SUA:Guvernul lui Donald Trump a obţinut în secret desfăşurătoarele telefonice ale unor jurnalişti

J.P.
Internaţional / 08 mai

Guvernul lui Donald Trump a obţinut în secret desfăşurătoarele telefonice ale unor jurnalişti

Guvernul lui Donald Trump a obţinut în secret desfăşurătoarele telefonice ale unor jurnalişti de la Washington Post care scriau despre acuzaţiile privind ingerinţa Rusiei în alegerile prezidenţiale din 2016 din SUA, a informat vineri cotidianul american, transmite AFP, citat de Agerpres.

Ministerul american al Justiţiei a trimis o scrisoare jurnaliştilor Ellen Nakashima şi Greg Miller, precum şi fostului jurnalist Adam Entous, în care i-a informat că a primit desfăşurătoarele liniilor lor telefonice fixe personale şi profesionale, şi ale telefoanelor lor mobile "pentru perioada 15 aprilie 2017 - 31 iulie 2017", potrivit Washington Post.

Cotidianul este "profund afectat de această utilizare a puterii guvernamentale în scopul obţinerii unui acces la comunicaţii ale jurnaliştilor", a declarat redactorul-şef Cameron Barr. "Ministerul Justiţiei trebuie să facă imediat lumină asupra motivelor intruziunii sale în activităţile reporterilor, care sunt protejaţi de primul amendament" al Constituţiei SUA, a continuat el.

Uniunea Americană pentru Libertăţile Civile (ACLU) a subliniat că Ministerul Justiţiei "i-a spionat" pe aceşti jurnalişti, "după bunul plac al unui guvern". "Aceasta nu ar fi trebuit să se întâmple niciodată. Atunci când guvernul îi spionează pe jurnalişti şi sursele lor, aceasta compromite libertatea presei", a notat ACLU într-un tweet.

Ministerul Justiţiei a afirmat la rândul său că a respectat "proceduri stabilite" privind această cerere, informează cotidianul, citând un purtător de cuvânt al ministerului.

Scrisorile adresate jurnaliştilor nu precizează de ce au fost cerute aceste desfăşurătoare telefonice. Însă la sfârşitul respectivei perioade, aceşti trei jurnalişti au scris un articol asupra serviciilor de informaţii americane, prin care se sugera că Jeff Sessions, devenit mai târziu procuror general în timpul preşedinţiei lui Donald Trump, a discutat despre campania acestuia din urmă cu ambasadorul Rusiei.

Moscova este acuzată că a susţinut pe ascuns, în 2016, candidatura lui Donald Trump, în scopul de a-i favoriza victoria.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Acuzatia ca Moscova s-a amestecat la alegerile din 2016 a fost o vrajeala la care au contribuit si imaculatii ziaristi de la WP care sunt niste slugi.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Videoconferinţa “Sistemul bancar după un an de pandemie”
Dtlawyers
BTPay
Allview
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Iun. 2021
Euro (EUR)Euro4.9242
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1233
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4890
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7569
Gram de aur (XAU)Gram de aur236.1626

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Boromir
piperea.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
energynomics.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro