RWE pregăteşte exportul de gaz irakian via Nabucco

F.A.
Ziarul BURSA #Internaţional / 30 august 2010

Al doilea grup energetic din Germania, RWE, a anunţat, vineri, că a semnat un acord de exploatare a gazului cu guvernul din regiunea autonomă Kurdistanul irakian, avându-se în vedere o posibilă alimentare de aici a viitorului gazoduct Nabucco, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Acordul prevede că întreprinderea va ajuta regiunea să se dezvolte şi să-şi realizeze infrastructura, putând în schimb să exploateze rezervele locale de gaz, potrivit unui comunicat al filialei RWE Supply and Trading, care gestionează vânzările şi achiziţiile de gaz en gros. Grupul german a indicat că speră ca acest acord să-i permită să negocieze contracte pentru transportul gazului din regiune în Turcia şi în Europa via gazoductul Nabucco.

Primul ministru al regiunii autonome kurde, Barham Salih, a precizat la rândul său într-un comunicat că înaintea oricărui export, gazul nostru va fi utilizat pentru acoperirea nevoilor regiunii şi ale împrejurimilor.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2536
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5266
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5922
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1095
Gram de aur (XAU)Gram de aur644.6814

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb