S&P: Votul din Scoţia nu are impact asupra ratingului de top al Marii Britanii

V.R.
Ziarul BURSA #Jurnal de criză / 22 septembrie 2014

Respingerea prin vot a referendumului privind independenţa Scoţiei nu are impact asupra ratingului de top al Marii Britanii, "AAA", şi nici asupra perspectivei stabile atribuite calificativului, anunţă agenţia de evaluare financiară Standard & Poor's (S&P).

S&P este singura din cele trei agenţii majore de evaluare care a menţinut ratingul de credit al Marii Britanii la "AAA".

Analiştii anticipau că, un eventual vot în favoarea independenţei Scoţiei ar fi alimentat temerile privind statutul Regatului Unit în rândul agenţiilor de evaluare financiară, ţinând cont de posibilitatea ca Scoţia să refuze preluarea unei părţi din datoria Marii Britanii. Totodată, au existat preocupări cu privire la modul în care ar fi fost împărţite zăcămintele de ţiţei şi gaze naturale din Marea Nordului.

Amintim că, la data de 18 septembrie, scoţienii au votat în proporţie de 55,3% împotriva independenţei ţării faţă de Regatul Unit.

Economia Marii Britanii a crescut cu 0,8% în trimestrul al doilea din 2014, faţă de primele trei luni din anul curent, depăşind astfel cu 0,2 puncte procentuale nivelul de expansiune înregistrat înaintea crizei (în primele trei luni din 2008).

Fondul Monetar Internaţional (FMI) estimează că economia britanică va avea, anul acesta, cel mai rapid ritm de creştere din rândul statelor dezvoltate din G7, respectiv de 3,2%, faţă de 2,8%, cât prognoza anterior. Banca Angliei aşteaptă o creştere a economiei naţionale de 3,4% în 2014.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2524
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5199
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1135
Gram de aur (XAU)Gram de aur649.5183

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb