Schengen, doar un spaţiu virtual

I.P.
Ziarul BURSA #Internaţional / 23 noiembrie 2015

Schengen, doar un spaţiu virtual

Miniştrii europeni de interne şi justiţie au decis introducerea "imediată" de controale consolidate la frontierele externe ale UE pentru toţi călătorii

Uniunea Europeană este pe cale să renunţe la una dintre cele mai mari realizări - libera circulaţie a persoanelor - care reprezintă baza Acordului Schengen. Mai multe state europene, aflate în spaţiul Schengen, precum Austria, Germania, Slovenia, Suedia, Danemarca, au anunţat, în acest an, că introduc controale la frontierele interne, cu titlu temporar. Motivul - verificări mai riguroase asupra persoanelor care intră în Uniunea Europeană, în condiţiile valului masiv de imigranţi veniţi din ţările islamice.

Deşi, în luna octombrie, s-a declarat împotriva zidurilor sau barierelor în interiorul Europei pentru limitarea fluxului de refugiaţi, preşedintele Franţei, Francois Hollande, a anunţat, în noiembrie, reintroducerea urgentă a controalelor la frontieră, după atentatele de la Paris, care s-au soldat cu circa 130 de morţi.

Imediat, şi Belgia a impus controale la frontiera cu Franţa, iar Elveţia, membru Schengen, a anunţat că reintroducerea controalelor la frontierele ţării este necesară.

Miniştrii europeni, reuniţi la finalul săptămânii trecute, în cadrul Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI), au decis să întărească "imediat" controalele la graniţele externe ale Uniunii Europene, nu doar ale spaţiului Schengen, asupra tuturor persoanelor, inclusiv a cetăţenilor europeni.

Presa internaţională susţine că, de fapt, este vorba despre o suspendare pe o perioadă nedeterminată a spaţiului de liberă trecere.

Acordul Schengen, ratificat de 26 de state europene, presupune eliminarea controalelor la frontieră şi libera circulaţie a cetăţenilor din ţările semnatare. Documentul permite, însă, ca statele membre Schengen să restabilească controalele la frontieră "ori de cîte ori este necesar.

Mai exact, potrivit Euractiv, documentul prevede că se pot reintroduce controale "în caz de ameninţare gravă la adresa ordinii publice şi a securităţii interne pentru o perioadă de maximum 30 de zile. Această perioadă se poate prelungi, în funcţie de evoluţia evenimentelor. În circumstanţe excepţionale, cum au fost atentatele de la Paris, măsura introducerii controalelor la frontieră se poate lua fără anunţarea în prealabil a Uniunii Europene.

Dar, libera circulaţie este obiectul Acordului Schengen. Reintroducerea controalelor este normală, este o idee înţeleaptă, dacă o naţiune este în pericol.

Dar renunţarea la scopul Acordului îl transformă doar într-o potenţială.

Astfel, Schengen devine doar un spaţiu virtual.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9752
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5471
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3043
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9437
Gram de aur (XAU)Gram de aur385.5996

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
rommedica.ro
hipo.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb