SIF "Oltenia" investeşte în agricultură

Ingrid Zamfir
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 16 august 2004

SIF "Oltenia" a subscris la constituirea societăţii "Comcerealis" SA Craiova, care are ca activitate principală comerţul cu ridicata al cerealelor, seminţelor şi furajelor. Suma alocată acestei operaţiuni s-a ridicat la 20,5 miliarde de lei şi a fost vărsată în mai multe etape, începînd cu iunie 2004. Ultima plată a fost realizată în data de 13 august 2004. SIF "Oltenia" deţine o participaţie de 52,25% din capitalul social al "Comcerealis" Craiova.

Tudor Ciurezu, vicepreşedinte al SIF "Oltenia", ne-a declarat că societatea pe care o reprezintă a ales să subscrie la constituirea noii companii deoarece s-a ivit oportunitatea de a deveni acţionar majoritar, iar în această calitate poate interveni în gestionarea eficientă a societăţii. "Mai trebuie avut în vedere şi faptul că Doljul este un judeţ cu potenţial ridicat în domeniul agricol", a mai precizat domnul Ciurezu. Fondurile băneşti aportate vor fi utilizate cu predilecţie pentru achiziţionarea de cereale şi valorificarea lor la preţuri superioare în etapa imediat următoare. De asemenea, fondurile vor mai fi folosite pentru arendarea de suprafeţe agricole în vederea exploatării eficiente a acestora.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3393
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7706
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7239
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3273
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.4807

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
eduprosummit.ro
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb