SPANIA: Economia ar putea înregistra un declin de până la 9% anul acesta, dacă restricţiile se extind

C.B.
Internaţional / 8 aprilie 2020

Economia ar putea înregistra un declin de până la 9% anul acesta, dacă restricţiile se extind

Principalul grup de lobby din Spania a avertizat că economia ar putea înregistra un declin de până la 9% în 2020, dacă restricţiile se extind dincolo de luna mai, dar anul viitor s-ar putea înregistra o creştere de 5,2% transmite Reuters.

Conform raportului publicat miercuri de Asociaţia de afaceri CEOE, în 2020, PIB-ul Spaniei s-ar putea contracta cu 5% - 9%, trimiţând până la 800.000 de persoane în şomaj, în funcţie de momentul ridicării restricţiilor.

Şi Guvernul spaniol se aşteaptă la recesiune în acest an, dar nu a publicat încă previziunile.

Asociaţia cere Guvernului să permită companiilor să amâne plata taxelor, pentru a preveni noi pagube şi a permite o redresare rapidă a economiei.

Guvernul condus de Pedro Sanchez a aprobat marţi prelungirea stării de alertă până cel puţin pe 26 aprilie, astfel că vor fi menţinute restricţiile de deplasare şi măsurile de izolare, inclusiv închiderea spaţiilor publice şi private.

Numărul deceselor zilnice cauzate de coronavirus a crescut miercuri pentru a doua zi consecutiv în Spania, în ultimele 24 de ore înregistrându-se 757 de morţi, deşi ritmul creşterii proporţionale de la o zi la alta al bilanţului victimelor s-a redus uşor, a anunţat Ministerul Sănătăţii de la Madrid. Numărul total al deceselor cauzate de noul coronavirus a ajuns miercuri la 14.555, în timp ce numărul total al cazurilor de infectare detectate a ajuns la 146.690.

Datele oficiale publicate de autorităţile de la Madrid arată că aproape 900.000 de spanioli şi-au pierdut locurile de muncă după introducerea măsurilor de izolare, menite să oprească răspândirii pandemiei de coronavirus (COVID-19), la mijlocul lunii martie.

În martie, numărul şomerilor înregistraţi oficial în Spania a urcat la 3,5 milioane, cel mai ridicat nivel din aprilie 2017. Aceste date nu includ toate noile locuri de muncă pierdute deoarece nu toţi angajaţii s-au înregistrat oficial ca fiind şomeri.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0810
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3461
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4596
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8849
Gram de aur (XAU)Gram de aur466.3616

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb