"România - destinaţia turistică exotică a Europei"

A consemnat Emilia Olescu
Ziarul BURSA #Companii #Turism / 24 februarie

Sorin Stoica

Sorin Stoica

(Interviu cu Sorin Stoica, CEO Eturia)

"Ţara noastră merită mai mult să fie pusă pe harta turismului" "Ar trebui să declarăm turismul ca prioritate naţională" "Dacă 2020 a fost despre a trăi din rezerve, 2021 a fost despre restart" "Rezultatele obţinute anul trecut au în spate multă sudoare şi mult sânge" "Avioanele companiilor aeriene - înlocuite cu chartere, în pandemie" "Preţurile sunt de trei ori mai mari decât anul trecut, pe unele destinaţii" "Provocarea noastră din acest an - lipsa disponibilităţii de cazare"

Perioada care urmează este şi mai bună pentru călătorii decât 2019, pentru că oamenii au cheltuit mai puţin în pandemie, au făcut economii, au acumulat bani, este de părere Sorin Stoica, CEO Eturia, agenţie de turism care a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de 15 milioane euro, cu 35% mai mare decât cea din 2019 şi de trei ori mai mult decât în 2020.

În opinia domniei sale, ţara noastră este destinaţia turistică exotică a Europei şi, dacă noi ne dorim ca România să devină destinaţie turistică, atunci trebuie să acţionăm în acest sens: "În primul rând trebuie schimbat cadrul legislativ, să declarăm turismul ca prioritate naţională şi să luăm bani din domenii care nu cheltuiesc să-i alocăm turismului. România are deltă, are mare, are munţi, are agricultură, are urşi, are lupi, are night life, are femei frumoase, chiar poti s-o vinzi".

Printre altele, Sorin Stoica este de părere că ar trebui să ne gândim la pandemie ca la ceva care a trecut şi să vedem cum aducem înapoi normalitatea.

Reporter: După doi ani de pandemie, care a lovit mai ales în turism, sunt semne că ne aflăm aproape de finalul acestei perioade dificile. Cum a parcurs Eturia acest drum?

Sorin Stoica: 2020 a fost un an greu. Deşi eram în expansiune (făcuserăm angajări şi aveam 60 de oameni), aveam investiţii făcute - pentru că în a doua parte a lui 2019 am avut o creştere foarte mare, care a continuat şi în 2020 (cu siguraţă ar fi fost un an record, pentru că în turism erau toate premisele) - brusc ne-am trezit, în 18 martie, în această situaţie. În primul rând am trecut prin perioada de acceptare, pentru că tot speram să nu fie mai mult de 2-3 luni.

Atunci a fost pentru prima oară în viaţa noastră când a trebuit să închidem activitatea. Cred că cel puţin 5000 de clienţi aveau vacanţe plătite total sau parţial. Noi aveam vreo patru milioane de euro plătiţi prin străinătate şi încasaţi circa două milioane. A urmat poves­tea cu voucherele...

Noi am muncit două luni pe minus, pentru că a trebuit să dăm clienţilor banii înapoi. Uitându-ne la viitor, nu vedeam nimic clar, am aplicat tot felul de curbe de sacrifiu, am tăiat din salarii, deşi nu mi-am dorit, am ajuns să ne despărţim de nişte oamei, însă din fericire i-am adus pe toţi înapoi anul trecut. Am avut circa 1, 5 milioane de euro în rezerve pe care le-am cheltuit. Aşadar, anul 2020 a fost despre a trăi din rezervele făcute în anii anteriori.

Reporter: Dacă 2020 a fost despre a trăi din rezerve, despre ce a fost 2021?

Sorin Stoica: Anul 2021 a fost despre restart. România şi Europa de Est nu au avut restricţiile de călătorie atât de dure ca alte ţări. Acest lucru ne-a permis nouă, românilor, să fim pentru prima dată lideri de piaţă pe anumite destinaţii. În Maldive am ajuns pe locul al patrulea din lume, în Kenya am fost primii care am operat un zbor după pandemie, în Iordania am fost primul grup după pandemie, la fel în Namibia, în SUA, în California. Acest lucru ne-a dat acces la tarife preferenţiale. Acum, preţurile sunt de trei ori mai mari decât anul trecut, pe unele destinaţii. Noi ne-am asumat nişte riscuri investind în chartere pe Maldive, pe Dominicană, plătind nişte bani fără să ştim că va funcţiona această strategie, pentru că nu se mai organizaseră în România chartere exotice. Am intrat pe trend, am investit, ne-am asumat riscuri şi am câştigat.

2021 a fost un an foarte bun. Nu speram să ajungem la cifrele din 2019 mai devreme de 2023, dar anul trecut le-am depăşit. Am terminat 2021 cu vânzări mai mari cu 35% faţă de anul 2019, dar a fost multă muncă, mult stres, foarte multă adaptare - cred că ne-am schimbat strategia de zece ori, de pe chartere pe zboruri de linie, de pe zboruri de linie pe chartere, de pe Africa pe America de Sud, pe Caraibe, o ţară se închidea, alta se deschidea, regulile se schimbau de la o zi la alta. Rezultatele obţinute în 2021 au în spate multă sudoare şi mult sânge.

"Apetenţa şi foamea de vacanţe a românilor este mare"

Reporter: Ce estimări aveţi pentru acest an?

Sorin Stoica: În 2022 va fi un mix de revenire pe destinaţiile noastre clasice. Acum păstrăm ce am învăţat în anii de pandemie, când am deprins lucruri noi. Am învăţat cum să operăm chartere, pentru că noi nu operaserăm niciodată chartere. Anul trecut am operat o serie de chartere în Mauritius, Seychelles, Laponia, Republica Dominicană, Maldive, Kenya, Madeira, Zanzibar, Dubai. Dar ne dorim şi să readucem modelul nostru de business clasic, astfel încât cele două combinate să ne ducă la o creştere organică sănătoasă. Ne dorim să revenim mai mult către circuite, pentru că, în pandemie, am vândut foarte multe destinaţii de plajă, în contextul în care lumea nu prea şi-a dorit să viziteze, foarte multe obective fiind închise. Va fi un mix de revenire. Sperăm să vedem India, China, Japonia deschise. Deja s-a deschis America de Sud şi dacă de obicei organizam trei grupuri pe an pentru Peru, anul acesta avem zece, dintre care şase sunt deja vândute. Africa întotdeauna a fost o destinaţie de top pentru noi, pe partea de circute. De asemenea, ne dorim să reluăm circuitele pe SUA, dar nu numai. Lucrurile arată bine, din perspectiva mea.

Reporter: Care au fost cele mai căutate destinaţii în perioada Sărbătorilor de iarnă?

Sorin Stoica: Vânzările de sărbători au fost unele record. Încă avem o mare masă de oameni, mai ales cei peste 50 de ani, care încă nu au călătorit în pandemie, iar vacanţele de sărbători reprezintă pentru noi circa 25% din totalul afacerii. În 2021 s-a călătorit în toate destinaţiile deschise. Cred că Mauritius a fost cea mai cerută, am avut două avioane în Laponia de Crăcuin, în Seychelles, Maldive, Tanzania, Mexic, Peru, Argentina şi Brazilia, în Costa Rica, în Cuba - care a fost un boom -, aproape peste tot unde turismul era deschis, inclusiv în SUA - Las vegas, New York, Miami -, de Revelion. Acest trend crescător continuă, pentru că apetenţa şi foamea de vacanţe a românilor este mare.

Perioada care urmează este şi mai bună pentru călătorii decât 2019, pentru că oamenii au cheltuit mai puţin în pandemie, au făcut economii, au acumulat bani. Aşadar, bani sunt pe piaţă, singura problemă cu care ne confruntăm în acest an este lipsa de disponibilitate. Noi nu am mai păţit până acum, de exemplu, de Revelion, să nu mai găsim hoteluri disponibile în Maldive sau în Dominicană. Mă refer la cele "value for money". Normal că în hotelurile foarte scumpe, la fel şi în cele foarte ieftine se găsesc locuri. Dar cele de 4 stele plus, pe care noi le căutăm, nu mai sunt disponibile. Astfel, pe de o parte avem presiunea turiştilor care vor să călătorească, dar la preţurile de anul trecut pe cât posibil, pe de altă parte - presiunea furnizorilor. Aici intră cei din destinaţiile care au fost deschise şi vor atrage mult din zonele care nu au călătorit - China, India, Germania, Franţa, Marea Britanie -, vor pune presiune pe disponibilitate şi automat vor ridica preţul. În acelaşi timp, avem furnizorii din ţările care au fost închise - Bali, Thailanda, Japonia -, unde sunt două probleme - pe de o parte nu au făcut bani doi ani de zile şi vor încerca să recupereze, pe de altă parte vor veni cu nişte costuri mari de întreţinere şi reinstruire, reangajare etc., probabil vor deschide timid, la capacitate redusă, şi atunci vor fi şi preţuri mari şi disponibilitate redusă.

"Companiile aeriene încă au multe avioane parcate"

Reporter: Cum stăm cu transportul aerian?

Sorin Stoica: Companiile aeriene încă au multe avioane parcate, încă rutele comerciale nu sunt la nivelul din 2019, cel puţin pe sezoanele de vârf - de Paşte, în lunile august, noiembre, în perioada de Crăciun-Revelion vor fi probleme.

Aeroporturile din România au fost foarte aglomerate mai ales în perioada de iarnă în special datorită charterelor. În România, businessul de travel a fost dus de companiile aeriene, mai puţin de chartere. Acestea au apărut ca o necesitate a noastră de a duce turiştii din punctul A în punctul B în momentul în care celelalte companii nu zburau. În noiembrie 2020, Qatar avea un zbor la trei zile, Air France şi Lufthansa când zburau când nu zburau, nu te puteai baza pe ele şi atunci a trebuit să venim cu aceste chartere. Acum, companiile aeriene încep să revină în piaţă. Per total, dacă mă uit din punct de vedere al transportului de leisure, probabil scăderea este de 20-25% la nivel global, faţă de 2019. Dacă mă refer doar la companiile aeriene, probabil că această scădere este undeva la 30-35%.

Se spune că în 2023 industria de travel va ajunge la nivelul de dinainte de pandemie, pe plan global. Transportul aerian şi-a revenit cât de cât, dar parţial pentru că sectorul de business încă este blocat - foarte multe dintre târguri, conferinţe, expoziţii sunt încă anulate. Companiile fac bani din transportul de business, pentru că oamenii de afaceri cumpără biletele de pe o zi pe alta, la clasa business, leisure-ul aduce mai puţini bani, pentru că turiştii cumpără bilete mai mult pe booking, cu mult timp înainte, sau last minute.

Reporter: Ce şi cât vindeţi pentru sezonul de vară?

Sorin Stoica: Cererea este mixă şi, la fel ca anul trecut, cererea va fi acolo unde este oferta. Nu mai suntem în situaţia din 2019 în care aveam pe masă 100 de destinaţii, toate deschise, toate disponibile. Acum avem un număr limitat de destinaţii şi produse şi trebuie să alegem din ele. Ca în fiecare an, vara sunt foarte mulţi oameni care aleg să zboare în Europa, pentru că e vremea mai plăcută şi zboară mai puţin, dar sunt şi oameni care merg în destinaţii exotice. Dintre destinaţiile noastre, în vară vom avea charterele pe Madeira, SUA, Peru, Mauritius, Cuba, Republica Dominicană, Caraibe şi Oceanul Indian, America de Sud şi Africa - Tanzania, Kenya - şi sperăm să fie şi Thailanda şi Bali.

Reporter: Unde mergem de Paşte?

Sorin Stoica: Unde mai apucăm...Pe Paşte tendinţa este mult mai clară. Sunt în continuare căutate aceste destinaţii exotice pe care le-am numit deja. Acum avem Ras al Khaimah - Dubai, una din destinaţiile populare în acest moment. S-a deschis Sri Lanka (prima ţară din Asia deschisă pentru vacciaţi) şi se deschide şi Filipine. Avem circa 30 de destinaţii de Paşte.

Reporter: Turiştii sunt în mare parte vaccinaţi sau nu?

Sorin Stoica: Mare parte dintre cei care călătoresc sunt vaccinaţi, dar avem şi turişti care au ales să nu se vaccineze şi care merg în vacanţe în ţările care nu cer vaccin. Oceanul Indian (Tanzania, Seychelles, Mauritius), Caraibele - Jamaica, Mexic, Republica Dominicană, America de Sud - Peru nu cer vaccin. Sunt şi ţări care cer a treia doză. Panama, care nu a cerut deloc până acum, cere acum şi a treia doză de vaccin.

Eturia în cifre

Reporter: Cum arată Eturia în cifre?

Sorin Stoica: Cifra de afaceri în 2021 a fost de 15 milioane de euro, în creştere cu 35% faţă de 2019 şi de trei ori mai mare decât în 2020. Am avut un record de 10.000 de turişti. Nefiind un titan în industrie, am putut să ne repliem; pentru cei mai mari este mai greu să-şi revină. Anul acesta sperăm să avem 18 milioane de euro vânzări şi pare că suntem pe un trend bun. În 2021, am avut un record absolut pe o destinaţe. Până în 2019 inclusiv nu am avut niciodată o destinaţie care să depăşească un milion de euro în vânzări, cel mai mult am făcut 990.000 de euro pe o destinaţie, într-un an. Anul trecut, însă, am avut şase destinaţii care au depăşit un milion de euro, iar Maldive a trecut de 3,5 milioane de euro, cam de patru ori mai mult decat în mod normal.

Am investit foarte mult în tehnologie, cred că am depăşit 300.000 de euro în ultimii doi ani. Investiţiile în tehnologie le începuserăm din 2018, însă am continuat să investim şi în pandemie în acest domeniu, iar în 2022 vom avea minim 200.000 de euro investiţi în tehnologie. Aici mă refer atât la achiziţie, cât şi la construcţie de softwere.

Reporter: Ce alte învestiţii mai derulaţi?

Sorin Stoica: Odată cu investiţiile în tehnologie am lansat şi un nou pilon de business - am început să vindem whole sale. Avem 1000 de hoteluri contractate la nivel mondial - suntem cel mai mare contrator din Romania pe hoteluri exotice - şi am început să le vindem prin platformele noastre pe care le-am achiziţionat la nivel global. Anul trecut am avut circa 200.000 de euro din vânzările realizate în cadrul proiectului whole sale, iar anul acesta urmează să creştem la 2 milioane de euro. Avem clienţi din India, China, America Latină, SUA. Avem tarife preferenţiale, marja este foarte mică, de 2%, dar pe zona de volum şi diversificare a pilonilor de business ne ajută foarte mult. Unul dintre obiectivele mele în acest an este să ducem afacerea pe mai mulţi ploni de business.

De asemenea, anul acesta vom lansa în premieră pentru noi o divizie de business pt vacanţele de plajă, care va fi 100% online, bazată pe hotelurile noastre direct contractate şi pe avioanele contractate. Avem mai multe domenii cumpărate - sejurexotic.ro, maldive.ro, republicadominicana.ro, oceanulindian.ro -, unde clientul poate veni să-şi aleagă şi zbor şi hotel şi să nu mai aibă nevoie de resurse umane, aceastea fiind prezente doar pentru asistenţă la destinaţie. Sperăm ca şi din acest business să avem anul acesta 2 milioane de euro. Acestea sunt venituri extra la cele 18 milioane de euro.

"România este departe de a-şi atinge potenţialul de travel"

Reporter: Unde se află România pe harta globală a turismului?

Sorin Stoica: Eu cred cu tărie că România este departe de a-şi atinge potenţialul de travel. Este evident acest lucru. Nu suntem încă, la nivel de PIB, nici măcar unde sunt ţările din Europa de Est. Cred că o consolidare a agenţiilor de turism din România ar fi în interesul întregii industrii. În primul rând pentru că mi-aş dori ca oamenii să-şi cumpere vacanţe de la agenţiile din România şi din ce în ce mai rar din Germania sau din altă parte. Văd foarte multe proiecte în România şi îmi doresc ca ţara noastră să se deschidă cu cât mai multe curse directe căre destinaţii exotice.

Cred că România merită mai mult să fie pusă pe harta turismului. Noi, ca agenţie de turism în România, ajutăm foarte mult economia românească pentru că promovăm ţara, iar avioanele, în măsura în care vom intra în normalitate, pot duce, dar pot să şi aducă. Foarte multă lume este interesată să vină să viziteze România.

Reporter: Aveţi vreun proiect pe incoming?

Sorin Stoica: În acest moment nu avem pachete turistice pe România. A fost intenţia noastră, înainte de pandemie, să deschidem o companie care să facă incoming, avem şi o companie deschisă în Marea Britanie - Eturia UK -, care ar fi trebuit să aducă turişti în România. Deocamdată este pe hold acest proiect, în primul rând din cauza pandemiei şi în al doilea rând pentru că România, deşi este o ţară ofertantă turistic, depinde de ce se doreşte. Dacă noi ne dorim ca România să devină destinaţie turistică, atunci trebuie să acţionăm în acest sens. În primul rând trebuie schimbat cadrul legislativ, să declarăm turismul ca prioritate naţională şi să luăm bani din domenii care nu cheltuiesc să-i alocăm turismului. În primul rând trebuie să facem autostrăzi, pentru că acum nu putem trece niciun munte pe cale ferată sau pe şosea, acum îi ocolim. Delta Dunării este nereglementată din punct de vedere turistic etc. Turismul este o zonă de investiţii, investeşti bani care aduc un return. La noi în ţară nu există o politică de a face bani, nu avem baruri, cafenele, magazine de suveniruri. Ne limităm la ce fac localnicii la tarabă, dar avem nevoie de investiţii noi, de investitori, dar şi de o intervenţie a statului, prin reducerea taxării, prin atragerea investitorilor, a marilor lanţuri hoteliere, a companiilor aeriene, prin dezvoltarea aeroporturilor etc. Sunt multe lucruri de făcut, însă până când nu facem cale ferată şi autostrăzi nu putem dezvolta turismul. România are deltă, are mare, are munţi, are agricultură, are urşi, are lupi, are night life, are femei frumoase, chiar poti s-o vinzi.

Reporter: Cum apreciaţi măsurile de susţinere a mediului de afaceri adoptate de stat în perioada pandemiei?

Sorin Stoica: Cred că Guvernul a făcut multe în pandemie. Personal, sunt foarte mulţumit de ajutorul primit de la stat. Cred că acum ar trebui să ne gândim la pandemie ca la ceva care a trecut şi ar trebui să vedem cum aducem înapoi normalitatea. Problemele cu care se cofruntă industria de travel sunt trei, iar una dintre ele este resursa umană. Ar trebui ca statul să vină cu o subvenţie pe zona de resurse umane, fie în ceea ce priveşte taxele pe salarii, fie cele pe şcolarizare, sau chiar pe toate taxele. Acum avem de-a face cu retenţia personalului în industrie - foarte mulţi oameni au migrat în alte domenii. Probabil că mulţi ar reveni dacă ar avea aceleaşi salarii şi ar avea siguranţa domenului. Nişte subvenţii de acest gen ne-ar ajuta pe toţi să ne menţinem oamenii şi să creştem business-urile.

Al doilea lucru pe care ar trebui să-l facă Executivul este să continue programul de ajutor raportat la scăderea cifrei de afaceri, iar al treilea lucru foarte important este accesul la finanţare. Ca executiv, aş acorda credite garantate de stat pe investiţie pentru redeschiderea hotelurilor-restaurante (poate şi ceva ajutoare) şi aş garanta în continuare creditarea în domeniu. Noi am avut bănci care au refuzat să ne finanţeze, spunând că nu finanţează business-ul de travel...

În acest context, mă declar recunoscător colegilor mei pentru că au rezistat reducerii cheltuielilor pe care am fost obligaţi să le facem. Mă bucur că afacerea noastră este orientată către clienţi fideli care au avut încredere în noi. Sunt foarte recunoscător guvernului pentru ajutoarele primite. Cred că business-ul de turism are un viitor foarte bun şi îmi doresc ca România să devină destinaţie turistică. Eu am spus mereu că România este destinaţia turistică exotică a Europei, că avem foarte multe lucruri exotice în ţara aceasta şi mi-aş dori foarte mult să conştientizăm acest aspect şi să ne apucăm de treabă, pentru că avem şi competenţele şi abilităţile şi oamenii cu care putem să lucrăm. Avem tot ce ne trebuie!

Reporter: Vă mulţumesc!

45% dintre clienţii Eturia au ales să călătorească cu zboruri charter în 2021, respectiv 55% au preferat companiile de linie cu care Eturia a încheiat parteneriate avantajoase, conform cifrelor publicate de compania de turism. Acestea arată că cele mai vândute vacanţe au fost cele cu zbor charter, iar vedeta anului 2021, ca destinţie, a fost Maldive. Pentru anul 2022, Eturia va continua să se adapteze cerinţelor turiştilor şi va include în pachetele sale o serie de destinaţii noi, care au fost închise total sau parţial în 2021.

"Pe lângă clasicele sejururi şi circuite, vom updata colecţia noastră de circuite Share a Trip cu aceste destinaţii nou deschise. Share a trip este un concept de circuite original Eturia în care mai multe familii sau prieteni pot alege acelaşi itinerar de vacanţă, împărţind, astfel, costurile şi având şi posibilitatea de a cunoaşte noi parteneri de călătorie. De asemenea, ne bucurăm să putem oferi din nou clienţilor noştri din Club Eturia Traveller pachetele Eturia Signature, vacanţe personalizate marca Eturia", subliniază Sorin Stoica, CEO Eturia.

Pe parcursul anului 2022, tarifele pentru vacanţe vor creşte substanţial, apreciază acesta: "Ne aşteptăm la o creştere generală a preţurilor vacanţelor chiar cu 20-25% faţă de anul 2021. Cum noi destinaţii râvnite se vor deschide, cum restricţiile se vor relaxa, toate pieţele mari ale lumii îşi vor trimite turiştii în vacanţe. Acest lucru va duce la o creştere de tarife - în special în sezoanele de vârf - şi la o lipsă de disponibilitate la hotelurile de calitate - acestea îşi vor epuiza primele locurile".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
csalb.ro
BTPay
Electromagnetica
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Iun. 2022
Euro (EUR)Euro4.9430
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7005
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9319
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7237
Gram de aur (XAU)Gram de aur274.3717

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Centro
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro