SAULI NIINISTO:"Finlanda va deveni un puternic aliat al NATO"

F.D.
Internaţional / 19 mai

"Finlanda va deveni un puternic aliat al NATO"

"Finlanda va deveni un puternic aliat al NATO" şi speră o "ratificare rapidă", a declarat preşedintele finlandez, Sauli Niinisto, după întâlnirea cu omologul său american, Joe Biden, şi premierul suedez, Magdalena Andersson, potrivit CNN, informează News.ro.

Niinisto a ţinut să facă referire la decizia preşedintelui turc Erdogan de a "bloca" aderarea celor două state nordice la NATO, subliniind că Helsinki "se angajează faţă de securitatea Turciei", purtând o luptă "activă" în combaterea terorismului. El a mai precizat că invazia Rusiei în Ucraina a determinat Finlanda să solicite aderarea, în vederea "consolidării" securităţii naţionale, precum şi a celei transatlantice.

Preşedintele finlandez Niinisto a mai spus că speră că va exista o "ratificare rapidă" a cererii Finlandei la NATO.

Niinisto s-a adresat, de asemenea, preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, care a declarat că va "bloca" atât intrarea Finlandei, cât şi a Suediei în NATO, din cauza adăpostirii "teroriştilor" pe teritoriul celor două ţări nordice. Liderul finlandez a subliniat că Helsinki "se angajează faţă de securitatea Turciei", purtând o luptă "activă" în combaterea terorismului.

"Finlanda a avut întotdeauna relaţii bilaterale cordiale cu Turcia. În calitate de aliaţi NATO, ne vom angaja faţă de securitatea Turciei, aşa cum Turcia se va angaja faţă de securitatea noastră. Luăm terorismul în serios. Condamnăm terorismul în toate formele sale şi suntem activ angajaţi în combaterea acestuia", a afirmat liderul finlandez.

El a argumentat că Helsinki este "deschis" să discute toate preocupările Ankare cu privire la aderarea Finlandei într-o "manieră deschisă şi constructivă". Discuţiile au avut deja loc şi vor continua în zilele următoare, a mai menţionat Niinisto.

Liderul finlandez a vorbit, de asemenea, despre modul în care invazia Rusiei în Ucraina a determinat Finlanda să solicite aderarea la Alianţa Nord-Atlantică în vederea "consolidării" securităţii naţionale, precum şi a celei transatlantice.

"Pe 24 februarie, am spus că măştile au căzut şi vedem doar feţele reci ale războiului. Războiul Rusiei în Ucraina a schimbat Europa şi mediul nostru de securitate. Finlanda face pasul aderării la NATO pentru a-şi consolida nu numai propria securitate, dar şi cu scopul de a consolida securitatea transatlantică pe scară larg", a explicat el.

El a reiterat afirmaţiile preşedintelui american Biden, care a declarat că NATO este o alianţă este "protectoare, defensivă, care nu reprezintă o ameninţare pentru nimeni".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
csalb.ro
BTPay
Electromagnetica

Curs valutar BNR

01 Iul. 2022
Euro (EUR)Euro4.9461
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7286
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9311
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7088
Gram de aur (XAU)Gram de aur273.0029

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro