Străinii şi-au dublat aportul în piaţa financiară românească în primele 9 luni, la 750 milioane euro

F.A.
Bănci-Asigurări / 4 decembrie 2009

Companiile care activează pe piaţa financiară românească au primit de la acţionarii străini injecţii de capital de 749,8 milioane euro în primele 9 luni, dublu faţă de perioada similară din 2008, când depăşeau 371,55 milioane euro, potrivit datelor ONRC,conform NewsIn.

Aproape jumătate (46%) din suma atrasă de companiile de pe piaţa financiară în primele 9 luni, respectiv 345,14 milioane euro au reprezentat infuzii în firmele de asigurări. Suma este de 1,8 ori mai mare decât în acelaşi interval al anului trecut, când aportul la capitalul asigurătorilor era de 195,7 milioane euro.

Reprezentanţii asigurătorilor au atras atenţia în ultima vreme că firmele au nevoie de aporturi suplimentare de capital, cu care să facă faţă pierderilor semnificative, amplificate de criza financiară. În 2008, aproape 2 treimi dintre asigurătorii de pe piaţa românească au terminat pe minus, pierderea netă la nivelul pieţei fiind de 158 milioane euro.

Cea mai mare injecţie de capital într-o companie de pe piaţa asigurărilor a primit-o Groupama Asigurări 238,5 milioane euro în primele 9 luni, potrivit datelor publicate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Teoria dobâzii
Conferinţa BURSA “Piaţa financiar-bancară”
rominsolv.ro
eximbank.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Apr. 2026
Euro (EUR)Euro5.0937
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3541
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5162
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8751
Gram de aur (XAU)Gram de aur645.5624

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
boromir.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
antreprenorinvremuritulburi.ro
targulnationalimobiliar.ro
carieraenergetica.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb