Şapte persoane arestate în Belgia în cadrul unei anchete pentru fraudă electorală

A.B.
Internaţional / 20 mai

Şapte persoane arestate în Belgia în cadrul unei anchete pentru fraudă electorală

Şapte persoane au fost arestate marţi într-o anchetă pentru fraudă electorală în oraşul belgian Ninove, unde extrema dreaptă a câştigat alegerile municipale din octombrie 2024, relatează agenţia belgiană de ştiri Belga, potrivit dpa.

Autorităţile investighează potenţiala utilizare a unor procuri şi a unor certificate medicale falsificate în cadrul votului în care Guy D'haeseleer, din partea partidului politic flamand de extremă dreapta Vlaams Belang (Interesul Flamand), a obţinut 47,7% din voturi.

D'haeselee nu s-a numărat printre cei arestaţi, a precizat Belga. Primarul neagă orice utilizare a unor certificate medicale falsificate în cadrul alegerilor.

Conform legii electorale belgiene, persoanele care nu se pot prezenta la secţiile de votare din cauza unor probleme de sănătate pot permite unei alte persoane să voteze în numele lor.

Încurajarea alegătorilor să nu voteze personal sau utilizarea de procuri şi certificate medicale falsificate constituie o infracţiune, conform sursei citate.

Ancheta a fost deschisă în octombrie anul trecut, în urma unui raport al unui observator electoral.

Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Iun. 2025
Euro (EUR)Euro5.0251
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3941
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3476
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9332
Gram de aur (XAU)Gram de aur471.0407

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
letapeseries.com
aiiro.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb