Sinteza raportului prezentat de şeful Poliţei Române premierului a fost făcută publică

Vlad Dobrea
Politică / 12 ianuarie 2018

Sinteza raportului prezentat de şeful Poliţei Române premierului a fost făcută publică

Sinteza raportului prezentat de şeful Poliţei Române Bogdan Despescu premierului a fost făcută publică în această seară, în document regăsindu-se informaţia referitoare la demisia şefului Poliţiei Capitalei şi a adjunctului său, dar şi informaţia conform căreia ministrul Afacerilor Interne a fost sesizat pentru dispunerea declanşării cercetării prealabile cu privire la săvârşirea unor eventuale abateri disciplinare în cazul actualului adjunct al şefului Polişiei Române, chestorul Mihai Marius Voicu, care a deţinut şi el funcţia de şef al Direcţiei Generale de Poliţie a Muncipiului Bucureşti.

De asemenea, şefii ierarhici au fost sesizaţi pentru a lua măsuri disciplinare în cazul a 11 poliţişti din cadrul Brigăzii Rutiere, a 7 de la secţia 22 Poliţie din Capitală şi a 2 din cadrul secţiei 18 Poliţiei Bucureşti.

În cazul a doi poliţişti, ambii cu grad de colonel, Vasile Daniel Gildo - fost şef al Brigăzii Rutiere până în august 2017 şi Radu Viorel, fost şef al secţiei 18 Poliţie, nu poate fi dispusă răspunderea disciplinară, aceştia fiind la pensie.

Despescu a prezentat şi un plan de măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii şi prevenirea apariţiei unor astfel de situaţii.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2536
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5266
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5922
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1095
Gram de aur (XAU)Gram de aur644.6814

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb