Şeful VW: "Schimbările din grup vor fi dureroase"

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 6 octombrie 2015

Şeful VW: "Schimbările din grup vor fi dureroase"

Actualizare 18:20

Noul director general al Volkswagen, Matthias Mueller, a avertizat azi angajaţii că toate investiţiile planificate vor fi revizuite, iar schimbările din companie vor fi dureroase, acesta fiind primul semn că producătorul auto german ar putea desfiinţa locuri de muncă în urma scandalului emisiilor, potrivit Reuters.

"Soluţiile tehnice ale problemelor sunt aproape. Cu toate acestea, consecinţele de afaceri şi financiare nu sunt încă clare", a spus Muller, potrivit unui comunicat publicat de Volkswagen.

Muller a precizat că toate investiţiile planificate vor fi revizuite.

"Investiţiile care nu sunt urgente, fie se va renunţa la ele fie vor fi amânate. Ne vom ajusta în consecinţă programul de eficientizare. Voi fi foarte deschis, toate acestea nu se vor întâmpla fără durere", a adăugat Muller.

(A.C.)

-----------------

Actualizare 8:57 În UE, opt milioane de maşini VW au fost echipate cu softul care permite manipularea testelor

Volkswagen (VW) a recunoscut că opt milioane de maşini din Uniunea Europeană au fost echipate cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel, a anunţat luni publicaţia germană "Handelsblatt", citând o scrisoare trimisă de grupul auto membrilor Parlamentului, transmite Reuters.

În scrisoare, semnată şi de fostul purtător de cuvânt al Guvernului german şi reprezentant pentru Relaţii Externe al VW, se arată că sunt afectate vehiculele cu 1,2, 1,6 şi doi litri.

Autorii scrisorii "comportamentul greşit al unor indivizi" şi promit clarificarea deplină a problemelor, susţine publicaţia germană Handelsblatt.

Un purtător de cuvânt al VW a declarat că nu ştie nimic despre scrisoare şi prin urmare nu poate comenta.

Marţi, noul director general al producătorului auto german Matthias Mueller se va adresa angajaţilor la sediul central al VW din Wolfsburg, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

(I.D.)

---------

"Volkswagen": Scandalul emisiilor poate pune în pericol existenţa companiei

Preşedintele desemnat al "Volkswagen" AG (VW), Hans Dieter Poetsch, a avertizat managementul grupului auto german că scandalul emisiilor poate declanşa o criză existenţială pentru companie.

VW trebuie să prezinte până mâine un plan pentru eliminarea softului care reduce emisiile poluante ale motoarelor diesel în timpul testelor.

Săptămâna trecută, Poetsch le-a spus directorilor grupului că este sigur că actuala criză poate fi depăşită dacă managementul va face suficiente eforturi.

Amintim că, la finele lunii septembrie, "Volkswagen" a anunţat că 11 milioane de autovehicule ale sale sunt afectate, la nivel mondial, de scandalul emisiilor poluante. Scandalul a izbucnit după ce Agenţia americană pentru Protecţia Mediului a acuzat compania că a montat sisteme speciale pe unele autoturisme diesel, ca să evite standardele federale din SUA în materie de emisii. Software-ul special instalat în calculatorul de bord al unor modelor diesel Volkswagen activa un sistem de filtrare completă a particulelor doar în timpul testelor oficiale pentru emisii.

Responsabilii cu finanţele din cadrul VW evaluează efectul scandalului şi analizează opţiunile avute la dispoziţie de companie. VW ar putea amâna unele emisiuni de obligaţiuni pe termen scurt, însă nu va suspenda aceste programe.

În prezent, "Volkswagen" deţine lichidităţi de 21,5 miliarde de euro, iar suma va ajunge în curând la 25 de miliarde de euro, datorită vânzării recente a unor participaţii la divizia financiară "LeasePlan" şi la compania japoneză "Suzuki".

Doi ingineri de top ai VW, în centrul investigaţiei interne

Doi ingineri de top ai "Volkswagen", care au constatat că nu pot concepe motoare diesel în conformitate cu reglementările de mediu din SUA, se află în centrul investigaţiei lansate de grupul german în scandalul menţionat, spun surse apropiate situaţiei, citate de presa străină. Conform acestora, Ulrich Hackenberg, inginerul-şef al "Audi", şi Wolfgang Hatz, proiectantul motoarelor Porsche pentru automobilele de Formula 1, se află printre inginerii suspendaţi în cadrul investigaţiei.

Hackenberg şi Hatz sunt ingineri extrem de apreciaţi în industria germană şi au fost numiţi directori pentru cercetare şi dezvoltare în grupul VW la scurt timp după ce Martin Winterkorn a devenit director general, în ianuarie 2007.

Winterkorn, care a demisionat în urma scandalului, nu a putut fi contactat pentru comentarii. Nici cei doi ingineri nu au făcut declaraţii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Digitalizare şi Siguranţă Cibernetică”
APA NOVA
e-infra.ro
digi.ro
fngcimm.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Iun. 2024
Euro (EUR)Euro4.9763
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6356
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2368
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9010
Gram de aur (XAU)Gram de aur347.0661

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
roenergy.eu
rommedica.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb