ROBERT LIGHTHIZER:  Acordul comercial dintre SUA şi China este "finalizat în totalitate"

A.M.
Internaţional / 16 decembrie 2019

Acordul comercial dintre SUA şi China este "finalizat în totalitate"

Prima fază a acordului comercial dintre Statele Unite şi China aproape va dubla exporturile americane pe piaţa chineză, în următorii doi ani, şi este "finalizat în totalitate", chiar dacă mai este nevoie de traducere şi de revizuiri ale textului, a declarat, duminică, reprezentantul pentru Comerţ Robert Lighthizer, transmite Reuters.

Lighthizer a afirmat la emisiunea "Face the Nation" de la CBS că vor avea loc nişte "ajustări" de rutină ale textului, dar că acesta este "finalizat în totalitate".

Oficialul a spus că data şi locul în care va fi semnat acordul de către oficiali americani şi chinezi urmează să fie stabilit.

Acordul, anunţat vineri, după mai mult de doi ani şi jumătate de negocieri între Washington şi Beijing, va reduce unele tarife americane impuse importurilor de produse chineze, în schimbul achiziţiilor chineze mai mari de produse agricole, produse manufacturate şi de energie din Statele Unite, acestea urmând să crească cu circa 200 de miliarde de dolari pe parcursul următorilor doi ani.

China s-a mai angajat în acord să protejeze mai bine drepturile de proprietate intelectuală, să reducă transferul obligatoriu de tehnologie americană către firmele chineze, să deschidă piaţa financiară pentru firmele americane şi să evite manipularea monedei.

Achiziţiile chineze de produse agricole americane sunt aşteptate să crească cu 40-50 de miliarde de dolari pe an, pe parcursul urmptorilor doi ani, a spus Lighthizer.

În 2017, Statele Unite au exportat în China produse agricole de circa 24 de miliarde de dolari, acesta fiind ultimul an înainte ca cele două mari economii mondiale să lanseze războiul comercial.

Lighthizer a precizat însă că succesul acordului va depinde de deciziile oficialilor de la Beijing, nu de la Washington.

"În ultimă instanţă, funcţionarea acordului va depinde de cine va lua deciziile la Beijing, nu în Statele Unite. Dacă deciziile vor fi luate de cei cu orientare dură, atunci vom avea un rezultat, dacă deciziile vor fi luate de reformatori, ceea ce sperăm, atunci vom avea alt rezultat", a spus reprezentantul pentru Comerţ.

Acesta a adăugat că acordul nu va rezolva toate problemele dintre Statele Unite şi China, întrucât integrarea sistemului economic chinez dominat de stat cu sistemul american dominat de sectorul privat va dura ani de zile.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. I'm impressed ! Total stropit pe mine de emotie! :))))))

    Din 16-17 ianuarie 2020 incepe criza reala pe piete.... criza vizibila dincolo de salturile de dobanda pe maturitatile mici si pe overnight O/N in SUA.

    Dar pana una -alta imi sterg o picatura de saliva de la coltul gurii si o lacrima de emotie de la coltul ochiului in fata Marelui Acord .... semnat prea tarziu si cu prea putine clauze de salvgardare in cazul celor 2 economii si la nivelul economiei mondiale! :))  

    1. De ce din 16-17 Ianuarie?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0600
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2961
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4155
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8673
Gram de aur (XAU)Gram de aur460.7924

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
ccib.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb