Salariile din industria HoReCa au crescut cu până la 20% faţă de 2019

G.B
Macroeconomie / 03 august

Salariile din industria HoReCa au crescut cu până la 20% faţă de 2019

Salariile din industria HoReCa au crescut cu până la 20% faţă de 2019 susţin mai mult de jumătate dintre reprezentanţii companiilor participante la un sondaj, în unele cazuri salariile medii depăşind şi 4.000 lei, conform datelor centralizate de o platformă de recrutare online, informează Agerpres.

În plus, peste o treime dintre angajatorii din HoReCa susţin că din toamnă volumul recrutărilor va creşte.

"Piaţa muncii şi-a revenit la nivelul de dinaintea pandemiei, iar în unele domenii business-urile au depăşit acest nivel. Deşi angajatorii din HoReCa întâmpină în continuare dificultăţi în recrutare, suntem optimişti că salariile şi beneficiile, dar şi reabilitarea imaginii industriei, odată cu deschiderea sa la turaţii maxime, vor atrage din nou candidaţi către acest sector", a declarat Roxana Drăghici, Head of Sales la eJobs România.

În ceea ce priveşte beneficiile pe care le pot obţine candidaţii din HoReCa, acestea au fost diversificate în ultimul an. Aproape 60% dintre angajatori oferă tichete de masă, 32% prime de sărbători, 24% decontează transportul şi tot atâţia oferă training-uri pentru perfecţionarea cunoştinţelor.

Potrivit eJobs, în plin sezon estival, angajatorii din industria HoReCa întâmpină în continuare greutăţi când vine vorba de recrutare.

Peste 85% dintre participanţii la cel mai recent sondaj derulat de eJobs precizează că recrutează în momentul de faţă, însă candidaţii întârzie să apară.

Aproximativ 44% dintre aceştia au până la 5 poziţii deschise în acest moment, un sfert au nevoie de până la 10 noi angajaţi, iar 17% au şi 20 de posturi disponibile. Acest lucru se întâmplă cu toate că beneficiile oferite sunt din ce în ce mai diversificate, iar salariile au crescut faţă de 2019, an similar cu 2021 la nivel de nevoi de recrutare.

Conform sondajului eJobs, deficitul de forţă de muncă din HoReCa determină companiile să apeleze la importul de forţă de muncă, 23% menţionând că deja folosesc această soluţie pentru a-şi acoperi nevoile de recrutare.

"Angajatorii din România şi-au pus problema importului de angajaţi din străinătate încă de dinainte de pandemie, în special cei din HoReCa sau producţie. Deşi anul trecut recrutările angajaţilor străini au fost puse pe pauză din cauza restricţiilor impuse de pandemie, lipsa de candidaţi a determinat angajatorii să revină la această strategie", explică Roxana Drăghici, Head of Sales la eJobs România.

Principalele motive pentru care angajatorii întâmpină provocări în recrutare sunt pierderea încrederii candidaţilor în HoReCa, sector destabilizat în ultimul an şi jumătate, dar şi lipsa candidaţilor cu experienţă relevantă.

Sondajul a fost realizat în luna iulie, pe reprezentanţii a 102 companii din HoReCa, manageri generali, manageri în resurse umane, dar şi antreprenori.

Lansată în 1999, eJobs este prima platformă de recrutare din România şi liderul pieţei locale de profil. Începând cu anul 2012, este parte a grupului Ringier AG, compania internaţională de media localizată în Zurich, Elveţia. Mai mult de 2 milioane de utilizatori unici folosesc în fiecare lună serviciile platformei eJobs.ro, iar zilnic sunt actualizate 7.000 de CV-uri.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Si inflatia compusa nu a stat locului fata de 2019!!!

    Semnat comenturi "cretine" 

    Era mai corect dacă calculati creșterea salariilor din 2021 față de 1986.

    Eu am calculat și a rezultat o creștere de 200%. Asta da creștere !

    Ciocu' mic băi ospătari. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
BTPay
Apanova
anahotels.ro

Curs valutar BNR

24 Sep. 2021
Euro (EUR)Euro4.9491
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2167
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5700
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7803
Gram de aur (XAU)Gram de aur237.8628

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Hidroelectrica
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Topul firmelor din Bucuresti 2021
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
bsenergyweek.com
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro