Statul de drepţi
Autostrada jafului cu sens unic

Cornel Codiţă
Ziarul BURSA #Editorial / 4 februarie

Cornel Codiţă

În România statului mai mult de drepţi decît de drept, a egalităţii în faţa legii doar pentru dulăi, nu şi pentru căţelandri, aici unde nimeni nu este mai presus de lege, cu excepţia remarcabilă a celor care sunt, nu tocmai puţini, vîrfuri ale unor structuri piramidale de autoritate, clasice, moderne şi post-moderne, statui în viaţă, sfinţi, beatificaţi şi îmbălsămaţi ai puterii oficiale, neoficiale sau oculte, între alte (dis)funcţii, statul a dezvoltat-o şi pe aceea de instrument al jafului instituit asupra cetăţenilor. Pentru corectitudine, trebuie spus că sus zisul stat are grijă să acopere cu texte de lege o parte din aceste abuzuri pe care le exercită din ce în ce mai dezinvolt, mai lipsit de grija că ar putea întîmpina vreo "reacţie adversă", mai puţin preocupat de considerente "filosofice", cum ar fi statutul, forţa juridică, caracterul inalienabil şi preeminenţa Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului în raport cu orice alte norme legale sau constituţionale, care formează arhitectura de drept a României. Drepturi şi Libertăţi Fundamentale puse întreparanteze de tot felul de indivizi care au ajuns să reprezinte autorităţile statale şi care găsesc cu cale că "aşa ar fi bine" sau pe un ton catastrofic "aşa şi numai aşa putem evita dezastrul". Păi, dacă sunt acţiuni acoperite de lege, cum pot fi ele abuzuri? Ei... iaca-na! Uite-aşa! Exemplul de astăzi, aparent în cheie minoră: amenzile.

Într-un sistem de drept preocupat de penalizarea celui care încalcă o normă cît mai aproape de moment făptuirii, care promovează soluţii menite să elibereze traseele procesuale de o supra-sarcină cazuistică, care acceptă de principiu faptul că "răscumpărarea anumitor greşeli" se poate face şi în bani, amenda este o soluţie de bun simţ, acceptabilă şi acceptată în mare majoritate a societăţilor pre-moderne, moderne şi post-moderne.

Ca orice sancţiune, în afara caracterului de "reparaţie" faţă de normă şi eventual faţă de cei vătămaţi de încălcarea ei, amenda trebuie să aibă şi o componentă de descurajare faţă de tentaţia de a săvîrşi anumite abateri de la lege sau de a repeta (prea des!) săvîrşirea aceleaşi abateri. Pînă aici, toate bune şi frumoase! Amenda este totuşi un mecanism prin care statul, instituţia care o aplică în numele şi cu autoritatea lui, face o prelevare din veniturile cetăţeanului, adică interferă cu dreptul său de proprietate. Prin Constituţia României (art.44. p2) proprietatea privată (a cetăţeanului şi a instituţiilor) este garantată şi ocrotită de lege. Adică de stat! De aici rezultă că undeva, trebuie să existe un punct de echilibru. Nu poţi să scrii în Constituţie că dreptul meu de proprietate este garantat şi în acelaşi timp să impui, prin autoritatea statului, amenzi care deposedează o persoană de toate veniturile sale lunare. Fapta a fost totuşi săvîrşită în mirobolantul nostru stat de drepţi, în "euforia" primelor etape ale măsurilor luate de autorităţi pentru a ne împiedica să răspîndim covidul. Avocatul poporului a intervenit, au mai fost şi cîteva acţiuni în instanţă, autorităţile au dat înapoi. Amenzile fie au fost anulate, fie au fost ajustate la cuantumuri "rezonabile", ceea ce arată că actele legale prin care au fost instituite erau ciuruite de multiple şi largi caverne de drept!!! Ca un plămîn cu TBC avansat! Am numit această patologie a statului nostru de drepţi, "metastazie amendoformă". La ora actuală, boala este într-un stadiu avansat, cu tendinţe agresive de generalizare. Adică, pentru orice, aplicăm amenzi! În multe cazuri, însă, aceste acte administrative nu doar că nu îndeplinesc nici una dintre condiţiile "actului de penalizare", dimpotrivă, reprezintă o formă legală de acceptare a ilegalităţii! Exemple cîte doriţi în domeniul construcţiilor. Aprobările legale pentru un anumit tip sau profil de construcţie sunt încălcate de proprietar/constructor fără nici o jenă. Vine apoi autoritatea statală şi îl penalizează cu o amendă ridicolă prin cuantum, în raport cu veniturile ilicite realizate imediat sau în timp, care nu numai că nu descurajează pe nimeni, mai grav, trece pur şi simplu construcţia respectivă în rîndul celor "legal" realizate. Amenda devine, în multe dintre aceste cazuri, doar perdeaua de fum în spatele căreia cel care încalcă legea şi cei care reprezintă autoritatea de stat, care ar trebui să îl penalizeze, se înţeleg pe sub masă să împartă o parte din profiturile realizate prin respectivele încălcări la legea regimului construcţiilor. În alte situaţii, legea de instituire a amenzilor lasă largi teritorii ale bunului plac la îndemîna autorităţii desemnată să constate contravenţia şi să aplice amenda. Cazul clasic, încălcările la legea circulaţiei. Aproape toate, cu foarte puţine excepţii, sunt însoţite de amenzi. De ce? Cuantumul amenzilor se află pe o curbă mereu şi netulburat crescătoare, sporit de entuziasmul febril penalizator al "miliţioniştilor" care nu vor şi nu au nici un interes să devină vreodată poliţişti. Care au la inimă interesele lor şi ale instituţiei pe care cu onoare o servesc, nicidecum pe ale noastre, ale cetăţenilor, cei din afara instituţiilor de la care îşi iau ei leafa, iar cei mai de sus şi privilegiile. Evident, şi cu ajutorul parlamentarilor care nu au nici un chef să se pună rău cu "internele". Că, nu ştii niciodată cu cine te iei rău! Bunul plac al constatatorului este în mult prea multe cazuri şi circumstanţe "suveran". Adevărat, există căi de atac în justiţie, dar nimic nu acoperă dezechilibrul flagrant între, pe de o parte, uşurinţa cu care constatorul emite, fără nici o grijă cu privire la consecinţe, actul de constatare al contravenţiei şi de amendă, iar pe de altă parte costurile materiale şi de timp ale celui care trebuie să parcurgă labirintul greu al căilor de contestare. Ba mai mult, pînă la decizia definitivă în justiţie, cetăţeanul este obligat să achite amenda!!! Mai nou, avem o prevedere prin care aproprierea prea mare de vehiculul din faţă este penalizabilă ca fiind "comportament agresiv"!!! În aceeaşi clasă de abateri cu mersul pe contrasens şi cursele neautorizate pe autostrăzi. Asta, într-un oraş, cum este Bucureştiul, în care zeci de ore pe zi, pe bulevarde de cîte patru benzi, datorită în principal obstacolelor inutile, ilegale, neautorizate şi a reglementărilor inepte de circulaţie, automobilele stau inevitabil bară la bară, iar în rest se deplasează cu viteze cuprinse între 5 şi 10 km/h!

Problema cea mai gravă în tema amenzilor, însă, este caracterul lor unidirecţional. De la Stat către cetăţean. De ce, adică, în nici o lege din România nu se poate prevedea amendarea autorităţilor care încalcă legea sau drepturi stabilite şi inalienabile ale Cetăţeanului??? De ce, la semnalarea cetăţeanului, n-ar fi pedepsit cu amenzi şi comportamentul indolent, neglijent, abuziv sau de-a dreptul agresiv al celor care exersează autoritatea unor instituţii de stat, mai ales atunci cînd acest comportament produce vădite pagube materiale şi prejudicii de tot felul "omului de rînd"?

Un lucru este sigur: dacă cetăţenii României, parcaţi fără voia, dar şi cu contribuţia lor substanţială în aria statului de drepţi, nu vor lupta pentru repunerea în drepturi a Statului de Drept, nenumăratele forme patologice ale agresiunii statului asupra cetăţeanului său nu vor înceta de la sine. Dimpotrivă, se vor înmulţi, se vor acutiza, împingîndu-ne către mocirla regimurilor de guvernare democratoide, cronic bolnave de autoritarism, în care servitutea fără limite a cetăţeanului faţă de stat devine obligaţie legală, consecinţă inevitabilă a instituirii şi exercităţii puterii bunului plac al autorităţilor asupra cetăţenilor. Pare că "viclenia dialecticii negative" face ca istoria să ne împingă mereu către situaţia anomică în care "unealta" tinde să devină "stăpîn", iar stăpînul sclavul ei!

DIN ACEEAŞI SECŢIUNE

Editorial

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

GALA BURSA 2022
Avocat Ianul Alexandra
Apanova
BTPay
Electromagnetica
DIGI
arsc.ro
roovi.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Dec. 2022
Euro (EUR)Euro4.9186
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6835
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9766
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7021
Gram de aur (XAU)Gram de aur267.0437

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro