Anticorupţie

12 ianuarie 2016

Gruia Stoica: "Ceea ce face DNA acum este corect"

Andrei StanAnticorupţie / 12 ianuarie 2016

Omul de afaceri Gruia Stoica, condamnat în primă instanţă la patru ani închisoare cu executare în legătură cu trucarea unei licitaţii publice, a afirmat astăzi că ceea ce fac procurorii DNA "este corect" şi că România avea nevoie de "un moment zero", transmit surse din presă.

 DNA deschide dosar penal în cazul lucrărilor scrise în penitenciare

DNA deschide dosar penal în cazul lucrărilor scrise în penitenciare

A.L.Ziarul BURSA #Anticorupţie / 12 ianuarie 2016

Actualizare 20:28 Ministrul Educaţiei, despre coordonatorii lucrărilor scrise de deţinuţi: "Sper că se vor analiza cu celeritate cazurile"

Ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Adrian Curaj, a solicitat astăzi Consiliului Naţional al Rectorilor (CNR) să întreprindă demersurile necesare pentru apărarea integrităţii academice, în contextul în care o serie de profesori universitari au semnat recomandări pentru deţinuţi, se arată într-un comunicat al MENCS.

Actualizare 16:46 Băsescu: "MP îi solicită ministrului Educaţiei să găsească o soluţie de verificare a tezelor de doctorat pe care sunt suspiciuni"

Actualizare 15:36 Ministrul Justiţiei propune Guvernului abrogarea dispoziţiei ce permite reducerea pedepsei pe baza lucrărilor ştiinţifice

Actualizare 14:21 DNA: Doi profesori universitari recomandă cărţile lui Voicu folosind aceeaşi exprimare

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

Radu Mazăre, la ICCJ

Andrei StanAnticorupţie / 11 ianuarie 2016

Fostul primar al municipiului Constanţa Radu Mazăre s-a prezentat astăzi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde s-a desfăşurat un nou termen al procesului în care este judecat alături de...

Sorin Oprescu, în instanţă

Adina LateşAnticorupţie / 6 ianuarie 2016

Primarul suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, s-a prezentat astăzi dimineaţa la Tribunalul Bucureşti, pentru a participa la un nou termen al dosarului în care a fost trimis în judecată de DNA pentru luare de mită, spălare de...

<< mai multe ştiri >>
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Mai. 2026
Euro (EUR)Euro5.2088
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4801
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6989
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9779
Gram de aur (XAU)Gram de aur654.1370

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
ccib.ro
gustulitaliei.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo