SUA suspendă procesarea vizelor pentru studenţii străini

S.B.
Internaţional / 28 mai

SUA suspendă procesarea vizelor pentru studenţii străini

Administraţia americană a ordonat marţi suspendarea procesării vizelor pentru studenţii străini, pentru a le examina postările de pe reţelele de socializare, în contextul în care îşi intensifică ofensiva împotriva Universităţii Harvard, informează Agerpres.

Cea mai recentă măsură împotriva prestigioasei universităţi, care a produs 162 de laureaţi ai Premiului Nobel, este anunţul Casei Albe că vrea să rezilieze toate contractele cu Harvard, decizie împotriva căreia au protestat marţi sute de studenţi.

Însă sarcina preşedintelui Donald Trump, hotărât să îşi impună ideologia naţionalistă şi conservatoare în lumea educaţiei, cercetării şi culturii, depăşeşte cu mult această instituţie şi vizează în special studenţii străini.

Într-un document intern consultat de AFP, Departamentul de Stat cere acum ambasadelor şi consulatelor să nu autorizeze 'întâlniri pentru noi vize de studenţi sau programe de schimb', în aşteptarea publicării 'îndrumărilor privind examinarea amănunţită a reţelelor sociale pentru toate astfel de solicitări'.

Suspendarea ar putea fi una pe termen scurt, se arată în documentul care indică faptul că ambasadele vor primi noi linii directoare 'în zilele următoare'.

'Scopul, după cum au afirmat preşedintele şi secretarul de stat (Marco) Rubio, este să ne asigurăm că oamenii care sunt aici înţeleg ce este legea, că nu au intenţii criminale', a spus purtătoarea de cuvânt a secretarului de stat american, Tammy Bruce.

De la revenirea lui Donald Trump la Casa Albă, sute de studenţi străini şi-au văzut revocate vizele, în timp ce studenţii prezenţi legal pe teritoriul american care au participat la demonstraţii pro-palestiniene au fost arestaţi şi ameninţaţi cu expulzarea.

În ceea ce priveşte Universitatea Harvard, preşedintele american vrea să interzică acceptarea de studenţi străini, care reprezintă 27% din totalul înscrierilor.

Cu toate acestea, un judecător federal a suspendat decizia administraţiei de a-i revoca certificarea SEVIS (Student and Exchange Visitor), în timp ce o audiere pe această temă este programată pentru joi, ziua absolvirii.

Studenţi americani, dar şi studenţi internaţionali şi-au exprimat marţi îngrijorarea în timpul unui protest în faţa universităţii, pe fondul apelurilor de 'a lăsa studenţii străini să rămână'.

Între timp, Hong Kong şi Japonia au spus deja că vor să îşi deschidă universităţile pentru a-i primi pe studenţii străini care ar fi forţaţi să renunţe la Harvard.

'Am cerut universităţilor (japoneze) să ia în considerare posibile măsuri de sprijin, cum ar fi primirea studenţilor străini înscrişi în universităţile americane', a declarat marţi ministrul japonez al Educaţiei, Toshiko Abe, în timp ce universităţile din Tokio şi Kyoto au indicat că iau în considerare astfel de măsuri.

Executivul american acuză instituţia situată în Cambridge, Massachusetts, că a lăsat să înflorească antisemitismul în campusul său şi că a propagat ideologia progresistă, cunoscută şi sub numele de 'woke'.

Acest termen este folosit în mod peiorativ de către conservatori pentru a se referi la politicile care promovează diversitatea, precum şi la curentele de cercetare academică privind discriminarea de gen sau rasială. Guvernul acuză, de asemenea, Harvard că are legături cu Partidul Comunist Chinez.

'Nu ştiu exact care sunt motivele, dar ştiu că unii oameni sunt angajaţi într-o bătălie culturală', a declarat preşedintele Harvard, Alan Garber, pentru NPR, cerând tuturor universităţilor din SUA să 'rămână ferme' în faţa ofensivei guvernului.

Guvernul federal a redus deja mai mult de două miliarde de dolari din finanţarea universităţilor, oprind unele programe de cercetare. Potrivit presei americane, contractele guvernului cu Universitatea Harvard, care sunt în vizorul Casei Albe, reprezintă 100 de milioane de dolari.

'Preşedintele este mai interesat să ofere bani ai contribuabililor unor şcoli şi pentru instruire în comerţ, precum şi şcolilor publice care promovează valorile americane, dar, mai important, educă următoarea generaţie cu privire la abilităţile de care avem nevoie în economia şi societatea noastră', a declarat marţi seara purtătoarea sa de cuvânt, Karoline Leavitt, pentru Fox News.

'Avem nevoie de mai multe astfel de lucruri şi de mai puţini absolvenţi LGBT+ Harvard', a adăugat ea.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
fngcimm.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.0667
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4924
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4157
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0509
Gram de aur (XAU)Gram de aur473.9693

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
tibco.ro
ccib.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
antiquemarket.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb