Rusia a lansat în noaptea de duminică spre asupra Ucrainei 355 de drone, un nou record de la începutul invaziei sale pe scară largă în februarie 2022, au raportat forţele aeriene ucrainene, citate de AFP, de la care relatăm cele ce urmează.
Acesta este al treilea val de bombardamente masive pe timpul nopţii efectuat de vineri de Moscova împotriva Ucrainei, într-un moment în care cele două ţări au întreprins în weekend un schimb masiv de prizonieri în formula '1.000 în schimbul a 1.000'.
'Inamicul a lansat un atac combinat împotriva Ucraina utilizând 364 de proiectile de atac aerian', între care 355 de drone de luptă şi drone-momeală, precum şi nouă rachete de croazieră, au indicat forţele iraniene într-un comunicat.
Armata ucraineană a declarat că a doborât cele nouă rachete şi 233 de drone. Alte 55 de drone au fost bruiate de apărarea antiaeriană sau au căzut fără a produce daune, se afirmă în text.
Cinci obiective au fost lovite de proiectile ruseşti, iar alte zece de fragmente de drone doborâte, a adăugat sursa citată.
Armata rusă şi-a intensificat atacurile aeriene împotriva Ucrainei în ultimele zile.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, Ucraina a fost vizată de un atac combinat cu 367 de proiectile, între care 69 de rachete şi 298 de drone. Un atac care a stabilit precedentul record la numărul de drone ruseşti lansate într-o singură noapte asupra Ucrainei, făcând cel puţin 13 morţi, între care trei copii.
Cu o noapte înainte, Rusia lansase 250 de drone şi 14 rachete asupra Ucrainei, pe fondul declaraţiilor oficialilor ruşi privind disponibilitatea Moscovei de a continua negocierile.
În acelaşi timp, armata rusă a revendicat luni capturarea a două localităţi în regiunea ucraineană Sumî (nord-est), care se învecinează cu Rusia şi unde Moscova a declarat că doreşte să creeze o zonă tampon pentru a preveni incursiunile ucrainene pe teritoriul său, conform sursei citate.
În raportul său zilnic, Ministerul rus al Apărării a declarat că trupele sale au capturat satele Volodimirivka şi Bilovodî, situate la câţiva kilometri de graniţa cu Rusia. Sâmbătă, ministerul a revendicat capturarea unei alte localităţi din apropiere, Loknia.
1. Cu siguranta e raspuns la incercarea de asasinare
(mesaj trimis de anonim în data de 26.05.2025, 13:26)
Presa cu siguranta a stiut si de roiul de drone ucrainene care au incercat sa doboare elicopterul cu care Putin a vizitat Kursk
Saptamana trecuta! Foarte posibil ca unii diplomati occidentali sa fi sperat la un accident similar si cand l au convocat pe Putin la Istanbul!
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.05.2025, 13:47)
si de-asta putin s-a razbunat omorand niste civili.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 26.05.2025, 14:33)
Acum e clar, Rusia vrea pacea si Trump a facut pace deja din ianuarie!
Sau nu o fi asa?
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 26.05.2025, 17:44)
Ciudat, se uita oare ca in urma marilor atacuri ale ucrainei saptamana trecuta cu sute si sute de drone asupra unor obiective civile din Rusia inclusiv Moscova (a fost in toata presa internationala)
Rusia a anuntat pe buna dreptate, ca vor fi represalii