ŞEFUL CORPULUI DE CONTROL AL PREMIERULUI:"Ancheta CE asupra Romgaz, Transgaz şi OMV Petrom este extrem de serioasă"

A.G.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 6 iulie 2016

"Ancheta CE asupra Romgaz, Transgaz şi OMV Petrom este extrem de serioasă"

Ancheta Comisiei Europene pe piaţa gazelor din România este extrem de serioasă, iar acuzaţiile aduse celor trei companii investigate, Romgaz, Transgaz şi OMV Petrom, sunt foarte grave în ochii Comisiei, a declarat, marţi, Valentin Mircea, şeful Corpului de control al premierului şi fost vicepreşedinte al Consiliului Concurenţei.

"Este o situaţie cât se poate de serioasă. Nu este de ici, de colo, să vină Comisia Europeană pentru prima dată într-o inspecţie inopinată în România, deci cu siguranţă au existat indicii, altfel nu s-ar fi făcut această deplasare", a spus Mircea, citat de Agerpres.

El a amintit că acuzaţiile sunt de blocare a vânzărilor de gaze pe piaţa internă a Uniunii Europene.

"Este o acuzaţie serioasă. Acuzaţiile care planează asupra celor trei companii sunt acelea de blocare a vânzărilor către piaţa internă a Uniunii Europene. Nu se mai numeşte export, ci vânzări intracomunitare, care, pentru Comisie, sunt de cea mai mare importanţă. Deci, într-o ierarhie a priorităţilor Comisiei Europene, a DG Competition, cazurile de fragmentare a pieţei, în orice domeniu ar fi, sunt de prioritate zero întotdeauna, ceea ce creşte miza şi stresul pentru cei care sunt în investigaţie", a arătat Mircea.

El a mai spus că, probabil, în câteva luni Comisia Europeană va transmite companiilor o evaluare preliminară, iar acestea vor putea, la acel moment, să încerce o soluţionare amiabilă a cazului cu Comisia, ceea ce este o variantă de preferat.

Pe data de 6 iunie, oficiali ai Comisiei Europene au derulat inspecţii inopinate la sediile Romgaz, Transgaz şi OMV Petrom, aceste companii fiind suspectate de faptul că s-ar fi înţeles între ele pentru a bloca exportul de gaze din România către alte state membre UE.

"Comisia are îngrijorări că firmele implicate ar fi încălcat legislaţia europeană antitrust care interzice înfiinţarea de carteluri şi practicile restrictive, precum şi abuzul de poziţie dominantă (Articolele 101 şi 102 din Tratatul de funcţionare a UE). Comisia investighează potenţiale practici anticoncurenţiale în furnizarea şi transportul gazelor naturale în România, în special în legătură cu un presupus comportament anticoncurenţial destinat împiedicării exporturilor de gaze naturale din Romania în alte state membre UE", se arată în într-un comunicat al Comisiei Europene, remis pe data de 7 iunie.

Comisia Europeană precizează că aceste inspecţii neanunţate reprezintă un pas preliminar într-o investigaţie. Faptul că oficialii Comisiei fac astfel de inspecţii nu înseamnă că firmele sunt vinovate de comportament anticoncurenţial şi nici nu afectează rezultatul investigaţiei, se mai arată în comunicat. Executivul comunitar adaugă că nu există un termen legal pentru încheierea anchetelor, iar durata depinde de mai mulţi factori, inclusiv de complexitatea cazului, cooperarea companiilor şi utilizarea dreptului la apărare.

Opinia Cititorului ( 9 )

  1. Sa vezi comedie, Popescu Ion il acuza pe Popescu Ion !!!

    aceste resurse naturale tin de siguranta nationala si de viitorul acestui popor.Cand UE are un interes invoca tratatele europene cat intrebam de ce subventiile pentru agricultura sunt diferite in tarile civilizate fata de periferia europei ni se spune sa lasam capul plecat.Imi aduc aminte foarte clar ca EU prin ECB a garantat depozitele pana la 100.000 euro pe tot teritoriul uniunii.De ce in grecia anul trecut persoanele fizice nu au putut retrage aceste sume garantate ? Limita retragerilor a fost de 200E/zi ? Sunt garantate pentru EU sau eu inseamna pentru multi europa vestica restul tarilor de la periferie fiind simple vaci de muls pentru imperiile europene?

    Comisia agresit adresa. Nu la companii trebuia mers, ci la minister. Este decizia ministerului de a bloca vanzarile intracomunitare de gaze. Ce compania alege sa vanda un produs cu 2 lei la intern cand la extern este 4 lei?

    Cine a parit?Cine lipseste din lista?

    foarte mari pentru Romgaz, Transgaz şi OMV Petrom

    1. Luati exemplul primului ministru al Ungariei...Orban la discutia cu Putin privind livrarile de gaze...A trimis comisia Europeana la plimbare.

      Daca interesele au fost de alta natura...vezi cele relatate de nr.3...atunci trebuie spus ...desi eu nu cred fiind la mijloc si OMV 

    romania mai are rezerve exploatabile de gaze si petrol ptr 15 20 de ani , este nebunie sa mai dai vreun gram cind fara ele nu misca nimic

    Ce ar cistiga si ce ar pierde Romania daca ar daca ar exporta gazele naturale? Daca pierderea ar fi mai mare decit cistigul poate fi obigata Romania sa faca acest export? Clarificarea situatiei mi se pare esentiala.

    In Romania, cu toate resursele pe care le are, milioane de cetateni utilizeaza inca de surse de energie primitive. 

    Acum cativa ani printr-o HG s-a permis combinatelor chimice sa cumpere cu pret redus gaz metan.S-au invocat motive de tot felul (dupa parerea mea CORECTE)mentinerea locurilor de munca in industria chimica ,dar dupa catva timp DNA-ul a pus in "carca directorilor Romgaz" toata tarasenia si au "constatat o paguba adusa BUGETULUI de cateva "sute de miliooane de lei".Tot GUVERNUL impreuna cu CE a stabilit un "CALENDAR"pentru liberalizarea pretului gazului asa incat azi MWh ar fi trebuit sa fie 66lei,cu mult mai mare decat pretul de PIATA.In aceste conditii si tinand cont de cele intamplate in trecut cu DNA-ul NIMENI din ROMGAZ nu o sa vanda gazul sub pretul "stabilit de CALENDAR" adica sub 66lei.

    Nenea Sefu de control ar trebui sa stie atata lucru!! 

GALA BURSA 2022
Apanova
BTPay
Electromagnetica
DIGI
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2022
Euro (EUR)Euro4.9250
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7278
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0120
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7274
Gram de aur (XAU)Gram de aur266.4903

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro