Robotul şi atelierul de "putini"

D.N.
Ziarul BURSA #Miscellanea / 15 noiembrie

Colaj de MAKE

Colaj de MAKE

English Version

O şedinţă de sumar la ziar este un spectacol în sine, uneori amuzant, alteori grav, din când în când prea complicat, alteori puţin anost. Săptămâna aceasta, inevitabil s-au discutat teme politice, alegeri, Ciucă, Simion, Ciolacu, Trump, Guşă, judo, Putin.

Stop, aici s-a introdus prima şopârlă, "probabil actualul Putin habar nu are de tehnicile de judo", clasicul "de ce?" a fost urmat de un "păi e altul, ăsta a studiat în alt loc". Odată deschisă poarta, s-a pornit la goană pe câmpul speculaţiilor. S-a ajuns până la ideea, desprinsă din filmele SF, că există o fermă, un atelier de produs "putini". Cum discuţia risca să devină foarte serioasă, vocea raţiunii din birou a tunat "Păi dacă aveţi aşa multe informaţii, mai cercetaţi atent şi scrieţi un material!"

Stop joc, râdem glumim, dar nu părăsim incinta cu semnătura noastră la înaintare.

ChatGPT are cuvântul

Ca să nu rămână discuţia fără cea mai mică finalizare, dar cum nici nu putem scrie orice fără dovezi concrete, am decis să port un dialog cu probabil cel mai bun prieten al omului din viitorul apropiat, robotul. Chiar dacă nu are simţul umorului şi probabil nici pe cel al ridicolului, ChatGPT a avut amabilitatea să scoată castana din foc cu mânuţele lui virtuale.

Să-i dăm cuvântul: "De-a lungul anilor, speculaţiile privind utilizarea de către Vladimir Putin a sosiilor în apariţiile publice au captat atenţia atât a presei, cât şi a opiniei publice. Deşi Kremlinul a negat în mod repetat aceste acuzaţii, teoria sosiilor continuă să fie discutată, fiind alimentată de schimbările înfăţişării liderului rus şi de anumite discrepanţe observate în comportamentul său public. Ipoteza existenţei sosiilor lui Putin a fost intensificată în timpul conflictelor şi al evenimentelor internaţionale importante. Analiştii elveţieni au identificat posibile diferenţe în trăsăturile faciale ale lui Putin în diverse apariţii, cum ar fi poziţia urechilor sau forma pomeţilor, ceea ce a dus la concluzia că liderul rus ar putea folosi substituenţi pentru a se proteja în faţa ameninţărilor. Unele dintre momentele cele mai discutate includ apariţiile publice în regiunile de conflict, cum ar fi cele din Donbas sau Crimeea. În aceste cazuri, observatorii au remarcat că figura lui Putin părea diferită faţă de imaginea sa obişnuită, sugerând posibilitatea utilizării unei sosii pentru a evita riscurile personale. De asemenea, au fost studiate diferenţe subtile în modul de a vorbi sau în gesturi. Kremlinul a respins categoric aceste afirmaţii, considerându-le teorii ale conspiraţiei fără fundament. Totuşi, secretomania care înconjoară programul şi deplasările lui Putin nu face decât să alimenteze şi mai mult suspiciunile.

Fie că este vorba de simple coincidenţe sau de o strategie bine calculată, discuţiile despre sosiile lui Vladimir Putin rămân un subiect de interes global. Într-un context geopolitic tensionat, astfel de teorii reflectă complexitatea şi misterul care înconjoară una dintre cele mai influente figuri politice ale lumii". Ca să nu existe dubii, a şi precizat că a folosit informaţii din surse deschise.

Foarte serios robotul când e vorba de geopolitică, lansează ipoteze, pune concluzii, uneori îţi vine să-l şi crezi.

*putină, putini - Vas de lemn, de obicei de forma unui trunchi de con, făcut din doage legate cu cercuri şi folosit mai ales la păstrarea unor brânzeturi, murături.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Exceptional finalul! Cu tot cu explicatie.

    1. Finalul ca finalul, dar poza e mortala.

      Omoara tot ce misca in jur. Unii cad de la etaj, altii pe scari si cei mai multi sunt sinucisi.  

      nu e de ras, pt ca monalisul e nebun

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9771
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7282
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3477
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0143
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6311

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
contragarantare.ro
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb