului Cătălin Voicu.

Cozmin Guşă - din nou la matca Vîntu-lui

Nu ştim dacă este o păcăleală de 1 aprilie sau nu. Cert este că mogulul eolioan Sorin Ovidiu Vîntu a precizat ieri, pentru Mediafax, că îl va urca în rang pe combinatorul-roşu Cozmin Guşă şi îl va unge, începând cu prima zi a lunii următoare, consilier pe probleme de dezvoltare de media la trustul său muribund de presă. Guşă se va ocupa în special de dezvoltarea internaţională a trustului Realitatea-Caţavencu, a mai adăugat SOV, referindu-se probabil la experienţa sa din străinătate de la Moscova, acolo unde Cozmin a fost şcolit.

Costuri de Tia Şerbănescu

Comedia erorilor de la Senat s-a jucat aproape concomitent cu comedia umană de la Electrica unde, înainte de a părăsi guvernarea, PNL a plasat patru directori pe care PD-L i-a scos din priză când a venit la putere. Evident, au început procesele, aşa că partajul s-a mutat la casele de intoleranţă şi avocatură ale celor două partide divorţate. Firma senatorului PD-L Mircea Andrei apără Electrica (pe 200.000 de euro) de cei patru directori demişi iar firma deputatei PNL Alina Gorghiu apără răscumpărarea (200.000 euro de căciulă) celor patru deturnaţi între care se află şi propriul tată. Total distracţie: tot un milion de euro! Ăştia au tarif fix! Nu se dau în stambă sub un milion de euro.

CURIERUL NAŢIONAL

Bugetul de stat, sac fără fund pentru Justiţie

Curtea de Conturi a descoperit că şoferii instanţei supreme au primit în 2008 sporuri de 50% "pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică". Magistraţii detaşaţi la Ministerul Justiţiei primeau spor de delegare, plus contravaloarea transportului. Inclusiv în concedii şi week-end-uri.

Fondurile de investiţii au trecut de punctul mort

Evoluţia pieţei, care a crescut de 3,5 ori în 2009, a devenit ireversibilă. Mutarea accentului de pe consum pe investiţii a determinat o explozie a segmentului de retail.Totuşi, baza de plecare este foarte joasă, activele nete ale fondurilor reprezentând doar 1-2% din PIB.Piaţa fondurilor de investiţii din România a intrat pe un ciclu de dezvoltare ireversibil, a fost concluzia care s-a desprins în cadrul mesei rotunde organizate de Finmedia pe tema în cauză.

Băncile pentru locuinţe au profitat de criza financiară

BCR Banca pentru Locuinţe a încheiat anul trecut cu 134.000 de contracte, în valoare de 3,5 mld. lei.Alexandru Ciobanu: Criza a avut un impact pozitiv asupra băncilor pentru locuinţe, a îndemnat populaţia la economisire.Acesta susţine că produsele de economisire-creditare sunt foarte avantajoase pentru că au o dobândă fixă.

Şeitan speră ca şomajul de la sfârşitul anului să revină la nivelul din 2009

""Deşi şomajul va continua să crească în următoarele luni, în decembrie am putea ajunge la o rată de 7,5%.Patronatele susţin că vom asista la tot mai multe disponibilizări în perioada următoare.Nicolescu: : În cel mai bun caz şomajul se va stabiliza la sfârşitul lui 2010, însă nu va scădea .

Merkel refuză categoric sprijinul financiar pentru Grecia

Mai mult, cancelarul german cere excluderea din zona euro a ţărilor fără disciplină financiară.În aceste condiţii, Papandreou evocă iar posibilitatea apelării la FMI.

Este greu de crezut că un plan european de salvare a Greciei de la colapsul financiar mai poate fi curând realizabil. În ultimele zile, luăari de poziţtie foarte dure ale liderilor germani îi determină pe analiştii de la Bruxelles - şi nu numai - să considere eforturile în această direcţie ale miniştrilor de Finanţe din zona euro sortite deja esecului.

BEI: Economia României a atins minimul şi se află în ultima fază a crizei

Economia României a atins deja minimul, dar acum traversează ultima fază a crizei, care se manifestă prin dificultăţi "uriaşe" privind bugetul public, consideră vicepreşedintele Băncii Europene pentru Investiţii, Mathias Kollatz-Ahnen, citat de Mediafax.

Enel nu renunţă la România deşi nu a avut o primire călduroasă pe piaţa locală

Fulvio Conti: România nu a "reacţionat pozitiv" la prezenţa noastră, dar vom rămâne pe această piaţă.Compania italiană crede că sectorul energetic autohton este unul cu potenţial.

EVENIMENTUL ZILEI

Necolaiciuc vorbeşte de după gratii

Mihai Necolaiciuc vorbeşte din nou. Nu spune nimic din ce i-ar putea afecta apărarea în dosarul de extrădare judecat în Statele Unite dar lansează un avertisment voalat la adresa unor nume grele din politică: "Din postura de aici nu puteam reacţiona (în campania electorală - n.r.) împotriva lui Hrebenciuc, Geoană, Vanghelie dar Dumnezeu le vede pe toate!".

Televizorul cu lămpi al ţăranului, pândit de "Marea debarasare"

În timp ce majoritatea edililor din marile oraşe refuză să mai ia parte la proiect, Ministerul Mediului lansează programul de colectare a electrocasnicelor "depăşite" în mediul rural.Românii pot renunţa la echipamentele electrice şi electronice defecte sau pe care nu le mai folosesc pe 26 şi 27 martie, prin relansarea programului Marea Debarasare, a anunţat ministrul me diului şi pădurilor, Laszlo Borbely.

Cazul "Stănoiu": agenta "Sanda" spionează ziarişti

Procesul Rodicăi Stănoiu cu Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a fost strămutat sub pretextul interesului prea mare al presei. Rodica Stănoiu a descoperit motivul pentru care nu a putut demonstra până acum că nu a făcut poliţie politică în perioada comunistă: ziariştii.

Voicu: Am toată România în mână

Senatorul Cătălin Voicu arată cum controlează o reţea de personaje cheie din Justiţie şi din Poliţie, în stenogramele unor convorbiri înregistrate de procurorii DNA, publicate de Hotnews.Cercul liderilor PSD conectaţi la aranjamentele pentru trafic de influenţă de care este acuzat senatorul Cătălin Voicu începe să se lărgească. După Marian Vanghelie şi Viorel Hrebenciuc, apar Alexandru Mazăre, pus deja sub acuzare în dosarul "Voicu", Radu Mazăre, Marian Oprişan, dar şi Ludovic Orban sau afaceriştii Costel Căşuneanu şi Marius Locic.

FINANCIARUL

BCR BpL a atras de 10 ori mai multe depuneri

BCR Banca pentru Locuinţe (BCR BpL) a încheiat anul trecut 134.000 de contracte de economisire-creditare, valoarea totală depăşind 3,5 mld. lei, faţă de 800 mil. lei în 2008. La sfârşitul lui 2009, depunerile clienţilor băncii au urcat de aproape 10 ori, la 220 mil. lei, de la 26 mil. lei în 2008. Totodată, suma medie contractată, cuprinsă între 25.000 şi 30.000 de lei, a fost cu peste 30% mai mare faţă de valoarea din anul precedent.

Topul creşterilor de preţuri la carburanţi: Petrom 15%, Lukoil 14,6%, Rompetrol 13,1%

România a înregistrat în primele două luni printre cele mai mari scumpiri de pe piaţa Uniunii Europene în domeniul produselor petroliere. Accizele şi cotaţia internaţională a ţiţeiului au scumpit preţul la pompă al carburanţilor vânduţi în staţiile de distribuţie din ţara noastră. În UE, tendinţa din primele luni ale anului a fost de creştere, însă cu puţine excepţii cu peste 10%. România a fost întrecută doar de Grecia şi Suedia.

37 de proiecte rezidenţiale din Bucureşti au fost anulate sau amânate pe termen nedeterminat

În Capitală sunt în prezent 104 ansambluri de apartamente construite sau în curs de finalizare. Peste 50% din locuinţele terminate anul trecut se află în zona de est şi central-sudică. În total, în 2009 s-au livrat în Bucureşti 10.200 de apartamente în 49 de proiecte

Anul trecut au fost livrate în Capitală 49 de proiecte rezidenţiale, cumulând un total de 10.200 de unităţi locative.

Frauda fiscală reprezintă 5%-6% din PIB, iar economia ascunsă ajunge la 23%

Consilierul pe probleme economice al premierului Emil Boc, Andreea Paul, spune că reducerea evaziunii fiscale este singura modalitate de a mări încasările bugetului deoarece creşterea taxelor nu este luată în calcul. Andreea Paul arată într-un interviu acordat "Financiarul" ce măsuri are în vedere guvernul în acest an pentru scoaterea la lumină a economiei subterane şi care sunt pericolele ce pot compromite efectele pozitive ale acestora.

North Stream învinge Nabucco şi South Stream

Gazoductul North Stream intră în funcţiune anul viitor Acţionarii Nabucco vor finaliza în 2011 programul de finanţare a conductei care nu are surse ferme de alimentare Ucraina vrea să convingă Rusia să amâne realizarea South Stream. Proiectul Nabucco a fost lansat în 2005, North Stream a apărut în 2007, fiind urmat un an mai târziu de South Stream.

GÂNDUL

Dacia pregăteşte un Duster mediu roşu pentru Băsescu. Cât va costa

O cincime din cei care au comandat SUV-ul au ales versiunea cu piele la interior, jumătate au ales versiunea 4X4, jumătate au ales motorizarea pe benzină iar cei mai mulţi au preferat caroseria de culoare maro-caju. În mai puţin de o lună, Traian Băsescu va urca la volanul Duster, care va fi livrat de Dacia în parcul auto al Administraţiei Prezidenţiale. Se pare că va fi un model fără dotări speciale, singura preferinţă fiind cea privind culoarea caroseriei, care s-a cerut vopsită în roşu.

Boc a dat cu barda la Suceava şi a promis că va da "permisuri" pentru moldoveni

Premierul Emil Boc a anunţat că România va acorda, la sfârşitul acestei luni, primele "permisuri" de trecere a graniţei pentru cetăţenii moldoveni. "Noi abordăm cu maximă atenţie relaţia cu fraţii noştri de peste Prut, în primul rând prin faptul că, la 31 martie, se vor da primele permisuri (n.r. forma corectă:permise) pentru micul trafic de frontieră", a spus Boc, cu ocazia inaugurării punctului de trecere pe calea ferată a frontierei de la Ungheni.

La cine vine de Paşti "iepuraşul" lui Videanu. Unde merg cele mai mari prime

Ministrul admite că salariaţii complexurilor energetice vor beneficia de prime de Paşti. Angajaţii complexurilor energetice Craiova, Turceni, Rovinari, ai Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia (SNLO) şi ai Companiei Naţionale a Huilei (CNH) vor beneficia de prime de Paşti, cu valori cuprinse între 450 şi 3.250 de lei. Videanu a adăugat însă că se pot da prime dacă sunt prevăzute în contractul colectiv de muncă "ŞI NUMAI dacă au profit!".

Iliescu le-a ridicat pensionarilor nivelul politic, deschizându-le ochii asupra "obraznicului şi oportunistului" Tismăneanu.Pensionarii PSD s-au aşezat, încă de la prima oră, la coadă la delicatese politice. Acestea le-au fost oferite de conducerea partidului, la Palatul Parlamentului, cu ocazia Conferinţe dedicate lor

Deşi anunţată pentru ora 11.00, Conferinţa Pensionarilor a alungat somnul multora dintre social-democraţii de vârsta a treia cu carnet de partid.

Preţul benzinei a depăşit pragul psihologic de cinci lei pe litru

La unele sortimente de benzină, preţurile la pompă în România au depăşit cinci lei pe litru, adică aproape 1,3 euro. Şi la celelalte sortimente, cele mai uzuale, preţurile se apropie de 1,1 euro.Preţurile la carburanţii comercializaţi la pompă au crescut simţitor, unele sortimente ajungând să depăşească pragul de cinci lei pe litru. Este cazul benzinelor de tip premium comercializate de toate lanţurile de distribuţie prezente pe piaţa românească.

Mii de oameni s-au înghesuit la deschiderea unui magazin de bricolaj din Iaşi

După ce au stat la coadă de la trei noaptea, sute de ieşeni au devastat ieri dimineaţă un magazin cu produse de bricolaj care abia se inaugurase şi avea preţuri promoţionale. Clienţii au devastat rafturile după ce s-au urcat pe ele ca să ia produsele şi să le arunce către cei care se aflau jos.

JURNALUL NAŢIONAL

Videanu tratează cu ruşii pe la spatele UE

După ce anul trecut Emil Boc a semnat pentru înfiinţarea gazoductului Nabucco, care exclude Rusia de la aprovizionarea cu gaze a UE, Adriean Videanu negociază acum cu ruşii pentru proiectul South Stream. Băsescu spune că România a refuzat să semneze pentru South Stream. Comisia Europeană susţine Nabucco. Ieri în Parlamentul European Comisia pentru Industrii şi Energie a adoptat Directiva privind securitatea asigurării cu gaze, care prevede că proiectul Nabucco este singurul care întruneşte criteriile Uniunii Europene.

Luni, grevă generală în învăţământ

Sindicatele din învăţământ au anunţat că, de luni, profesorii nu vor mai trece note şi calificative în catalog, 22 martie fiind zi de grevă generală. La 25 martie, cadrele didactice vor participa la un miting de protest în Capitală, iar anul şcolar ar putea fi blocat dacă revendicările sindicaliştilor nu vor fi soluţionate.

ROMÂNIA LIBERĂ

Ţânţarii de lux ai Capitalei: de 28 de ori mai scumpi decât cei din Budapesta

Pentru stârpirea ţânţarilor, Primăria Bucureşti plăteşte anual de 28 de ori mai mult decât administraţia locală din Budapesta. În ceea ce priveşte deratizarea - omorârea şobolanilor, ungurii au reuşit să obţină servicii mai ieftine de trei ori şi jumătate decât Primăria Capitalei. Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) a plătit anul trecut firmei SC 3D România SA 4.320.634 de euro pentru stârpirea ţânţarilor.

Guvernul face legea

Chiar dacă politicienii vor reuşi să adopte legea unitară a pensiilor sau legea educaţiei într-un timp rezonabil, pensionarii nu vor putea şti câţi bani au de primit, iar copiii nu vor afla decât pe ultima sută de metri cum va arăta bacul şi de câţi ani va fi liceul. Dacă până acum vi s-a părut că modificările repetate aduse legilor sau termenele lor de intrare în vigoare sunt greu de urmărit, de acum încolo o să fie şi mai rău: orice ordonanţă sau lege va putea fi modificată în perioada dintre publicarea în Monitorul Oficial şi data intrării în vigoare.

Cum pierde statul 1.000.000 de euro pe zi

Estimări ale unor specialişti în problemele locuirii spun că bugetul de stat pierde anual venituri de sute de milioane de euro cu titlul de impozite care ar trebui plătite de proprietarii care închiriază. "Totalul fondului locativ din România este de 8,3 milioane unităţi locative, din care 6,7% sunt închiriate. Procentajul nu este întregul stoc locativ închiriat. În realitate, cel puţin în marile centre urbane, mărimea fondului locativ privat ocupat cu chirie este de minimum 15%.

Germanii lasă Grecia să cadă în braţele FMI

Guvernul de la Atena nu are speranţe prea ridicate să obţină ajutor de la partenerii din UE la summitul de săptămâna viitoare. "Încă dorim o soluţie cu Uniunea Europeană, dar perspectivele nu arată prea bine. Dacă nu obţinem sprijin clar la summitul UE de pe 25

martie, va trebui să decidem ce facem în continuare. Sunt mai multe scenarii pe masă, dar cel mai proeminent este FMI", a declarat oficialul elen. El a adăugat că neînţelegerile cu Germania în privinţa crizei financiar-fiscale în care se află Grecia sunt tot mai accentuate.

ZIARUL FINANCIAR

Ţiriac are pe masă oferta nemţilor pentru vânzarea acţiunilor din afacerea Metro

Ion Ţiriac ar putea obţine 27 mil. euro în plus faţă de valoarea de piaţă a acţiunilor sale la Metro România. Grupul german din comerţ Metro şi Ion Ţiriac au stabilit anul trecut preţul la care antreprenorul român poate face exit-ul din acţionariatul celei mai mari reţele de magazine din România, cu vânzări de 1,23 de miliarde de euro.

Pentru softişti nu e criză: salariile vor creşte cu până la 18%

Salariile specialiştilor în IT care lucrează în companiile din vestul ţării vor creşte în acest an şi în 2011 cu două cifre, în condiţiile în care companiile de software previzionează că vor majora salariile tuturor categoriilor de angajaţi cu procente cuprinse între 14% şi 18%.

BEI: Aţi atins limita de jos. Urmează o revenire anevoioasă

Fără investiţii masive în tot ceea ce înseamnă infrastructura, economia românească nu va avea parte de "o revenire sănătoasă", singura variantă naturală de ieşire din criză fiind atragerea fondurilor structurale, este de părere Mathias Kollatz-Ahnen, vicepreşedintele Băncii Europene şi Investiţii (BEI).

Brokerii cred că ar fi timpul pentru nişte corecţii pe Bursă

Bursa de la Bucureşti a închis şi ieri cu creşteri uşoare, susţinute de interesul faţă de acţiunile Petrom, care au plusat cu încă 3,4%. Evoluţia bună a acestor titluri a atras indicele BET în sus cu 0,7%, în timp ce SIF-urile au închis uşor pe minus, cu 0,1%. Indicele general BET-C s-a apreciat cu 0,8%. Brokerii sunt de părere că investitorii ar putea să-şi marcheze profiturile, iar titlurile să se şi corecteze, după ce au crescut aproape neîntrerupt în ultimul an.

CNVM relaxează regulile privind publicitatea şi distribuţia fondurilor mutuale

Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) a avizat distribuţia de fonduri mutuale prin agenţi de distribuţie şi prin telefon şi a relaxat reglementările privind publicitatea fondurilor. Principalii beneficiari ai modificărilor operate în modul de distribuţie şi promovare ale fondurilor mutuale sunt administratorii independenţi, care nu fac parte din grupuri bancare şi pentru care vânzarea şi publicitatea implică eforturi financiare semnificative.

Datoria publică a coborât cu 1 mld. euro în ianuarie

Datoria publică a României s-a diminuat în ianuarie cu 4,1 mld. lei (1 mld. euro) faţă de finalul anului trecut, la 143,9 mld. lei (36 mld. euro). Ponderea în PIB a coborât de la 29,2%, la 26,7%. Cea mai mare pondere a datoriei a fost reprezentată de împrumuturi de stat (38,9%), pe poziţia secundă plasându-se certificatele de trezorerie (19,2%). Eurobondurile reprezentau 6,6% din totalul împrumuturilor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
Apanova
BTPay
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale

Curs valutar BNR

13 Apr. 2021
Euro (EUR)Euro4.9225
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1367
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4720
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6963
Gram de aur (XAU)Gram de aur229.6754

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

FINANCIAL FORUM 2021
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro