DIGI Comunications

SONDAJ BNR:Băncile vor menţine constante standardele de creditare în primul trimestru din acest an

A.B.
Bănci-Asigurări / 03 martie

Băncile vor menţine constante standardele de creditare în primul trimestru din acest an

Băncile vor menţine constante standardele de creditare în primul trimestru din acest an atât în cazul creditelor de consum acordate populaţiei, cât şi în cel al împrumuturilor destinate achiziţiei de locuinţe şi terenuri, se arată în sondajul din februarie privind creditarea companiilor nefinanciare şi populaţiei, realizat de Banca Naţională a României, conform Agerpres.

Astfel, sondajul arată că standardele de creditare s-au menţinut preponderent constante în ultimul trimestru al anului 2020, atât în cazul creditelor de consum acordate populaţiei, cât şi în cel al împrumuturilor destinate achiziţiei de locuinţe şi terenuri.

De asemenea, circa 73% dintre instituţiile de credit au raportat menţinerea neschimbată a standardelor de creditare aferente companiilor nefinanciare.

"Aşteptările privind situaţia economică generală continuă să reprezinte o preocupare pentru instituţiile de credit din România, dar şi din zona euro, cu impact asupra standardelor de creditare, în sensul creşterii restrictivităţii în cazul unei părţi minoritare a băncilor", se spune în studiul citat.

Estimările privind perioada următoare (T1 2021) indică păstrarea relativ nemodificată a condiţiilor de creditare, conform majorităţii instituţiilor de credit participante la sondaj, pentru ambele categorii de credite destinate populaţiei. Totodată, marea majoritate a băncilor estimează că standardele de creditare aferente împrumuturilor acordate firmelor se vor menţine constante în T1 2021 (82% dintre instituţiile de credit).

Studiul mai arată că termenii contractelor de credit s-au menţinut neschimbaţi în ultimul trimestru din anul 2020 în cazul creditelor de consum acordate populaţiei, în timp ce pentru împrumuturile destinate achiziţiei de locuinţe şi terenuri aceştia au consemnat modificări în sensul relaxării spread-ului ratei medii de dobândă a creditului faţă de IRCC/ROBOR (-15,7% procent net). La nivelul companiilor nefinanciare, în opinia băncilor, termenii creditării au rămas în mare parte neschimbaţi în T4 2020.

Modificări în sensul relaxării s-au consemnat în cazul spread-ului ratei medii de dobândă a creditului faţă de IRCC/ROBOR 1M, în timp ce prima solicitată pentru creditele mai riscante şi scadenţă maximă a înregistrat înăspriri.

Evoluţia cererii de credite destinate achiziţiei de locuinţe şi terenuri a fost contrastantă în T4 2020. Astfel, 38% dintre bănci au raportat menţinerea relativ constantă a cererii de credite imobiliare, 37% scăderea moderată a acesteia, în timp ce 25% au semnalat creşterea moderată a solicitărilor de credite pentru locuinţe. Aşteptările pentru primul trimestru al acestui an sunt în unanimitate de păstrare nemodificată a cererii de credite imobiliare. Şi în cazul creditelor de consum evoluţia cererii a fost mixtă, aproape jumătate dintre instituţiile de credit semnalând scăderea moderată a acesteia, în timp ce restul băncilor au raportat fie creşterea moderată (21%), fie menţinerea relativ constantă (28%) a solicitărilor de credit de consum.

Pentru primul trimestru al anului 2021 aşteptările sunt în general de păstrare nemodificată a cererii de credite de consum (83%), numai 17% dintre bănci mizând pe o scădere moderată a acesteia. În cazul majorităţii instituţiilor de credit, cererea de credite din partea companiilor nefinanciare s-a menţinut neschimbată în T4 2020.

Sondajul este efectuat trimestrial de BNR în lunile ianuarie, aprilie, iulie şi octombrie. Are la bază un chestionar (publicat în cadrul analizei din mai 2008) care este transmis primelor 10 bănci alese după cota de piaţă aferentă creditării companiilor şi populaţiei. Aceste instituţii deţin aproximativ 80% din creditarea acestor sectoare.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. pe bani publici toti sunt viteji

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
Apanova
BTPay
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale

Curs valutar BNR

12 Apr. 2021
Euro (EUR)Euro4.9205
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1335
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4728
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6802
Gram de aur (XAU)Gram de aur231.4488

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

FINANCIAL FORUM 2021
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro