SUPLIMENT DIKE ”Crizele nu reduc nevoia de avocat, o rafinează”

Ziarul BURSA #Companii / 23 martie

”Crizele nu reduc nevoia de avocat, o rafinează”

(Interviu cu Teodora Koletsis, Partener Gruia Dufaut şi Asociaţii)

Anul 2025 a testat rezilienţa firmelor de avocatură de business, fiind marcat de incertitudini fiscale şi de presiuni politice care au influenţat deciziile investitorilor. Teodora Koletsis, partener la Gruia Dufaut şi Asociaţii, subliniază că transparenţa, analiza riguroasă a riscurilor şi predictibilitatea legislativă rămân elemente esenţiale pentru consolidarea încrederii şi pentru succesul pe termen lung în consultanţa juridică.

Specializată în dreptul afacerilor, doamna Koletsis ne-a vorbit despre impactul incertitudinii fiscale şi al ciclurilor electorale asupra mediului juridic şi investiţional din România, analizând şi provocările, stadiul digitalizării justiţiei şi presiunile care se conturează pentru profesia de avocat în 2026.

Discuţia abordează, totodată, rolul tehnologiei, al stabilităţii legislative şi al încrederii într-un ecosistem juridic tot mai volatil.

Reporter: Privind retrospectiv, care a fost cel mai dificil moment al anului 2025, un an marcat de confruntări electorale, şi ce efecte a produs acesta asupra activităţii dumneavoastră profesionale?

Teodora Koletsis: Cel mai dificil moment al anului 2025 a fost perioada de incertitudine fiscală dinaintea adoptării pachetelor de reformă bugetară. Discuţiile privind majorarea impozitelor, schimbarea sistemului de impozitare, ajustările de TVA, discuţiile privind facilităţile fiscale, revizuirea unor proiecte de investiţii şi presiunea pe mediul antreprenorial au generat, dacă nu un blocaj decizional în rândul investitorilor, atunci cel puţin o amânare a deciziilor. Să nu uităm că am încheiat anul sub presiunea consolidării bugetare, în procedură de deficit excesiv. În acelasi timp, trebuie spus, piaţa de M&A nu s-a prăbuşit, iar dacă ne luăm după cifrele comunicate public, valoarea estimată a tanzacţiilor a fost de aproximativ 6,4 miliarde dolari, cu o creştere uşoară a volumului tranzacţiilor faţă de 2024.

Pentru noi, impactul a fost o schimbare de paradigmă: mai puţine închideri rapide, mai multă analiză de risc, mai mult efort de protecţie contractuală. Crizele nu reduc nevoia de avocat. O rafinează.

Reporter: În ce măsură ciclurile electorale, campaniile politice şi schimbările de putere influenţează direct activitatea caselor de avocatură, dincolo de ceea ce ar trebui să rămână strict în sfera politică?

Teodora Koletsis: În teorie, politica şi justiţia ar trebui să funcţioneze pe planuri distincte. În practică, ciclurile electorale influenţează trei zone sensibile: fiscalitatea, reglementarea şi finanţarea publică. În 2025 am observat o creştere a cererilor din partea clienţilor privind conformitatea fiscală şi restructurarea grupurilor. Clienţii au vrut claritate privind impactul potenţial al modificărilor legislative, iar investitorii străini au cerut evaluări suplimentare privind mediul investiţional. Pentru firmele de avocatură de business, aceste perioade sunt teste de maturitate. Pentru că în acest caz nu este vorba despre o simplă opinie pe care o oferim companiilor. Este vorba despre capacitatea noastră de a oferi claritate juridică într-un mediu volatil şi în condiţiile unei legislaţii adesea neclare.

Reporter: Cum evaluaţi, la început de 2026, stadiul real al digitalizării în justiţie şi al instrumentelor electronice utilizate de avocaţi în relaţia cu instanţele şi autorităţile?

Teodora Koletsis: Digitalizarea există, dar este fragmentată. Portalurile instanţelor sunt în majoritate funcţionale. Trebuie să admitem că - timid - comunicarea electronică s-a extins. Dosarul electronic este utilizat mai frecvent. Totuşi, interoperabilitatea între instanţe, ANAF, ONRC şi alte autorităţi este limitată. Aş spune că în 2026 problema principală nu mai este existenţa instrumentelor digitale, ci integrarea lor.

În firmă, folosim fluxuri digitale interne, management de documente şi sperăm ca în viitorul apropiat să adoptăm şi instrumente de analiză contractuală asistată de AI care să reducă timpii petrecuţi pe un dosar în favoarea clienţilor. Totuşi, eficienţa maximă apare doar atunci când întreg ecosistemul funcţionează coerent.

Reporter: Care sunt, din perspectiva dumneavoastră, principalele provocări ale anului 2026 pentru profesia de avocat, atât la nivel economic, cât şi la nivel instituţional?

Teodora Koletsis: În primul rând aş evoca presiunea economică asupra clienţilor. Într-un context de costuri ridicate ale finanţării, bugetele juridice sunt analizate strict.

A doua provocare este reglementarea accelerată la nivel european. Normele privind sustenabilitatea şi lanţurile de aprovizionare, inclusiv cele privind certificatele CBAM, investiţiile străine directe sau condiţiile de mediu în achiziţiile publice schimbă natura consultanţei. În fine, a treia provocare este reputaţia profesiei şi atragerea talentelor. Trăim într-un mediu în care informaţia juridică este accesibilă rapid. Un motor de căutare sau un instrument AI bine utilizat poate genera în câteva secunde un model de contract, o opinie standard sau un rezumat de jurisprudenţă. Viteza a devenit normă, însă viteza nu înseamnă neapărat şi expertiză. Riscul real este amestecul dintre simpla informaţie livrată şi analiza profesională, ceea ce poate distorsiona decizia. Primim frecvent de la clienţi rapoarte sau opinii generate cu AI, pe care ajungem apoi să petrecem mai mult timp pentru a le analiza şi explica clienţilor incoerenţele logice ale instrumentului, decât pentru a le formula noi ab initio soluţia juridică adecvată. În momentul în care piaţa percepe că „răspunsul juridic” este un produs uşor de obţinut, încrederea în profesie se poate eroda şi acesta este challenge-ul momentului.

Or, într-un ecosistem digital, încrederea devine diferenţiatorul central. Avocatul rămâne un actor al echilibrului pentru că el nu livrează doar informaţie. Livrează filtrare, contextualizare şi asumare profesională. Iar pentru atragerea talentelor, mesajul trebuie să fie clar acela că tehnologia este un instrument, dar judecata rămâne competenţa strategică.

Reporter: Ce lecţii profesionale v-a lăsat anul 2025 şi ce aspecte ale acelui an aţi dori să rămână definitiv în urmă pentru sistemul juridic?

Teodora Koletsis: Anul 2025 a confirmat că stabilitatea juridică este un avantaj competitiv. Clienţii aleg firmele care pot anticipa, nu doar reacţiona. Am învăţat că transparenţa în relaţia cu clientul, inclusiv în privinţa riscurilor, consolidează colaborarea pe termen lung. În perioade volatile, sinceritatea este o strategie. Ce ar trebui să rămână în urmă? Legiferarea grăbită, fără studii de impact reale şi fără o consultare autentică a mediului de afaceri şi a profesioniştilor dreptului. Modificările fiscale şi economice trebuie fundamentate, dezbătute şi calibrate. Avocaţii de business de exemplu pot oferi o analiză comparată a conceptelor juridice, soluţii deja testate în alte jurisdicţii şi mecanisme juridice care funcţionează. În cazul nostru, al Gruia Dufaut şi Asociaţii, experienţa franco-română ne permite să aducem repere din spaţiul francofon, unde coerenţa normativă este tratată ca infrastructură economică. Aceasta pentru că predictibilitatea legislativă este o condiţie pentru investiţii peste tot în lume, deci şi în România.

Reporter: Dacă ar fi să indicaţi o singură schimbare esenţială care ar trebui să se producă în 2026 pentru a îmbunătăţi funcţionarea justiţiei, care ar fi aceea şi de ce?

Teodora Koletsis: Introducerea unui mecanism real de evaluare a impactului legislativ înainte de adoptarea modificărilor fiscale şi economice. Investitorii nu cer avantaje, ei cer reguli clare şi stabile.

Investiţiile se bazează pe modele financiare care au nevoie de stabilitate. Justiţia eficientă începe deci cu o legislaţie coerentă şi predictibilitate, cu mentiunea ca ma refer inclusiv la nevoia unei jurisprudente unitare. De asemenea, pentru a imbunătăţi funcţionarea justiţiei trebuie să privim şi spre magistraţi, care trebuie să susţină calitatea actului de justiţie în mod constant şi generalizat, pentru a nu scădea încrederea clienţilor în acesta.

Reporter: Vă mulţumim!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Mar. 2026
Euro (EUR)Euro5.0951
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4087
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5919
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8974
Gram de aur (XAU)Gram de aur659.4329

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
afeer.ro
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb