Secretarul american pentru sănătate şi servicii sociale, Robert F. Kennedy Jr., a demis luni un grup de experţi în materie de vaccinuri (ACIP) care au ghidat de-a lungul timpului recomandările guvernului federal în acest domeniu, afirmând că grupul este „afectat de conflicte de interese”, relatează CNN, de la care menţionăm următoarele.
Întregul comitet consultativ pentru practici de imunizare, format din 17 membri, care consilia Centrul pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor din SUA (CDC) cu privire la calendarul vaccinărilor şi acoperirea necesară a imunizărilor, va fi retras şi înlocuit cu noi membri, a anunţat Kennedy într-un editorial publicat în The Wall Street Journal.
Secretarul pentru sănătate are autoritatea de a numi şi revoca membrii ACIP, care de obicei au un mandat de patru ani. Însă revocarea prematură a întregului comitet este fără precedent, menţionează CNN.
Kennedy a afirmat că o serie de membri ai comitetului ,în mod tradiţional pediatri, epidemiologi, imunologi şi alţi medici, au fost „numiţi în ultimul moment” de administraţia Biden. „Fără înlăturarea membrilor actuali, actuala administraţie Trump nu ar fi putut numi o majoritate de membri noi până în 2028”, a justificat el.
Membrii ACIP nu sunt numiţi politic. Cu toate acestea, Kennedy, un critic de lungă durată al politicii federale în materie de vaccinuri şi al siguranţei vaccinurilor, a susţinut că actualul grup este plin de conflicte de interese şi nu a fost transparent în recomandările sale privind vaccinurile.
ACIP a luat recent în considerare restrângerea recomandărilor pentru vaccinarea împotriva Covid-19 în rândul copiilor şi al femeilor însărcinate care nu sunt în grupe de risc.
Kennedy îi promisese anterior senatorului Bill Cassidy, un republican din Louisiana care prezidează Comisia pentru sănătate, educaţie, muncă şi pensii din Senat, că se va consulta cu el în privinţa ocupării unor funcţii-cheie din comitetele consultative pentru vaccinuri. Un purtător de cuvânt al lui Cassidy nu a răspuns imediat la o solicitare de comentarii, precizează CNN.
ACIP urma să se reunească pe 25 iunie pentru a discuta despre vaccinările împotriva Covid-19, RSV, gripei, HPV şi meningococului. HHS a declarat că şedinţa va avea loc în continuare, acordând agenţiei două săptămâni pentru a completa comitetul consultativ. „Numirea persoanelor atât de repede înseamnă că acestea nu sunt verificate corespunzător şi că nu există timp real pentru a verifica conflictele de interese”, a declarat Dorit Reiss, profesor de drept la UC Law San Francisco, pentru CNN. „Acest lucru nu va restabili încrederea în vaccinuri şi nu este menit să facă acest lucru”, a punctat Reiss.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 10.06.2025, 07:25)
Bravo, RFK!
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 10.06.2025, 07:34)
A demis de fapt niste birocrati experti / reprezentanti de vanzari ai Big Pharma. In SUA, rare ori exista diferente intre reglementatori si cei reglementati - sunt unii si aceiasi. Vin din sectorul privat si se intorc in sectorul privat, sinecuri si pile. Pe vremuri mai puteai sa vezi si sa auzi pe canalele mainstream de radio si TV anchete jurnalistice despre afacerile odioase din sectorul farmaceutic. Dar dupa ce legislatia audiovizuala s-a schimbat, permitand Big Pharma sa arunce cu bani de publicitate la greu in spatiul audiovizual, s-a terminat cu gandirea critica, iar anchetele jurnalistice si stirile 'negative' la adresa producatorilor, produselor, serviciilor, asiguratorilor etc n-au mai fost lasate sa vada lumina zilei.
Cine contesta acest fapt (corporate capture) fie minte cu nerusinare fie s-a nascut ieri.
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 10.06.2025, 07:37)
In SUA, pentru ca un drog nou sau supliment sa primeasca aprobare comerciala, e suficient un test care sa arate ca produsul functioneaza mai bine decat un placebo. Dar studiile care arata contrariul, legea nu'i obliga pe producatori sa publice aceste studii.
2.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 10.06.2025, 08:41)
Rusnacule, cand inveti limba romana?
2.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 10.06.2025, 19:40)
dar tu joiano ?
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 10.06.2025, 09:21)
Corect, nu au cum sa stie mai bine niste medici cu doctorat in birusologie decat JFK adevaratul nepot al lui therealone and theonlyone JFK.
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de wes în data de 10.06.2025, 11:38)
Medici din aia ce n-au practicat niciodata ci sunt agenti de vanzari pentru Big Pharma. Capuse, nu medici!