Tăriceanu: "PD-L nu a avut nicio tresărire când a făcut majorităţi cu PSD"

R.P.
Ziarul BURSA #Politică / 15 iulie 2008

Partidul Democrat-Liberal nu avut nicio tresărire atunci când, în urma alegerilor locale, a ales să facă majorităţi politice cu Partidul Social Democrat, a afirmat luni preşedintele Partidului Naţional Liberal, Călin Popescu-Tăriceanu, în replică la acuzele preşedintelui PD-L, Emil Boc, potrivit căruia PSD şi PNL s-au înţeles în decuparea colegiilor uninominale.

Tăriceanu a arătat că, de fapt, Comisia pentru elaborarea Codului electoral, în care este reprezentat inclusiv PD-L, funcţionează, ca orice structură parlamentară, pe baza unei decizii majoritare.

Premierul a declarat: "Nu ştiu care este decizia majorităţii, nu ştiu care sunt contururile colegiilor, dar ştiu foarte bine că partidul domnului Boc n-a avut niciun fel de tresărire, după alegerile locale, să facă diferite majorităţi cu PSD. Şi, acum, stau şi mă întreb: unde e problema? Ce vrea, de fapt, domnul Boc?".

Preşedintele PD-L, Emil Boc, a susţinut, săptămâna trecută, că trasarea colegiilor uninominale este rezultatul unor înţelegeri între PNL şi PSD şi că este făcută astfel încât cele două partide să fie avantajate.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3414
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7280
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3029
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.8929

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb