Severin, la PSD Bucureşti: Vă rog să acceptaţi să mă retrag în mod oficial din partid

Ziarul BURSA #Politică / 29 martie 2011

Europarlamentarul Adrian Severin a anunţat, ieri, în şedinţa Biroului Executiv al organizaţiei PSD Bucureşti, că demisionează din PSD. "Vă rog să acceptaţi să mă retrag în mod oficial din PSD", le-a spus Severin participanţilor la şedinţa Biroului Executiv al organizaţiei PSD Bucureşti, în care urma să se analizeze solicitarea formulată de conducerea partidului privind excluderea sa din formaţiunea social-democrată. El a invocat, înainte de a face acest anunţ, sesizarea momentului în care se găseşte partidul şi organizaţia de Bucureşti, căreia a spus că îi datorează foarte mult. "Este cazul, în aceste condiţii, să fac ceea ce pot eu face pentru a vă scuti şi de un sentiment de vinovăţie şi de implicarea în dispute care nu îşi au rostul", a subliniat Severin, citat de Mediafax.

El a adăugat că înţelege că partidul este acum implicat într-o bătălie dură şi că orice implicare a PSD în bătălii colaterale nu face decât să epuizeze acele energii necesare în altă parte.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. PANARAMA PSD-ISTA. psd0isti spun ca este un om genial, deshtept de nu mai poate. mai conteaza onoarea? cat de curva poti sa fii? are cartela din maximia probalilmente.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3443
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7518
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8128
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4050
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.3179

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb