Şapte soldaţi israelieni au fost ucişi în Fâşia Gaza

T.B.
Internaţional / 25 iunie 2025

Şapte soldaţi israelieni au fost ucişi în Fâşia Gaza

Şapte soldaţi israelieni au fost ucişi într-un al treilea incident în sudul Fâşiei Gaza, a anunţat miercuri armata israeliană, precizează news.ro, conform căruia relatăm informaţiile următoare.

Armata a publicat identitatea a şase dintre soldaţi, în vârstă de 19 şi 21 de ani, care făceau parte din Batalionul 605 de geniu de luptă al Brigăzii 188, specializat în special în distrugerea tunelurilor şi a altor infrastructuri militare, deminarea şi deschiderea rutelor pentru infanterie şi vehicule blindate în timpul luptelor.

Identitatea celei de-a şaptea victime nu a fost dezvăluită.

Nu au fost publicate detalii cu privire la evenimentul care a dus la moartea celor şapte soldaţi.

Un alt soldat aparţinând aceleiaşi unităţi a fost rănit marţi într-un alt incident în Fâşia Gaza, a declarat armata.

Mai mult de 430 de soldaţi israelieni au fost ucişi de la începutul războiului din Fâşia Gaza.

Acest război a fost declanşat la 7 octombrie 2023 de un atac fără precedent al Hamas asupra Israelului, care s-a soldat cu moartea a 1.219 persoane, majoritatea civili, potrivit unei numărători AFP bazate pe date oficiale israeliene.

Peste 56.077 de palestinieni, majoritatea civili, au fost ucişi în Fâşia Gaza în timpul campaniei militare de represalii a Israelului, potrivit datelor Ministerului Sănătăţii din Gaza al Hamas, considerate fiabile de ONU.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7770
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8093
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3909
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.8007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb