Şeful diplomaţiei din Republica Moldova va participa la ministeriala NATO de la Bucureşti

G.D.
Politică / 17 noiembrie 2022

Şeful diplomaţiei din Republica Moldova va participa la ministeriala NATO de la Bucureşti

Republica Moldova va fi reprezentată la reuniunea miniştrilor afacerilor externe a Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), care va avea loc la Bucureşti în 29 şi 30 noiembrie, anunţă diplomaţia de la Chişinău, transmite Agerpres.

"Am acceptat invitaţia Alianţei pentru participare la reuniunea miniştrilor afacerilor externe, care va fi găzduită la Bucureşti'', a declarat ministrul afacerilor externe şi integrării europene al Republicii Moldova, vicepremierul Nicu Popescu, citat într-un comunicat de presă publicat ieri seara pe site-ul ministerului.

Anunţul a fost făcut în urma unei convorbiri telefonice pe care Nicu Popescu a avut-o cu secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană. Oficialii s-au referit la situaţia de securitate din regiune, ca urmare a agresiunii militare ruse în Ucraina, şi la consecinţele acesteia pentru Republica Moldova, în special în sectorul energetic.

''Am punctat că, în actualul context de securitate foarte fragil, ţara noastră îşi doreşte fortificarea şi modernizarea capacităţilor de apărare", a spus ministrul Nicu Popescu.

Reuniunea miniştrilor de externe din cadrul NATO, prima de acest fel organizată în Romania, va cuprinde patru sesiuni referitoare la punerea în aplicare a deciziilor luate la summitul NATO de la Madrid, la războiul din Ucraina, securitatea energetică şi parteneri. La reuniune au fost invitate şi Ucraina, Georgia, Finlanda, Suedia şi Bosnia.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa “Securitatea cibernetică”
Avocat Ianul Alexandra
Electromagnetica
BTPay
cautavocat.ro
danescu.ro
arsc.ro
Gala Regista 2023

Curs valutar BNR

08 Feb. 2023
Euro (EUR)Euro4.8962
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5550
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9559
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.5088
Gram de aur (XAU)Gram de aur275.4827

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro