Steinbrück: Zona euro este foarte stabilă

F. A.
Internaţional / 12 martie 2009

Ministrul german de Finanţe, Peer Steinbruck, a avertizat în legătură cu discuţiile privind o eventuală dezmembrare a zonei euro, spunând că astfel de speculaţii sunt complet false şi extrem de periculoase.

"Euro este foarte stabil", a apreciat oficialul german într-un interviu publicat în ediţia de azi a cotidianului Sudwest Presse. În opinia sa, este de neconceput ca o ţară să renunţe la euro şi să se întoarcă la vechea sa monedă. "Costurile ce ar decurge din aceasta ar fi exorbitante, iar ţara respectivă ar fi extrem de susceptibilă la speculaţii", a avertizat Steinbruck. El a atras atenţia, de asemenea, că speculaţiile că anumite ţări din zona euro au dificultăţi cu plăţile sunt "o joacă cu focul". "Cert este că toate statele din zona euro primesc credite ca şi până acum, numai că la dobânzi parţial mai ridicate", a menţionat ministrul.

La întrebarea dacă Germania, în calitate de cea mai mare economie a UE, ar trebui să ajute ţări strâmtorate precum România, Steinbruck a spus că pentru ajutorarea ţărilor din afara zonei euro există instrumente adecvate, aşa cum s-a dovedit şi în cazul Ungariei şi al Letoniei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Teoria dobâzii
rominsolv.ro
eximbank.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Apr. 2026
Euro (EUR)Euro5.1417
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3965
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5821
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9370
Gram de aur (XAU)Gram de aur653.5585

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
boromir.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
antreprenorinvremuritulburi.ro
targulnationalimobiliar.ro
carieraenergetica.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb