SUPLIMENT TABAC / O NOUĂ INVESTIŢIE BRITISH AMERICAN TOBACCO ÎN FABRICA DE LA PLOIEŞTI Unitatea de la noi - una dintre cele cinci mari fabrici BAT din lume

Emilia Olescu
Ziarul BURSA #Companii #Contrabanda / 26 iunie 2018

Unitatea de la noi - una dintre cele cinci mari fabrici BAT din lume

British American Tobacco investeşte în dezvoltarea portofoliului şi capacităţilor de producţie a dispozitivelor de nouă generaţie cu nicotină. După ce, la finalul anului trecut, a lansat glo, produsul care încălzeşte - nu arde - tutunul, recent, compania a anunţat creşterea capacităţii de producţie de la Ploieşti, unde vor fi produse Neostik-uri - consumabile din tutun pentru glo - dedicate pieţei locale şi ţărilor europene.

Investiţia anunţată de companie va contribui şi la creşterea capacităţii de producţie a ţigaretelor tradiţionale cu circa 20% până la finalul lui 2019.

Cu noile capacităţi de producţie, fabrica BAT din Ploieşti va deveni una dintre cele cinci mari unităţi de producţie BAT din lume.

Până acum, compania a investit peste 310 milioane de euro în fabrica din Ploieşti, dintre care circa 60 de milioane doar anul trecut.

În cele câteva luni de la lansarea glo, mai întâi în Bucureşti şi apoi în alte 17 oraşe importante din toată România, aproape 25.000 de fumători au adoptat tehnologia glo, ne-au spus reprezentanţii BAT, într-un interviu.

În 2017, producătorul de ţigarete a contribuit cu peste 1,7 miliarde de euro la bugetul de stat, sub formă de accize şi alte impozite.

Reporter: Anul trecut, industria autohtonă a tutunului s-a aliniat reglementărilor europene în domeniu. Care sunt efectele implementării noii legislaţii asupra sectorului şi bugetului de stat, la mai bine de un an de la transpunerea Directivei de către ţara noastră?

BAT: Transpunerea Directivei pentru Produse din Tutun este unul dintre cele mai recente exemple ale modului în care imprevizibilitatea legislativă poate afecta o afacere legitimă.

Directiva UE privind produsele din tutun a adus schimbări majore pentru întreaga industrie, deoarece a fost necesară adaptarea tuturor liniilor de producţie la noile cerinţe privind avertismentele de sănătate inscripţionate pe pachete. Deşi Uniunea Europeană a alocat o perioadă de un an pentru aceste transformări, precum şi pentru retragerea de pe piaţă a pachetelor produse conform vechilor cerinţe, în România producătorii de ţigarete au avut la dispoziţie doar şase luni, din cauza întârzierilor din procesul de transpunere. Cu eforturi considerabile, umane şi financiare, am reuşit să ne adaptăm producţia în timp util şi să eliminăm de pe piaţă aproape toate stocurile vechi. Iar procesul de transpunere a Directivei în legislaţia naţională nu este finalizat. În prezent, un punct important din Directiva pentru Produse din Tutun este pe cale să fie implementat: sistemul de trasabilitate. Comisia Europeană a publicat standardele tehnice pentru instituirea şi operarea sistemului de trasabilitate pentru produsele din tutun, iar autorităţile române trebuie să asigure res­pectarea termenelor de implementare. Neimplementarea, în conformitate cu cerinţele legale şi cu respectarea unor termene rezonabile de implementare pentru operatorii economici de pe întreg lanţul de producţie şi distribuţie a sistemului de trasabilitate, ar conduce la blocarea pieţei legale de produse din tutun, cu consecinţe foarte grave. În primul rând, vor scădea încasările la bugetul de stat, întrucât producătorii nu vor putea produce, iar operatorii economici nu vor putea comercializa. În al doilea rând, va creşte piaţa ilicită cu produse din tutun, pentru a satisface cererea de consum. De aceea este esenţial ca Ministerul de Finanţe şi instituţiile din subordine - ANAF şi Direcţia Vămilor - să colaboreze cu toţi actorii din piaţă implicaţi pentru a pune în aplicare legislaţia europeană în termenele prevăzute şi să desemneze emitentul codurilor unice necesare sistemului de trasabilitate. Minis­terul de Finanţe are toate pârghiile la dis­poziţie pentru a elabora legislaţia internă necesară în materia trasabilităţii, cu respectarea strictă a termenelor-limită. Orice ezitare sau întârziere instituţională va duce la efectele enumerate mai sus.

În ciuda acestor incertitudini, anul trecut am continuat dezvoltarea afacerii în România, atât printr-o investiţie de 60 de milioane de euro în unitatea noastră de producţie din Ploieşti, cât şi prin lansarea gloTM pe piaţa locală.

Pe de-o parte, investiţia în capacităţile de producţie din Ploieşti a dus la o creştere cu 30% a volumelor produse acolo şi a extins numărul destinaţiilor de export la 45 de ţări din întreaga lume.

Pe de altă parte, România a fost primul stat membru UE şi a şasea piaţă din lume, după Japonia, Coreea de Sud, Canada, Rusia şi Elveţia, în care am lansat gloTM, produsul nostru din tutun de nouă generaţie care încălzeşte - nu arde - tutunul.

Reporter: Ce a adus bun noua legis­laţie?

BAT: Aspectul pozitiv al transpunerii legislaţiei UE a fost că Parlamentul României a înţeles necesitatea unui dialog instituţional pentru găsirea celor mai bune soluţii, atât pentru consumatori, cât şi pentru autorităţile de reglementare şi producători. Suntem întotdeauna des­chişi şi dispuşi să contribuim cu date şi expertiză şi să oferim un punct de vedere oficial, la cerere sau proactiv, atunci când este cazul. Mai mult, susţinem iniţiativele legislative care permit consumatorilor adulţi să facă alegeri bine informate şi corecte.

Reporter: Care sunt avantajele noului produs - gloTM?

BAT: Credem cu tărie că gloTM are toate calităţile pentru a deveni alternativa numărul unu la fumat şi peste 25.000 de fumători români au ales deja să folosească produsul nostru. Încrederea noas­tră se bazează în cea mai mare parte pe caracteristicile produsului care îl fac unic în segmentul său de piaţă: foarte uşor de utilizat - un singur dispozitiv, un singur buton; o singură încărcare ce durează până la 30 de sesiuni consecutive; fără scrum, fără fum, fără mirosuri asociate fumatului tradiţional; fără dispozitive externe de încărcat. În plus, experienţa noastră cu gloTM la nivel global ne încurajează planurile ambiţioase. Pentru a da un exemplu: gloTM a câştigat 4,3% din piaţa de tutun din Japonia în doar un an.

gloTM este un produs de tutun cu adevărat inovator. Este un produs cu potenţial de risc redus care încălzeşte, nu arde tutunul. Tehnologia dezvoltată pentru gloTM implică un singur dispozitiv, un singur buton şi o baterie capabilă să susţină până la 30 de utilizări consecutive, odată ce a fost încărcată. Dispozitivul este uşor de transportat şi nu are nevoie de alte încărcătoare sau acumulatori externi. Nu produce scrum sau fum şi generează, fără îndoială, mai puţin miros pe mâini, haine şi în mediul înconjurător, comparativ cu ţigările tradiţionale sau alte produse similare. Conform dovezilor ştiinţifice disponibile până acum, gloTM conţine în medie cu 90-95% mai puţine substanţe nocive1 în vaporii proveniţi din încălzirea tutunului, în comparaţie cu fumul provenit din arderea unei ţigarete obişnuite. Potenţialul de risc redus este susţinut nu numai de datele ştiinţifice provenite din studiile în plină desfăşurare realizate intern de către companie, ci a fost recent validat şi de către Departamentul de Sănătate Publică al Marii Britanii (Public Health England) în cel mai recent raport privind produsele de nouă generaţie, publicat în februarie 2018.

gloTM este un dispozitiv elegant, foarte uşor de utilizat, disponibil în cinci nuanţe (argintiu, auriu, roz, albastru şi negru) şi câteva ediţii limitate precum alb polar şi colecţia Elements, inspirată de minerale rare din natură. Neostik-urile (consumabilele de tutun cu care func­ţionează gloTM) sunt disponibile în patru arome: Midnight Blue (tutun intens), Blue (tutun), Yellow (lămâie) şi Green (mentă). Datorită încălzirii tutunului la 240 de grade, gloTM emite un număr şi un nivel semnificativ reduse de substanţe nocive, comparativ cu ţigările convenţionale, şi are un impact biologic redus sau inexistent asupra celulelor umane, conform dovezilor obţinute în testele de laborator.

Toate informaţiile despre gloTM sunt fundamentate de studii derulate în ultimii ani de cei peste 1.500 de cercetători ai companiei şi revizuite de către specialişti independenţi. Susţinem în continuare că este nevoie de studii aprofundate în acest sens; BAT derulează, în prezent, în Marea Britanie un studiu clinic de 1 an de zile, cel mai amplu studiu de acest fel de până acum, pentru a identifica cât mai exact potenţialul de risc redus al ţigărilor electronice şi al produselor care încălzesc tutunul.

Rezultatele cercetărilor derulate sunt disponibile permanent pe bat-science.com şi au fost publicate în jurnale ştiinţifice, precum Regulatory Toxicology and Pharmacology. De asemenea, sunt comunicate în mod public, atât în cadrul evenimentelor de specialitate, cât şi publicului larg, deoarece credem că este datoria noastră să informăm consumatorii despre ceea ce arată ştiinţa des­pre un produs nou, dintr-o categorie emergentă.

Reporter: Care a fost valoarea inves­tiţiei pentru lansarea acestui produs pe piaţa noastră?

BAT: Investiţia noastră se concentrează pe două direcţii principale: cercetările ştiinţifice asupra gloTM şi informarea consumatorilor adulţi despre caracteris­ticile produselor care încălzesc tutunul.

BAT a investit, la nivel global, peste 2,5 miliarde de dolari în cercetarea şi dezvoltarea produselor de nouă generaţie în ultimii şase ani şi, ca rezultat, suntem lider de piaţă la nivel global pe aceas­tă categorie de produse. Investiţiile în dezvoltarea noilor tehnologii vor continua în anii următori, atât la nivel global, cât şi la nivel local, în dezvoltarea acestei noi categorii de produse.

În România, gloTM are un magazin online dedicat, un concept store în Băneasa Shopping City din Bucureşti, iar Neostik-urile cu care funcţionează dis­pozitivul pot fi achiziţionate în peste 5.000 de magazine din 17 oraşe mari din ţară. Mai mult, am dezvoltat o reţea de ambasadori gloTM (creând aproape 400 de noi locuri de muncă), oameni care sunt instruiţi să furnizeze fumătorilor adulţi cele mai pertinente informaţii des­pre caracteristicile cheie ale gloTM, ca parte a eforturilor noastre de a oferi consumatorilor adulţi un nou mod de experimentare a tutunului, cu potenţial de risc redus faţă de ţigările convenţionale.

Reporter: Recent, aţi demarat producţia de Neostik-uri şi la fabrica din Ploieşti. Care este pasul următor?

BAT: Până în prezent, Neostik-urile erau fabricate în centrele globale de producţie ale BAT. Fabrica noastră din Ploieşti este în prezent a doua cea mai mare unitate BAT de producţie de ţigarete din Europa şi aici vom investi 800 de milioane de euro, în următorii 5 ani. Investiţia va genera, într-o primă etapă, 200 de noi locuri de muncă în România şi va permite extinderea în Europa a produsului nos­tru inovator de încălzire a tutunului, gloTM, începând cu a doua jumătate a anului 2018. O nouă hală de producţie a fost construită de la zero pentru fabricarea Neostik-urilor, consumabilele din tutun care funcţionează cu dispozitivul gloTM. În total, spaţiul nou-creat de producţie are o suprafaţă de peste 7000 de metri pătraţi, iar 85% din producţia de Neostik-uri de la Ploieşti va merge către export. Fabrica din ţara noastră va fi unicul furnizor de Neostik-uri pentru Europa.

Reporter: Cum apreciaţi acest segment de piaţă şi cum consideraţi că va evolua?

BAT: Acest lucru depinde de mulţi factori, precum cadrul de reglementare a produselor cu potenţial de risc redus, dar ne aşteptăm ca numărul consumatorilor interesaţi de produsele de nouă generaţie să crească. Fiind o nouă categorie de produse, este important să oferim informaţii relevante şi corecte, astfel încât consumatorii adulţi să poată lua o decizie în cunoştinţă de cauză, bazată pe rezultate şi date ştiinţifice. Angajamentul nostru faţă de reducerea riscurilor asociate tutunului se reflectă direct în eforturile pe care le investim în cercetarea şi dezvoltarea acestui nou segment de produse, un proces continuu ale cărui rezultate sunt împărtăşite cu toate părţile interesate. Mai mult, ne propunem să informăm consumatorii adulţi atât asupra riscurilor, cât şi asupra potenţialelor beneficii ale produselor noastre, pentru a-i ajuta să facă o alegere în cunoştinţă de cauză. Avem resursele, abilităţile, tehnologia şi hotărârea de a oferi fumătorilor o gamă variată de produse ca alternativă la fumat, iar BAT se află în prezent într-un proces foarte complex de transformare a tutunului, care se va reflecta atât în filosofia noastră de afaceri, cât şi în portofoliul de produse.

Cu toate acestea, este nevoie de o abordare progresivă integrată în sprijinul activităţilor de cercetare şi dezvoltare, dar şi de studii independente privind produsele alternative, cu potenţial de risc redus. Luând în calcul cele mai recente date validate de cercetările independente, suntem convinşi că produsele de nouă generaţie vor deveni un jucător-cheie pe piaţa tutunului, ca alternativă viabilă la ţigările tradiţionale.

Reporter: Care este pasul următor pe care intenţionaţi să îl faceti în acest domeniu?

BAT: Trăim într-o lume în care schimbarea se întâmplă acum, o lume în care industriile se reinventează constant pentru a răspunde cât mai bine opţiunilor consumatorilor. În acest context global, inovaţia a devenit cheia succesului în afaceri. În ultimii şase ani, am investit 2,5 miliarde de dolari în cercetarea şi dezvoltarea produselor noastre de nouă generaţie şi avem o echipă dedicată de aproximativ 1.500 de oameni de ştiinţă şi specialişti din întreaga lume, care sus­ţine angajamentul nostru pentru inovare şi reducerea impactului asupra sănătăţii. Obiectivele noastre sunt consolidarea poziţiei de lider mondial pe segmentul produselor de nouă generaţie şi potenţarea acesteia pe pieţele locale, aşa cum este şi cazul României.

British American Tobacco este o companie globală de produse din tutun şi produse de nouă generaţie, cu mărci vândute în peste 200 de pieţe, cu peste 50.000 de angajaţi în întreaga lume şi cu peste 200 de mărci în portofoliul său, ţigările noastre fiind alese de unul din opt fumători din totalul de un miliard de fumători din întreaga lume. În România, British American Tobacco este lider de piaţă în industria tutunului, al doilea cel mai mare contribuabil la bugetul de stat şi un investitor strategic. Suntem încântaţi de evoluţia industriei noastre şi a pieţei de produse de nouă generaţie. Urmând această tendinţă globală, vom continua să investim în produsele de nouă generaţie, oferind totodată cele mai bune produse din tutun în întreaga lume.

Reporter: Cum comentaţi nivelul la care se află comerţul ilicit cu ţigarete şi evoluţia acestuia?

BAT: Principala noastră provocare locală provine din concurenţa neloială cu care ne confruntăm din zona pieţei negre, aflată la un nivel mult superior mediei europene. Ţigările ilegale provenite din ţări non-membre UE, în care preţurile tutunului pot fi chiar de şase ori mai mici, au reprezentat peste 16% din piaţa totală a tutunului din România în 2017. Nivelul pieţei ilicite continuă să fie ridicat, cu o cotă totală de 16,3% înregistrată în prima jumătate a anului 2018, faţă de 15,5% în aceeaşi perioadă a anului trecut, afectând în egală măsură bugetul de stat, producătorii oneşti şi consumatorii. Numai în 2017, prejudiciul cauzat de contrabanda cu ţigări bugetului de stat s-a ridicat la 2,8 miliarde lei (aproximativ 640 milioane euro). Prin urmare, susţinem o acţiune coordonată la nivel naţional, cu participarea activă a tuturor actorilor cu atribuţii în domeniu.

Reporter: Cum a contribuit BAT la reducerea pieţei negre de tutun?

BAT: Comerţul ilicit cu tutun generează cea mai mare pierdere la bugetul de stat, iar produsele de tutun sunt în prezent cea mai profitabilă afacere pentru contrabandişti. Pentru a lupta împotriva acesteia, avem o colaborare de lungă durată cu toate autorităţile relevante responsabile de reducerea comerţului ilicit cu tutun. Anul trecut am lansat campania "StopContrabanda", primul agregator care centralizează în timp real capturile de ţigări de contrabandă, o platformă care sprijină autorităţile în eforturile lor de a combate ilegalităţile din acest domeniu. Pe de altă parte, campania atrage atenţia publicului asupra efectelor negative pe care comerţul ilicit cu ţigări le are asupra bugetului de stat, în termeni de pierderi financiare, cât şi asupra pericolelor asociate produselor ilicite. Pe lângă eforturile locale depuse în România, British American Tobacco susţine autorităţile UE responsabile cu combaterea comerţului ilicit cu tutun, oferind expertiză şi resurse financiare.

Reporter: Ce estimări aveţi pentru acest an în ceea ce priveşte piaţa tutunului şi evoluţia contrabandei, ţinând cont de noile modificări legislative?

BAT: Este foarte dificil să facem astfel de estimări. Contrabanda cu ţigări a înregistrat cele mai înalte cote în Ro­mâ­nia în momente de incertitudine fis­cală şi variaţii mari în impozitele aplicate pieţei legale. Acesta a fost şi cazul în anul 2010 când, în urma unei creşteri bruşte a nivelului taxării, piaţa neagră a ţigărilor a crescut până la 30% din piaţa totală a tutunului. În ultimii ani, Româ­nia a reuşit să stabilizeze nivelul comerţului cu produse ilegale din tutun, însă suntem în continuare peste media UE de 9%. Pentru eficientizarea combaterii comerţului ilicit cu tutun şi pentru a menţine o tendinţă descrescătoare, este nevoie de acţiuni coordonate pe două fronturi: o predictibilitate fiscală sporită şi o strategie naţională integrată care să coordoneze eforturile autorităţilor fiscale şi de frontieră relevante în lupta lor directă cu contrabandiştii, susţinută de un cadru legal adecvat şi strict.

Salutăm pe această cale măsurile anunţate de Eugen Teodorovici, Minis­trul Finanţelor Publice, privind actualizarea legislaţiei în domeniul contrabandei, în urma consultării cu toate părţile interesate, şi securizarea frontierelor, prin dotarea corespunzătoare a autorităţilor direct responsabile. Niciuna dintre cele două măsuri nu suportă amânare şi rezultatele vor compensa categoric cos­turile. Contrabanda finanţează reţelele de crimă organizată, blochează dezvoltarea regiunilor de frontieră şi reprezintă o ameninţare serioasă la adresa securităţii statului, aşa că ne bucurăm că stoparea ei devine o prioritate pentru Ministrul de Finanţe.

De asemenea, reiterăm faptul că este esenţial ca Ministerul de Finanţe şi instituţiile din subordine - ANAF şi Direcţia Vămilor - să colaboreze cu toţi actorii din piaţă implicaţi pentru transpunerea legislaţiei europene privind sistemul de trasabilitate în termenele prevăzute, orice ezitare sau întârziere instituţională având efecte grave, inclusiv creşterea pieţei ilicite cu produse din tutun.

Reporter: Ce planuri de investiţii aveţi pentru anul în curs?

BAT: Luna aceasta am anunţat o investiţie de 800 de milioane de euro în fabrica noastră din Ploieşti. Pe lângă creşterea capacităţilor de producţie a ţigaretelor tradiţionale, România devine prima ţară din Europa care va produce Neostik-uri, consumabilele pentru gloTM. Vom continua de asemenea să investim în profesionalismul angajaţilor noştri, care au jucat un rol central în obţinerea poziţiei de lider de piaţă în Româ­nia, precum şi în obţinerea certificării Top Employer în 2018, pentru care suntem foarte recunoscători.

Reporter: Cât din producţia de ţigarete exportaţi şi în ce ţări?

BAT: British American Tobacco este unul dintre cei mai importanţi producători de bunuri de larg consum şi exportator de produse agricole prelucrate în România. Aproximativ 60% din numărul total de ţigări care ies din fabrica de la Ploieşti sunt exportate în peste 45 de ţări din întreaga lume şi numărul lor va creşte în urma investiţiei anunţate luna aceasta.

Reporter: Ce cifră de afaceri intenţionaţi să realizaţi în acest an?

BAT: BAT România are 3 entităţi economice - BAT Trading, fabrica de la Ploieşti şi BASSE - cu o cifră de afaceri totală de circa 2 miliarde de euro în 2017. British American Tobacco România este cel de-al doilea mare contribuabil la bugetul de stat, cu circa 1,7 miliarde de euro plătite în fiecare an sub formă de taxe şi impozite, adică 1% din PIB-ul României. În ultimii 10 ani, BAT a plătit peste 13,7 miliarde de euro la bugetul de stat în impozite şi taxe.

Reporter: Câţi angajaţi are compania?

BAT: British American Tobacco este un angajator strategic în România, cu aproximativ 2.500 de angajaţi direcţi în cadrul celor 3 entităţi economice şi 25.000 de locuri de muncă indirecte, create pe lanţul de distribuţie. Din anul 2013, numărul angajaţilor direcţi ai BAT în România a crescut cu aproximativ 70%.

Reporter: Ce cotă de piaţă aveţi?

BAT: British American Tobacco este cel mai mare jucător de pe piaţa tutunului din România, cu o cotă de piaţă de 55%. În România, British American Tobacco este al doilea mare contribuabil la bugetul de stat şi un investitor şi angajator strategic.

Reporter: Mulţumesc!

Notă

1 Comparativ cu fumul provenit din combustia unei ţigarete standard 3R4F - aproximativ 9 mg gudron - şi vaporul produs prin încălzirea tutunului de către gloTM, în termenii celor 9 tipuri de componente nocive recomandate a fi reduse în fumul de ţigaretă de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7393
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3444
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0043
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.7351

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
contragarantare.ro
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb