SIBEX Cotaţia futures a Dow Jones continuă să se aprecieze

S.N.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 23 mai 2013

În primele ore din cea de-a treia şedinţă a săptămânii, lichiditatea de pe segmentul futures administrat de Sibex a fost una în nota ultimelor şedinţe, evidenţiind o stare de aşteptare a jucătorilor. După deschiderea de pe Wall-Street s-a detectat însă rapid creşterea puternică a interesului. La ora 17.00, numărul contractelor era de aproape 1000 iar valoarea tranzacţiilor se ridica la peste 12 milioane lei. "Conform tipicului din ultimele două zile, speculatorii ies din apatie în partea secundă a sesiunii, când se tranzacţionează în paralel cu piaţa americană", a explicat un broker reacţia jucătorilor, înregistrată după deschiderea pieţei din SUA. Acesta a adăugat că "intensitatea va creşte şi în funcţie de ceea ce va aduce nou discursul preşedintelui băncii centrale americane".

Pentru derivatul pe Dow Jones se observau 467 de contracte încheiate pe scadenţa iunie. Cumpărătorii speculau din nou pe câştig, ascensiunea indicelui continuând. Cotaţia sa creştea cu 85 puncte şi valora 15.440 puncte. Pe piaţa futures americană, futures-ul pe indici înregistra variaţii modeste, speculatorii fiind în aşteptarea discursului preşedintelui FED, Ben S. Bernanke privind starea economiei americane şi referitor la achiziţia de active. Deschiderea de la NYSE a fost una pozitivă, confirmând aşteptările speculatorilor.

Speculatorii interesaţi de evoluţia cursului euro/dolar aveau parte de creşterea cotaţiei monedei comune. EUR/USD_RON totaliza 272 contracte încheiate pentru scadenţa iunie. În raport cu aceasta, euro se aprecia cu 0,46% şi valora 1,2970 USD. Şi pe plan extern moneda unică a înregistrat fluctuaţii pozitive înainte de discursul lui Bernanke.

Pentru restul produselor, numărul contractelor era mai redus, conform datelor înregistrate după mai bine de şapte ore de tranzacţionare. Printre simbolurile tranzacţionate se mai numărau SIBGOLD_RON, cu 73 de contracte pe scadenţa iunie şi DESIF5 cu câte 35 şi 25 contracte pe scadenţele iunie şi septembrie. Preţul unciei se aprecia cu 14,3 USD la 1389,8 dolari.

Notă: Articol realizat conform datelor din piaţa Sibex de la ora 17.00.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0600
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2961
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4155
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8673
Gram de aur (XAU)Gram de aur460.7924

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
ccib.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb