SIBEX Cotaţia futures a euro se menţine pe minus

S. N.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 23 noiembrie 2015

La Sibex, săptămâna 16-20 noiembrie a însemnat o serie de şedinţe cu volume reduse, totalul contractelor futures realizate în cinci zile fiind de numai 135. Lucrurile nu au stat mai bine nici pe piaţa spot, unde s-au tranzacţionat sub 500 de acţiuni.

În şedinţa de vineri, 20.11, au fost încheiate 32 de contracte, iar valoarea tranzacţiilor s-a situat la 434.720 lei, volumul fiind uşor mai bun comparativ cu sesiunile de miercuri şi joi, care au fost cele mai slabe din perioada analizată.

Derivatul care a atras cele mai multe contracte în sesiunea de vineri a fost cel care urmăreşte evoluţia cursului de schimb euro/dolar, cu 18 contracte pe scadenţa decembrie 2015 şi un contract pe scadenţa martie 2016. Pentru scadenţa decembrie, euro a revenit din nou pe minus, după ce joi reuşise să mai recupereze din pierderile din ultima perioadă. Astfel, o monedă comună a fost estimată la 1,0680 USD, în minus cu 0,60% faţă de "start of day price" şi cu 0,66% comparativ cu cotaţia de joi, 19.11, Pentru martie 2016, moneda unică a fost estimată la 1,0735 USD, după o depreciere de 0,84%.

S-au mai consemnat 13 contracte şi pe simbolul DEDJIA 15L, care urmăreşte evoluţia indicelui Dow Jones, pe scadenţa decembrie din anul curent. Cotaţia futures de la Sibiu a Dow Jones şi-a continuat evoluţia pozitivă, ajungând la niveul de 17.831 de puncte, cu 70 puncte peste "start of day price" şi cu 121 mai mult raportat la cotaţia de joi, 19.11.

Pe piaţa spot s-au înregistrat schimburi cu 270 de acţiuni Confecţii Vaslui, la un preţ de 0,11 lei/titlu, în staţionare.

(1) "Start of day price" este definit ca preţ teoretic al contractelor futures, calculat de ATHEXClear conform unui algoritm de calcul propriu şi reprezintă preţul faţă de care se calculează variaţia maximă standard şi variaţia maximă extinsă în cursul unei şedinţe de tranzacţionare, după caz, care este stabilită de către SIBEX pentru fiecare instrument financiar derivat în parte şi agreată în prealabil de ATHEXClear. "Start of day price" este diseminat şi disponibil în sistemul de tranzacţionare pentru fiecare instrument financiar în parte.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb