SIBIU Luna august a fost cea mai prolifică din istoria Bursei Monetar-Financiare şi de Mărfuri Sibiu

Cristina-Maria Borze
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 1 septembrie 2005

Luna august a fost cea mai prolifică din istoria Bursei Monetar-Financiare şi de Mărfuri Sibiu, fiind perfectate 46.641 contracte, depăşindu-se astfel recordul din luna noiembrie 2002, cînd au fost înregistrate 46.141 de contracte. Lichiditatea a fost sporită pe tot parcursul lunii, media zilnică fiind de aproximativ 2000 contracte/zi, existînd şi două excepţii cînd a fost depăşit pragul de 3000 de contracte futures şi options. Interesul deosebit pentru contractele derivate este dovedit şi de creşterea masivă a numărului de poziţii deschise, acestea ajungînd la nivelul record de peste 41.000 poziţii. Cele mai atractive contracte au fost cele din sectorul petrolier, RRC şi SNP, acestea echivalînd cu 68,2 milioane acţiuni de pe piaţa spot. Acţiunile SNP au închis la preţul de 0,4725 lei pentru sfîrşitul lui septembrie, în timp ce pentru sfîrşitul anului a fost cotat la 0,4900 lei. SIF-urile au adus cele mai mari randamente, astfel cei care au cumpărat acţiuni SIF5 pentru scadenţa septembrie s-au bucurat de randamente de 48%, preţul de închidere al titlurilor fiind de 1,6350 lei, cu 0,0815 lei mai mult decît la începutul lunii. Pe piaţa futures valutară, euro a fost cotat la 3,51 lei pentru sfîrşitul celui de-al treilea trimestru şi la 3.4980 lei, în creştere cu 0,0185 lei, pentru scadenţa îndepărtată. În cazul parităţii euro/dolar, investitorii şi-au menţinut încrederea în moneda verde, tranzacţiile realizîndu-se la preţuri mai mici decît cotaţiile din pieţele internaţionale, un euro fiind cotat la 1,2167 dolari pentru prima lună de toamnă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0600
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2961
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4155
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8673
Gram de aur (XAU)Gram de aur460.7924

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
ccib.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb