TASS: Rusia iese din Convenţia europeană împotriva torturii

I.S.
Internaţional / 29 septembrie, 17:50

TASS: Rusia iese din Convenţia europeană împotriva torturii

Convenţia europeană pentru prevenirea torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante, precum şi cele două protocoale care o însoţesc nu se mai aplică pe teritoriul Rusiei. Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a semnat legea prin care este denunţată această convenţie europeană, relatează agenţia TASS.

„Este denunţată Convenţia europeană pentru prevenirea torturii şi a tratamentelor sau pedepselor inumane sau degradante din 26 noiembrie 1987 şi a protocoalelor nr. 1 şi nr. 2 din 4 noiembrie 1993 la aceasta, semnate în numele Federaţiei Ruse la Strasbourg la 28 februarie 1996”, menţionează documentul promulgat de Putin.

Moscova a invocat drept motiv refuzul Consiliului Europei de a asigura reprezentarea Federaţiei Ruse în organele statutare ale organizaţiei.

Autorităţile ruse dau asigurări că vor continua să combată încălcările drepturilor omului aplicând legislaţia naţională în acest domeniu.

Activitatea Rusiei în cadrul Comitetului european pentru prevenirea torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante este blocată de Consiliul Europei, care, din decembrie 2023, nu permite alegerea unui nou membru al comitetului din partea Federaţiei Ruse, a explicat preşedintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin.

Rusia, care a aderat la Consiliul Europei în 1996, şi-a anunţat intenţia de a se retrage din acesta în 2022, după ce comitetul de miniştri al organizaţiei a suspendat dreptul Moscovei de a fi reprezentată în organele statutare ale Consiliului Europei.

Moscova a notificat secretarul general al Consiliului cu privire la retragerea sa şi la denunţarea documentului-cheie al CE - Convenţia europeană a drepturilor omului.

După ieşirea din Convenţie, Rusia nu va mai fi obligată să permită accesul inspectorilor internaţionali în închisorile sale. Plângerile depuse de deţinuţii ruşi la Comitetul European pentru Prevenirea Torturii nu vor mai fi luate în considerare.

Documentul, semnat de Rusia la 28 februarie 1996 şi ratificat la 28 martie 1998, nu numai că interzice tortura, ci şi obligă la prevenirea acesteia.

În acest scop, a fost creat un organism internaţional independent - Comitetul European pentru Prevenirea Torturii (CPT), care a primit dreptul de a efectua inspecţii în locurile de detenţie pentru a identifica încălcările şi a da recomandări privind îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie. Participanţii la Convenţie sunt obligaţi să coopereze cu Comitetul şi să îi acorde acces nelimitat la orice loc de detenţie.

The Wall Street Journal a relatat că în primele săptămâni după începerea invaziei în Ucraina, conducerea sistemului penitenciar rus a eliminat toate restricţiile privind aplicarea violenţei asupra prizonierilor de război. Această decizie a marcat începutul multor ani de tortură sistematică a prizonierilor ucraineni în închisorile ruseşti, notează Ukrainska Pravda.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa BURSA “Energia în priză”
Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Sep. 2025
Euro (EUR)Euro5.0783
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4389
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8217
Gram de aur (XAU)Gram de aur530.7520

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
investenergy.ro
world-nuclear-exhibition.com
roenergy.eu
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
thediplomat.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb