Robert De Niro îndeamnă americanii să protesteze împotriva „regelui Donald I”

A.B.
Internaţional / 17 octombrie 2025

Robert De Niro îndeamnă americanii să protesteze împotriva „regelui Donald I”

Actorul Robert De Niro s-a alăturat mişcării civice „No Kings”, care organizează sâmbătă o nouă serie de proteste în Statele Unite împotriva administraţiei preşedintelui Donald Trump, potrivit mass-media.

Într-un videoclip publicat pe reţelele sociale, De Niro îi îndeamnă pe cetăţeni să iasă în stradă „pentru a apăra democraţia” şi îl ironizează pe liderul de la Casa Albă, numindu-l „regele Donald I”.

„Ne ridicăm din nou, în mod non-violent, pentru a declara că nu există niciun rege”, spune actorul. „Americanii au decis acum peste două secole că nu vor trăi sub domnia unui rege, iar acum avem un pretendent la tron care vrea să ne-o ia - regele Donald I. La naiba cu asta!”, a adăugat el.

Primele manifestaţii „No Kings Day” au avut loc pe 14 iunie, data care a coincis cu ziua de naştere a lui Trump şi cu parada dedicată aniversării a 250 de ani ai Armatei SUA. Mişcarea civică anunţă acum peste 2.500 de proteste planificate la nivel naţional.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Are dreptate! Ceilalți " patronii " nu misca unul un deget! Șefii de la Amazon,Nvidia, Facebook etc fac pe ei de frică!Politicienii? Ca la noi,chiar mai rău! Dacă regele Trump este urmat de fiu încep să cadă de la balcon cei care acum au capul plecat!

    1. aceia sunt tehno-feudalii regelui Donald.

    un actor fara talent si fara minte

    1. nici o importanta pererea unuia sau altuia despre actor. Trump a fost votat, atat trebuie sa tina minte e votat si 4 ani si apoi du-te. Sau dc are dreptul mai participa odata. US nu e Anglia.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2567
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5542
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5739
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1421
Gram de aur (XAU)Gram de aur626.9528

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb