Scădere a schimburilor comerciale dintre România şi Germania în primele trei luni

M.P.
Comunicate de presă / 19 iunie 2025

Scădere a schimburilor comerciale dintre România şi Germania în primele trei luni

AHK România anunţă, întru-un comunicat remis redacţiei, volumul schimburilor comerciale bilaterale pe primele trei luni ale acestui an, conform Biroului Federal de Statistică, Destatis. Potrivit sursei citate: „Volumul schimburilor comerciale dintre România şi Germania a scăzut cu -6,1% în primele trei luni din 2025, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, însumând 10,36 mld. EUR. Astfel, exporturile Germaniei către România au scăzut cu -1,2 %, însumând peste 5,68 mld. EUR iar importurile din România s-au redus şi mai mult, cu -11,4%, ajungând la un volum de 4,68 mld. EUR”.

România se află pe locul 19 între partenerii de export ai Germaniei, iar ca piaţă pentru importuri a coborât de pe locul 16 pe locul 18.

Sebastian Metz, director general al AHK România, a declarat: „Declinul importurilor germane din România (deci al exporturilor româneşti) se datorează în primul rând dinamicii economice slabe din Germania şi situaţiei economice tensionate din întreaga Europă. Tocmai în acest context provocator devine din nou evident faptul că România, ca locaţie de afaceri, trebuie să se concentreze şi mai mult pe îmbunătăţirea competitivităţii sale. Un cadru fiscal stabil şi favorabil mediului de afaceri este un factor esenţial în acest sens. În acest context, măsurile de politică fiscală aflate în prezent în discuţie capătă o importanţă deosebită. Rămâne de sperat că interesele sectorului privat vor fi luate în considerare. Pe termen mediu, este esenţial să se iasă din dezechilibrul fiscal actual, în special printr-o creştere economică sustenabilă. Pe termen scurt însă - din perspectiva comunităţii noastre de business - sunt necesare cu prioritate măsuri de consolidare bugetară din perspectiva cheltuielilor, precum şi o reducere semnificativă a birocraţiei, pentru a întări credibilitatea statului şi a crea baza pentru o dezvoltare bugetară sustenabilă”.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2581
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4926
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6230
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1369
Gram de aur (XAU)Gram de aur661.7120

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb