Ţara noastră va obţine la Summitul NATO de la Varşovia dezvoltarea planului de contingenţă

Ziarul BURSA #Politică / 6 iulie 2016

Ţara noastră va obţine la Summitul NATO de la Varşovia dezvoltarea planului de contingenţă

Ţara noastră va obţine la Summitul NATO, care se va desfăşura vineri şi sâmbătă la Varşovia, dezvoltarea planului de contingenţă, au precizat, ieri, surse aliate, citate de Agerpres.

"Dezvoltarea planului de contingenţă înseamnă că ştii cine, când, unde vine să te apere când eşti atacat. Am obţinut o echilibrare a întăririi Flancului Estic. Este vorba despre un plan cu termene precise, cu responsabili, cu unităţi alocate", au explicat sursele citate.

De asemenea, la Summitul NATO se va omologa prezenţa înaintată pe Flancul Nord-Estic prin patru batalioane care vor fi desfăşurate în statele baltice şi Polonia.

"Astfel, în Flancul Nordic accentul va fi terestru, în timp ce în sudul Flancului accentul va fi terestru, maritim şi aerian", au menţionat sursele aliate.

În plus, după reuniune se va obţine o prezenţă terestră a NATO prin intermediul brigăzii multinaţionale de pe teritoriul României, care va fi alcătuită din 3.000 - 5.000 de militari, în jur de 1.000 fiind, prin rotaţie, din statele membre, iar restul contribuţie românească.

"Există asigurări din partea Bulgariei pentru 400 de militari, iar Polonia va angaja o companie", au susţinut sursele citate.

Conform acestora, la summit va fi declarată capabilitatea iniţială a scutului antirachetă de la Deveselu şi va fi realizată consolidarea profilului Mării Negre pe agenda NATO.

Sursele menţionate au mai arătat că la Sofia a existat o confuzie privind prezenţa navală a NATO în Marea Neagră, partea română propunând înfiinţarea unui cadru de cooperare pentru instruire şi exerciţii navale, în timp ce premierul bulgar a făcut referire la o flotă.

"Crearea unui cadru de cooperare pentru instruire şi exerciţii navale din Marea Neagră presupune exerciţii pentru creşterea inter-operaţionalităţii. Este o decizie care trebuie respectată. Proiectul va continua pentru că există o decizie, din mai 2015, a miniştrilor apărării din statele membre NATO. SUA, Franţa şi Marea Britanie susţin acest proiect. Cu Turcia, cu sau fără Bulgaria, România îşi va asuma rolul de naţiune-cadru la care să se alăture alte state neriverane. Este vorba despre state care au mai făcut exerciţii în Marea Neagră, respectiv Statele Unite, Marea Britanie, Franţa, Canada şi Polonia", au explicat sursele menţionate.

Summitul NATO de la Varşovia se va încheia cu o Declaraţie finală, care în prezent conţine 120 de paragrafe ce fac referire la aspecte care ţin de continuitate, dar şi noutate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

GALA BURSA 2022
Apanova
BTPay
Electromagnetica
DIGI
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2022
Euro (EUR)Euro4.9250
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7278
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0120
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7274
Gram de aur (XAU)Gram de aur266.4903

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro