Rusia afirmă că a încheiat predarea către Ucraina a corpurilor soldaţilor ucişi

A.B.
Internaţional / 16 iunie, 15:32

Rusia afirmă că a încheiat predarea către Ucraina a corpurilor soldaţilor ucişi

Rusia a finalizat luni predarea către Ucraina a 6.060 de cadavre ale unor soldaţi ucraineni ucişi în lupte, conform înţelegerii convenite la negocierile desfăşurate la Istanbul, a anunţat negociatorul-şef rus, Vladimir Medinski, potrivit agenţiei EFE, care transmite cele ce urmează.

'Rusia şi-a îndeplinit promisiunile făcute la Istanbul: părţii ucrainene i-au fost predate în total corpurile a 6.060 de ofiţeri şi soldaţi ai Forţelor Armate ale Ucrainei', a scris Medinski pe contul său de Telegram.

Potrivit negociatorului-şef rus, Ucraina a predat la rândul ei Rusiei cadavrele a 78 de soldaţi ruşi.

Continuă în acest timp schimbul de prizonieri convenit la aceleaşi negocieri, a adăugat Vladimir Medinski, referindu-se la schimbul de prizonieri de război cu vârste sub 25 de ani, a celor grav bolnavi sau răniţi, conform principiului 'toţi pentru toţi'. El a menţionat că sunt în desfăşurare 'schimburi medicale urgente ale răniţilor grav pe linia frontului'.

Ministerul rus al Apărării a confirmat la rândul său predarea către Ucraina a celor 6.060 de cadavre ale soldaţilor căzuţi în luptă, adăugând că a pregătit de asemenea predarea către partea ucraineană a altor 2.239 de cadavre ale militarilor ucraineni.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că cele două părţi vor stabili următorii paşi după finalizarea schimburilor de prizonieri, de soldaţi bolnavi şi răniţi şi de corpuri ale soldaţilor ucişi în lupte. Aceste schimburi au fost singurul rezultat concret al negocierilor directe ruso-ucrainene desfăşurate pe 2 iunie la Istanbul, conform sursei citate.

Între timp, omologul său rus Vladimir Putin a afirmat sâmbătă, într-o discuţie telefonică cu preşedintele american Donald Trump, că Rusia este pregătită să continue negocierile cu Ucraina după data de 22 iunie.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Dar cum sa existe ucrainieni ucisi,

    noi santem informati politic "corect" ca exista doar 1 miliard de rusi morti 

    Doamne fereste,Ucraina trebuie sa cada la pace fiindca este in dezavantaj,mor o gramada de militari ucraineni,e macel pur si simplu!Problema este ca nu rezolva nimic,rusii mai abitir cotropesc si omoara!

    cifre umflate , 6000 nu au murit in tot razboiul cu rusi cu tot

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3213
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4251
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8168
Gram de aur (XAU)Gram de aur464.9428

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb