SUA anunţă trei lovituri aeriene asupra unor ambarcaţiuni suspectate de trafic de droguri în largul Columbiei

A.B.
Internaţional / 28 octombrie, 17:58

SUA anunţă trei lovituri aeriene asupra unor ambarcaţiuni suspectate de trafic de droguri în largul Columbiei

Armata Statelor Unite a efectuat trei atacuri aeriene în Oceanul Pacific de Est, vizând ambarcaţiuni suspectate de transport de droguri în largul coastelor Columbiei, soldate cu 14 morţi şi un singur supravieţuitor, a anunţat marţi secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, potrivit Associated Press.

Este pentru prima dată când Pentagonul anunţă mai multe lovituri într-o singură zi, acestea având loc luni, în contextul intensificării campaniei militare americane împotriva traficului de droguri în apele sud-americane.

Un oficial al Pentagonului, citat sub protecţia anonimatului, a declarat că după unul dintre atacuri, forţele americane au observat o persoană agăţată de epava unei bărci şi au transmis coordonatele precise Gărzii de Coastă a SUA şi unui avion militar mexican din zonă. Autorităţile mexicane de căutare şi salvare au preluat responsabilitatea operaţiunii, însă nu este clar dacă supravieţuitorul a fost salvat şi dacă va fi predat Statelor Unite.

Hegseth a publicat imagini cu loviturile, în care se văd două bărci încărcate cu pachete voluminoase înainte de a fi lovite de rachete şi cuprinse de flăcări. O a treia lovitură a vizat două ambarcaţiuni staţionate, care au fost, de asemenea, distruse.

„Cele patru vase erau monitorizate de serviciile noastre de informaţii şi navigau pe rute cunoscute de trafic de droguri, transportând substanţe narcotice”, a declarat Hegseth.

Administraţia Trump nu a prezentat dovezi care să confirme legăturile acestor ambarcaţiuni cu cartelurile de droguri sau identitatea celor ucişi în atacuri.

De la începutul campaniei, în septembrie, SUA au efectuat 13 lovituri confirmate, soldate cu cel puţin 57 de morţi.

Hegseth a comparat acţiunile împotriva cartelurilor cu războiul împotriva terorismului de după 11 septembrie 2001:

„Cartelurile au ucis mai mulţi americani decât Al-Qaeda şi vor fi tratate la fel.”

Preşedintele Donald Trump a justificat operaţiunile afirmând că Statele Unite se află într-un „conflict armat” cu cartelurile de droguri, pe baza aceloraşi prevederi legale folosite de administraţia Bush în războiul împotriva terorismului.

Opinia Cititorului ( 1 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Așteptăm și în România măsuri similare.

    Nu mai e de mult de bon ton drogatul.

    E momentul să ne uităm în SUA și să facem la fel. 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa BURSA “CSR şi sustenabilitate”
Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Oct. 2025
Euro (EUR)Euro5.0844
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3591
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4925
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8074
Gram de aur (XAU)Gram de aur549.7673

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
sustenlandia.com
immromania.eu
world-nuclear-exhibition.com
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
thediplomat.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb