Societatea Naţională de Radiocomunicaţii a detectat un incident de securitate cibernetică

L.B.
Miscellanea / 19 octombrie, 12:59

Societatea Naţională de Radiocomunicaţii a detectat un incident de securitate cibernetică

Societatea Naţională de Radiocomunicaţii a detectat, luni, un incident de securitate cibernetică, care a afectat reţeaua internă a companiei, potrivit news.ro. Au fost luate imediat măsuri, fiind notificat Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică, care a transmis o echipă la faţa locului. Radiocom, într-un comunicat, a precizat că incidentul a fost raportat luni dimineaţă, în jurul orei 08:30, iar din primele verificări acesta este caracteristic unei atacuri de tip ransomware.

Compania a arătat că, pe baza verificărilor de până acum, impactul pare concentrat în reţeaua internă a companiei, iar serviciul de e-mail a fost suspendat preventiv pentru durata investigaţiilor. Serviciile oferite clienţilor noştri funcţionează în continuare, iar până în prezent nu au identificate indicii că ar fi fost afectate. Societatea a anunţat că va evalua ce date au fost afectate şi va informa persoanele şi instituţiile vizate, conform legii, şi că va sesiza organele competente, inclusiv DIICOT.

Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică a anunţat, de asemenea, că a fost notificat prin intermediul Platformei Naţionale de Raportare a Incidentelor de Securitate Cibernetică cu privire la incidentul de securitate cibernetică detectat în data de 19 octombrie 2026, la nivelul Societăţii Naţionale de Radiocomunicaţii. Conform verificărilor preliminare, serviciile oferite clienţilor funcţionează în continuare, fără indicii că acestea ar fi fost afectate, iar echipa DNSC se află la sediul companiei pentru investigarea şi evaluarea impactului atacului.

RADIOCOM este lider în domeniul broadcastingului pe piaţa din România şi un furnizor principal de servicii de comunicaţii electronice, companie deţinută de statul român.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3272
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7520
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7591
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3336
Gram de aur (XAU)Gram de aur636.9848

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb