SANCŢIUNI MAI ASPRE ÎMPOTRIVA RUSIEI, SUNT VIZATE ROSNEFT ŞI GAZPROMBANKAnalişti: "Obama a depăşit linia roşie şi dă dovadă de infantilism"

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 18 iulie 2014

Analişti: "Obama a depăşit linia roşie şi dă dovadă de infantilism"

"Rusia îşi va activa sateliţii din întreaga lume"

Sancţiunile impuse Rusiei de către Statele Unite ale Americii (SUA) şi Uniunea Europeană (UE) vor fi înăsprite, pe fondul crizei din Ucraina.

Printre entităţile vizate de SUA şi UE se numără gigantul petrolier Rosneft, Gazprombank, deţinută în proporţie de 36% de grupul rus Gazprom, şi autorităţile separatiste de la Doneţk, potrivit unui comunicat al Trezoreriei americane, citat AFP şi preluat de Mediafax.

Documentul subliniază că potenţialele active ale grupului Rosneft în Statele Unite vor fi îngheţate, întreprinderile americane nefiind autorizate să efectueze tranzacţii cu acest gigant petrolier.

Astfel, administraţia prezidenţială din SUA răspunde "ocupării Crimeei" şi "tentativelor repetate ale Rusiei de a destabiliza estul Ucrainei", potrivit Trezoreriei.

Europenii reuniţi la summitul de la Bruxelles au decis îngheţarea programelor desfăşurate în Rusia de către Banca Europeană de Investiţii (BEI) şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), potrivit unei surse diplomatice.

Unii consultanţi sunt de părere că este pentru prima dată când a fost depăşită linia roşie, fiind "atinsă masa critică în ceea ce priveşte nivelul sancţiunilor". "Obama dă din nou dovadă de infantilism", apreciază sursele citate.

"De la acest punct, Federaţia Rusă va aplica măsuri de retorsiune, care vor afecta interesele economice şi de altă natură a SUA, la început, şi pe cele din UE, mai târziu. Prima dintre sancţiunile pe care SUA intenţionează să le aplice va afecta activitatea de explorare/exploatare de resurse naturale din nordul Rusiei a Exonn Mobil, dar şi interesele altor companii ruseşti de profil, ne-au spus analiştii consultaţi.

Potrivit acestora, cea de-a doua sancţiune asupra Rusiei "va fi în oglindă", urmând să fie îngheţate active americane de pe piaţa rusească.

Referitor la măsurile pe care UE intenţionează să le adopte vizavi de activitatea BERD şi BEI, acestea din urmă ar putea fi expulzate din Rusia, rămânând cu sume importante de bani investiţi şi nerecuperaţi, sunt de părere consultanţii.

"Dacă BERD are în România 6,6 miliarde euro, ne putem imagina câţi bani a investit în Rusia...", opinează aceştia, subliniind: "Rusia îşi va activa de această dată sateliţii din întreaga lume, dar şi pe noii parteneri. Probabil că la o unitate de sancţiune aplicată de SUA şi UE, Rusia va pierde o unitate monetară, iar, la nivel global, lumea va pierde trei astfel de unităţi. Acesta va fi raportul sancţiunilor dintre SUA şi UE versus Rusia".

Sursele noastre consideră că, de data aceasta, "se urmăreşte escaladarea războiului în Ucraina, aprovizionarea cu armament a acesteia şi a întregii zone NATO, din Europa de Est, care trebuie să susţină democraţia, prin arme generatoare de bani", în spatele acestor acte aflându-se "unii industriaşi şi finanţişti americani" care ar urmări să transforme situaţia din Ucraina şi din zonă într-un război.

SUA şi UE au consolidat în mod progresiv, începând din martie, sancţiunile impuse Rusiei şi unor ucraineni proruşi, odată cu agravarea crizei din Ucraina.

Moscova ameninţă că va răspunde cu măsuri dureroase

Rusia consideră că noile sancţiuni adoptate de Statele Unite ale Americii sunt "scandaloase" şi "total inacceptabile", promiţând să răspundă prin măsuri "dureroase", după cum a anunţat viceministrul rus de Externe, Serghei Riabkov, precizând: "Noua decizie a administraţiei americane de a introduce sancţiuni, sub un pretext fals şi înşelător, împotriva unui anumit număr de entităţi şi indivizi ruşi nu poate fi calificată altfel decât scandaloasă şi total inacceptabilă".

Oficialul a adăugat, citat de agenţia Interfax, că Moscova va lua măsuri care "vor fi pentru Washington grave şi dureroase": "Tendinţa de a-şi impune voinţa politică asupra altor state domină la Washington. Această tendinţă este greşită şi sortită eşecului. (...) Decizia Statelor Unite va duce doar la tensionarea relaţiilor ruso-amricane".

În opinia sa, "Washingtonul trebuie să înţeleagă că astfel de metode au efecte nefaste nu doar asupra parteneriatului cu Moscova, ci şi asupra politicii externe şi a intereselor economice ale Statelor Unite".

În luna mai, când preşedintele rus Vladimir Putin a semnat cu omologii săi din Belarus şi Kazahstan un acord pentru crearea unei Uniuni Economice Eurasiatice, analiştii apreciau că Federaţia Rusia urmăreşte să creeze un patrulater economic cu India, China şi Iran: "Recent, au fost încheiate contracte de colaborare importante între China şi Rusia. De asemenea, Rusia a anunţat că va finanţa zece centrale nucleare din Iran. Sunt semne că va fi creat un nou pol, un patrulater economic, financiar şi de altă natură extrem de puternic, care va avea de spus un cuvânt greu pe întreaga scenă a lumii. Cred că Vladimir Putin asta intenţionează. Va fi un motor de creştere a competitivităţii pe plan mondial", ne-au precizat sursele citate la vremea respectivă.

Analiştii apreciază că Federaţia Rusă va implica şi serviciile secrete în încercările de discreditare a liderilor de opinie pro-europeni, în lumea modernă nemaifiind nevoie de război pentru dezmembrarea unor zone: "Discreditarea liderilor, oprirea gazelor, interzicerea exporturilor vor duce la frig şi foame, iar pentru cetăţean, atâta vreme cât va fi frig şi foame, restul e talk-show".

Rusia pregăteşte taxe vamale pentru produsele din Moldova

Rusia intenţionează să crească taxele vamale pentru mai multe produse care provin din Republica Moldova, la doar câteva săptămâni după ce a limitat drastic importurile de carne, potrivit anunţului făcut, miercuri seara, de Ministerul rus al Economiei, care a pregătit un proiect de decizie în acest sens.

Documentul propune taxarea la vamă a anumitor produse moldoveneşti cum ar fi vinul, carnea, legumele şi cerealele.

Relaţiile comerciale dintre Rusia şi Republica Moldova sunt, în prezent, reglementate de acordul de liber schimb semnat între statele membre ale Comunităţii Statelor Independente (CSI), care permite Chişinăului să beneficieze de un regim vamal preferenţial pentru exporturile pe piaţa rusă.

Republica Moldova a semnat, în iunie, Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, care include, de asemenea, un Acord de Liber Schimb, criticat de Rusia, aceasta avertizând că va lua "măsuri de protecţie" dacă se va dovedi că acordul afectează economia rusă.

Măsura intervine în condiţiile în care Moscova a decis deja limitarea drastică a importurilor de carne din Republica Moldova, justificată prin "încălcarea normelor veterinare şi sanitare".

Comisia Europeană şi-a exprimat "regretul" în legătură cu decizia Moscovei, care a "coincis" cu momentul ratificării de către Parlamentul de la Chişinău a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană.

Rusia a fost acuzată în mai multe rânduri că foloseşte "arma economică" drept mijloc de presiuni diplomatice asupra fostelor republici sovietice.

Rusia nu are niciun motiv să impună unilateral taxe vamale la importul produselor din Republica Moldova, după cum a declarat, ieri, premierul Republicii Moldova Iurie Leancă.

Oficialul a anunţat că guvernul său va analiza toate aspectele juridice în acest sens".

Sunt analişti care opinează că, dacă Rusia va interzice importurile din Republica Moldova, aceasta din urmă va intra într-un fel de "sevraj economic", care ne va afecta şi pe noi, în virtutea faptului că suntem vecini cu moldovenii.

Analiştii din piaţă subliniază: "Rusia se află într-o Uniune Eurasiatică la care Uniunea Europeană este concurentă. În aceste condiţii, dacă Moldova, Ucraina şi Georgia se hotărăsc să meargă pe drumul european, Federaţia Rusă va aplica măsuri de retorsiune, printre ele numărându-se şi interzicerea importurilor din aceste ţări. Deja sunt semne în acest sens, dacă ne gândim că Rusia ocoleşte Ucraina cu proiectul South Stream". Republica Moldova este într-un mare pericol, consideră sursele citate, care subliniază că trei sferturi din exporturile acestei ţări merg către Rusia.

Putin consideră că banii primiţi de Ucraina de la FMI ar putea fi folosiţi în conflictul armat

Preşedintele Vladimir Putin a subliniat că FMI şi celelalte organisme financiare care finanţează proiecte derulate în Ucraina trebuie să se asigure că banii pe care îi investesc în piaţa ucraineană nu sunt utilizaţi în operaţiunile militare împotriva civililor din estul ţării, potrivit RIA Novosti.

"Susţinem acordarea asistenţei financiare pentru Ucraina, dar banii să fie destinaţi poporului ucrainean, nu unor oligarhi şi escroci", a declarat Putin, într-o conferinţă de presă din Brazilia.

"În mod tradiţional, Fondul Monetar Internaţional a evitat să acorde asistenţă financiară ţărilor aflate în război şi cred că are dreptate. Cred că această regulă trebuie respectată şi în cazul Ucrainei. De regulă, o ţară aflată în război primeşte bani într-un scop şi îi cheltuieşte pentru alte obiective", a menţionat Vladimir Putin, preluat de Mediafax.

Kievul a primit, la începutul lunii, o primă tranşă în valoare de 3,16 miliarde dolari de la Fondul Monetar Internaţional, parte a programului de stabilizare în valoare de 17 miliarde euro. Ucraina ar urma să primească, în total, 27 de miliarde dolari de la donatorii internaţionali, printre care FMI, Banca Mondială, Statele Unite şi Uniunea Europeană. Din această sumă, Kievul urmează să primească aproximativ 14 miliarde euro în cursul anului 2014.

Ponta: "România - cel mai hotărât avocat al Serbiei în parcursul integrării în UE"

Ţara noastră va fi cel mai hotărât avocat al Serbiei în parcursul procesului de integrare în Uniunea Europeană, care va presupune, însă, derularea unor reforme dureroase şi acceptarea unor sacrificii, i-a spus premierul Victor Ponta omologului său sârb Aleksandar Vucic.

Oficialul a arătat că este în interesul României ca Serbia să devină cât mai rapid membru al UE, dar şi al Europei, pentru a realiza un continent integrat: "Cred că în procesul acesta dificil prin care şi România a trecut timp de aproape opt ani, înainte de a intra în Uniunea Europeană în 2007, Guvernul Serbiei, poporul sârb vor face foarte multe sacrificii, vor face reforme dureroase, vor fi decizii dificile, însă sunt aici, la Belgrad, ca să asigur că, în final, toate aceste sacrificii se dovedesc a merita".

El şi-a exprimat speranţa că Serbia nu va comite greşelile autorităţilor române în parcursul de integrare europeană.

Preşedintele Traian Băsescu l-a primit, ieri, la Palatul Cotroceni, pe Duane C. Butcher, însărcinat cu afaceri ad-interim al Statelor Unite ale Americii în România, cei doi oficiali făcând o analiză a situaţiei din Ucraina şi a ultimelor evoluţii din regiune, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţ iale.

Sancţiunile impuse Rusiei din martie şi până în prezent

Sancţiuni financiare şi restricţionarea eliberării vizelor de călătorie

Câteva zeci de ruşi şi ucraineni proruşi sunt vizaţi de blocarea averilor şi interdicţia de a primi vize de călătorie pe teritoriul UE.

Pe lista americană sunt înscrise peste 50 de nume, inclusiv ale unor oficiali ruşi de rang înalt. Pe lista UE se află numele a 72 de persoane, inclusiv ale principalilor lideri ai grupărilor separatiste din estul Ucrainei. Canada a înscris pe lista sa numele a 43 de ruşi şi 30 de ucraineni.

Sancţiuni care vizează entităţi

Statele Unite au aplicat cele mai importante sancţiuni, trecând, de miercuri, la mari grupuri ruseşti ca gigantul rus în domeniul hidrocarburilor Rosneft, banca gigantului în domeniul gazelor naturale Gazprom - Gazprombank - şi banca publică rusească VEB, în conducerea căreia se află şi premierul Dmitri Medvedev.

UE a decis, la rândul ei, să vizeze "entităţi, inclusiv în Rusia". Lista urmează să fie stabilită până la sfârşitul lui iulie. Până în prezent, pe listă se află două entităţi, cu sediile în Crimeea, regiunea ucraineană anexată de Rusia în martie.

Sancţiuni diplomatice

În semn de protest faţă de anexarea Crimeei de către Rusia, liderii occidentali au suspendat, în martie, participarea Rusiei la G8 şi au anulat summitul G8 care era prevăzut în iunie la Soci (Rusia).

UE a suspendat negocierile cu privire la o liberalizare a politicii vizelor.

Japonia a suspendat negocierile în vederea unei relaxări a regimului acordării de vize şi a amânat negocierile cu privire la un nou acord economic de investiţii.

Sancţiuni de ordin economic

Statele Unite au decis să revizuiască anumite condiţii de autorizare a exprturilor în Rusia a anumitor echipamente de înaltă tehnologie care ar fi putut avea o întrebuinţare militară.

Europenii au agitat în mai multe rânduri ameninţarea adoptării unor sancţiuni de ordin economic vizând Rusia, dar fără să treacă la acţiune. Ei s-au apropiat, miercuri de acest subiect, anunţând blocarea noilor programe desfăşurate în Rusia de către Banca Europeană de Investiţiii (BEI) şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD).

Ministrul rus al Economiei Aleksei Uliukaev a avertizat, la sfârşitul lui iunie, că impunerea unor sancţiuni occidentale Moscovei ar putea să aibă consecinţe "grave" asupra creşterii economice în ţara sa.

Sancţiuni militare

Washingtonul a decis, pe 3 martie, să-şi suspende cooperarea militară cu Rusia. La 1 aprilie, cele 28 de state membre NATO au optat să suspende "cooperarea civilă şi militară cu Rusia", dar anumite programe, cu privire la Afganistan sau lupta împotriva traficului de droguri, nu sunt vizate.

Ieri, la închiderea ediţiei, indicii Bursei de la Moscova erau în scădere, ca urmare a noilor sancţiuni occidentale.

După ce, ieri dimineaţă, indicii acestei Burse scăzuseră cu 2,03% (Micex, afişat în ruble) şi, respectiv, 3,26% (RTS, în dolari), aseară aceştia înregistrau diminuări cu 2,5% şi, respectiv, cu 0,7%.

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. amerlocii s-au obisnuit sa atace popoare mai mici si mai slabe, dar cu Rusia lui Putin li s-a infundat.

    din acest conflict va pierde toata lumea; daca europenii se misca repede, vor rezolva problema gazului pana la iarna pt un consum minim si vor dardai mai putin de frig, iar rusii vor suferi pe termen lung din lipsa tehnologiilor de foraj americane

    Eu cred ca infantil este Putin, daca spera ca anexarea Crimeei si trimiterea de voluntari rusi cu armament si logiistica nu va irita comunitatea internationala sufficient pentru ca sa se treaca la sanctiuni reale. Asteptam faza a 3a curand, in care sectoare intregi ale economies ruse vor fi sanctionate daca rusii nu se potolesc. Iar doborarea avionului Malaezian de catre cazacii rusi "voluntari" e cireasa de pe tort.

    Care este numele analistilor consultati?

    1. Serghei si Vladimir

      Ionel.

      de la vocea Rusiei

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

GALA BURSA 2022
Apanova
BTPay
Electromagnetica
DIGI
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2022
Euro (EUR)Euro4.9250
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7278
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0120
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7274
Gram de aur (XAU)Gram de aur266.4903

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro