SERGHEI LAVROV:''Sancţiunile occidentale nu pot distruge voinţa poporului rus''

G.U.
Internaţional / 6 mai

''Sancţiunile occidentale nu pot distruge voinţa poporului rus''

Nicio sancţiune nu poate distruge voinţa poporului rus, a declarat astăzi ministrul de externe Serghei Lavrov, la o ceremonie de depunere de flori la Moscova în memoria diplomaţilor ruşi ucişi în timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale, subliniind că Rusia este hotărâtă "să apere adevărul istoric şi interesele sale legitime", informează agenţia oficială de presă rusă TASS, conform Agerpres.

"Nici o pedeapsă (şi) nicio sancţiune nu pot distruge voinţa poporului nostru, voinţa conducerii noastre, hotărâte să apere adevărul istoric şi interesele legitime ale Rusiei şi să oprească ameninţările directe la adresa securităţii, culturii şi istoriei noastre, create chiar de-a lungul graniţelor noastre, ceea ce se întâmplă de ani de zile", a declarat el.

Potrivit lui Lavrov, în acest moment se defineşte viitorul lumii, în timp ce se decide dacă va exista o ordine mondială multipolară, "controlată pe deplin de Statele Unite, ceea ce îşi doreşte Washingtonul şi tolerează alte ţări occidentale, sau lumea va fi dreaptă şi democratică".

Acesta a subliniat de asemenea că Rusia, împreună "cu marea majoritate a ţărilor", a făcut apel la o ordine mondială corectă. "Eforturile noastre nu se bazează pe speculaţii, precum regulile pe care americanii le-au inventat şi încearcă să le impună tuturor, ci se bazează pe Carta Naţiunilor Unite, organizaţie care a fost creată după cel de-Al Doilea Război Mondial", a adăugat Lavrov. Şeful diplomaţiei ruse a remarcat că "cei care nu acceptă egalitatea şi vor să dicteze lumii încearcă să rescrie" idealurile de justiţie şi egalitate suverană ale tuturor ţărilor, consacrate în document.

De asemenea, în opinia lui Serghei Lavrov, la ora actuală a fost declanşat un război de propagandă împotriva poporului rus. "Este vorba despre orice rus ajuns într-o ţară europeană, occidentală sau alta".

"Şi, desigur, în această manifestare a rasismului deschis este o altă formă de discriminare adusă acum la absurd, în aşa măsură încât (...) se insuflă ură pentru tot ceea ce are legatură într-un fel sau altul cu Federaţia Rusă", a spus el.

În acelaşi timp, a continuat şeful diplomaţiei ruse, Occidentul "încearcă acum să muşamalizeze nazismul, să încurajeze manifestările naziste în Europa modernă. Ei încearcă deja nu numai să echivaleze învingătorii nazismului cu criminalii, ci şi să prezinte Rusia drept principalul vinovat al celui de-Al Doilea Război Mondial. Acest lucru se întâmplă în ţările baltice şi în Ucraina", a susţinut Lavrov, îndemnându-i să-şi amintească lecţiile istoriei.

"La baza tuturor eforturilor noastre nu stau nişte construcţii speculative precum regulile inventate de americani care sunt impuse tuturor celorlalţi", a explicat el, "ci Carta ONU, o organizaţie care a fost creată ca urmare a celui de-Al Doilea Război Mondial", a reiterat şeful diplomaţiei ruse.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Nu este un razboi al occidentului impotriva (vointei) poporului rus ci este razboiul unei dictaturi impotriva democratiei de teama ca aceasta ar putea ajunge la poporul rus si l-ar putea contamina cu dorinta de libertate si prosperitate.

    1. Corect, bine spus!

    "adevarul" asa-zis "istoric" de tip rusesc e un plagiat al "adevarului" de tip nazist, despre evreii care au furat "spatiul vital".

    Domnule Lavrov, ati tot latrat la luna fiindca nu ne-ati aratat pana acum nici laboratoarele biologice de pe teritoriul Ucrainei,nici nazisti.Ne-ati aratat in schimb lucruri oribile cu aceasta invazie a Ucrainei:morti de ambele parti,violuri,distrugeri,furtu ri,milioane de oameni plecati in pribegie si toate cele rele.

    1. Lavrov, Peskov si Zaharova latraii de serviciu la fantezii despre razboiul Putin.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

GALA BURSA 2022
Avocat Ianul Alexandra
Apanova
BTPay
Electromagnetica
DIGI
arsc.ro
roovi.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Dec. 2022
Euro (EUR)Euro4.9126
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6804
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9667
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6911
Gram de aur (XAU)Gram de aur266.7598

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro