SUA şi Qatar au semnat miercuri un memorandum pentru o 'potenţială investiţie' de 38 de miliarde de dolari în capacităţi de apărare şi securitate maritimă pentru statul din Golf, înţelegere care include costuri comune pentru baza aeriană Al Udeid, cea mai mare bază militară americană în Orientul Mijlociu, relatează Agerpres.
Acordul a fost anunţat de Casa Albă ca făcând parte din reuşitele preşedintele american Donald Trump în turneul pe care-l efectuează în Orientul Mjlociu, unde a semnat deja mai multe acorduri în domeniul apărării. După ce a vizitat Arabia Saudită, Trump a ajuns în Qatar şi următoarea etapă a turneului său va fi în Emiratele Arabe Unite (EAU).
Conform Agerpres, investiţia comună de 38 de miliarde de dolari are ca obiectiv să 'consolideze parteneriatul nostru în domeniul securităţii', cu accent pe baza aeriană Al Udeid, esenţială pentru operaţiunile aeriene americane din regiune, bază pe care Trump o va vizita joi, afirmă Casa Albă.
Căutând să evidenţieze obţinerea unor acorduri comerciale avantajoase în acest turneu, preşedinţia americană a anunţat de asemenea un contract de un miliard de dolari încheiat de compania RTX pentru livrarea de capabilităţi anti-drone către statul Qatar, în cadrul unui acord de colaborare în sectorul apărării semnat de şeful Pentagonului, Pete Hegseth. Şi compania General Atomics a obţinut un contract de 2 miliarde de dolari pentru vânzarea de drone MQ-9B către Qatar.
Casa Albă a subliniat că aceste contracte vor crea locuri de muncă în SUA, una dintre ideile repetate de Trump în timpul acestui turneu, în care el urmăreşte cu precădere atragerea de investiţii în SUA din partea bogatelor state din Golf şi obţinerea unor contracte avantajoase pentru companiile americane, lăsând într-un plan secundar chestiunile politice şi umanitare problematice în zona Orientului Mijlociu.
1. fără titlu
(mesaj trimis de Vîjeu în data de 14.05.2025, 23:24)
drepturile omului s-au dus dra*u
Trump își vinde și Melenia pt. câțiva dinari.