STOLTENBERG:"Voinţa de autonomie a UE îngrijorează NATO"

J.P.
Internaţional / 04 martie

"Voinţa de autonomie a UE îngrijorează NATO"

Uniunea Europeană nu este în măsură să apere vechiul continent şi nu trebuie să slăbească NATO cu voinţa sa de autonomie, a declarat astăzi secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, norvegianul Jens Stoltenberg, într-un interviu acordat France Presse şi preluat de Agerpres.

"Susţin eforturile UE pentru cheltuielile sale de apărare, pentru a se dota cu noi capacităţi militare şi a remedia fragmentarea industriei europene de apărare, căci toate acestea vor fi bune pentru securitatea europeană şi pentru securitatea transatlantică", a declarat el în cadrul unei reuniuni la Bruges (vestul Belgiei), după o intervenţie în faţa Colegiului Europei.

"Toate aceste eforturi, atât timp cât ele completează NATO, le salutăm. Dar UE nu poate apăra Europa", a avertizat el.

Jens Stoltenberg nu s-a arătat convins de asigurările date la sfârşitul lunii martie de europeni despre nevoia lor de a consolida o autonomie de acţiune cu scopul de a fi un partener puternic şi deci credibil pentru NATO şi SUA, notează AFP.

Membrii UE "nu furnizează decât 20% din cheltuielile de apărare ale NATO", a subliniat el.

"Dar nu este vorba doar de o problemă de bani. Este şi o problemă de geografie. Islanda şi Norvegia (care nu sunt membre ale UE) sunt porţi de acces spre Arctica. Turcia, în sud, are frontiere cu Siria şi Irak. Şi la vest, SUA, Canada şi Regatul Unit leagă cele maluri ale Atlanticului", a explicat el.

"Orice tentativă de a slăbi legătura dintre Europa şi America de Nord, nu va face decât să slăbească NATO"

Jens Stoltenberg nu şi-a ascuns niciodată neîncrederea faţă de voinţa de autonomie manifestată de statele membre ale UE, întrucât aceasta ameninţă NATO, adaugă AFP.

"Orice tentativă de a slăbi legătura, de a diviza Europa şi America de Nord, nu va face decât să slăbească NATO, ea va diviza Europa", a avertizat el.

"Nu cred că o ţară sau un continent îşi poate administra singur provocările de securitate cu care ne confruntăm în prezent", susţine secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice.

În intervenţia sa în faţa Colegiului Europei, Jens Stoltenberg i-a avertizat pe europeni împotriva voinţei Rusiei de a modifica frontierele prin forţă şi a lansat un apel la întărirea cooperării între UE şi Alianţă.

"Europa singură" sau "America singură" nu sunt soluţia faţă de numeroasele ameninţări pe care le reprezintă "comportamentul agresiv" al Rusiei, terorismul, atacurile cibernetice şi creşterea în putere a Chinei. "Ele trebuie să fie împreună", a concluzionat el.

Jens Stoltenberg a salutat proiectul european cu privire la mobilitatea militară

Jens Stoltenberg a salutat proiectul european cu privire la mobilitatea militară. "Este unul dintre instrumentele cooperării dintre NATO şi UE. Aceasta va permite o mişcare mai rapidă a trupelor NATO, a trupelor americane prin Europa", a afirmat el.

Alianţa vrea, de altfel, să acorde "un sprijin crescut eforturilor luptei împotriva terorismului internaţional în Africa", a anunţat acesta.

Angajamentul militar în Sahel "face parte din eforturile Franţei pentru a lupta împotriva terorismului şi, cu toate că NATO nu este implicată direct, ceilalţi aliaţi din NATO, inclusiv SUA, le susţin", a subliniat el.

Jens Stoltenberg s-a pronunţat împotriva dezangajării militare a SUA în Europa, argument invocat de europeni pentru a-şi întări autonomia de acţiune.

Alegerea democratului Joe Biden la preşedinţia SUA "va fi o oportunitate pentru deschiderea unui nou capitol în relaţia transatlantică şi este ceea ce vom face în cursul viitorului summit al Alianţei", care va fi organizat la o dată încă nestabilită, din cauza pandemiei, a asigurat el.

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. Am aflat doua lucruri azi despre NATO.

    1) NATO este preocupata sa faca razboiul ecologic. Sa faca explozii eco. Sa reduca amprenta de carbon a razboiului. (si manevrelor militare) Bravos tovarasi. 

    2) NATO isi propune sa opreasca cresterea economica a Chinei pentru a nu se ajunge la conflict. Hai, dupa ce NATO a fost construita ca anti-Rusia, acum este si anti-China. 

    NATO, go home. Mars acasa. Noi vrem relatii bune cu China. 

    1. Și cu covidul venit din China.

    E clar ... Doamna care se presupune că e cu Rusia (și mai nou cu China) se uită in sus și fluieră auzind ce zice Stoltenbeg.

    Păi parcă era vorba ce numa Trump era cu șantajul și acum urmeaza dezghețul... Ăsta numai dezgheț nu pare... mai degrabă imperialism agresiv în forma pură.

    "Aveți grijă, băieți, că va păzim cu arma la fund...vedeți la cine va închinați..."  

    1. Trebuie sa fii naiv sau fără cultura istorică sa nu vezi ca relațiile dintre țările UE sau intre UE și NATO sunt un nou tip de relații internaționale, mult mai raționale dacă nu chiar și mai umane!

    UE nu oferă suficiente garanții militare României., care se afla aproape de Rusia și de țările arabe. Armata 14 sau Crimeea se afla la câteva sute de km. de București! România are nevoie vitala de NATO!

    1. E adevarat dar UE e, teoretic, o entitate democratică, nu e condusă (încă) de un general de armata, ca în Africa, relațiile între cele două entități ar trebui sa fie de cooperare nu de șantaj. Șantajul era pe timpul lui Trump.

      Daca NATO incepe să acționeze ca o poliție globală, independenta, în scopuri politice, e destul de periculos pentru democrație.

      Democrația nu trebuie suprimată cu gândul la Rusia, nu vă lăsați păcăliți. 

      Canad ai adversari atroce precum Rusia, covidul din China și terorismul din țările arabe, nu este cazul sa susținem ca UE sau NATO au nevoie ACM de mai multă democrație.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
Apanova
Electromagnetica
anahotels.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Iul. 2021
Euro (EUR)Euro4.9197
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1624
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7767
Gram de aur (XAU)Gram de aur240.8675

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Allview
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro