Turiştii români care călătoresc în Bulgaria primesc recomandarea de a verifica atent numerarul în euro din cauza riscului de contrafacere, potrivit unei analize realizate de Tavex România remisă redacţiei. După aderarea Bulgariei la zona euro la 1 ianuarie 2026, eliminarea necesităţii schimbului din lei în leva bulgărească simplifică vacanţa, însă impune o atenţie sporită atunci când se efectuează plăţi în numerar, mai ales în perioada aglomerată a sezonului de vară. De la începutul anului şi până la jumătatea lunii iulie, Tavex România a identificat 20 de bancnote euro contrafăcute, cu o valoare nominală totală de 1.910 euro. Cele mai frecvente indicii ale unui fals sunt hârtia obişnuită, filigranul lipsă sau reprodus incorect, hologramele aplicate superficial, lipsa unor elemente de siguranţă şi reacţia necorespunzătoare la lumina ultravioletă, informează compania. Şase dintre bancnotele identificate în România aveau chiar inscripţiile „COPY” sau „PROP COPY”, ceea ce arată că multe dintre pierderi pot fi evitate printr-o verificare rapidă a bancnotei imediat după primirea acesteia, conform datelor menţionate.
Datele interne ale Tavex Bulgaria nu indică o creştere a numărului de bancnote euro contrafăcute identificate după adoptarea monedei euro, ci o creştere a valorii nominale a acestora, transmite sursa citată. În primele şapte luni ale anului 2025, birourile companiei au identificat 33 de bancnote euro contrafăcute, cu o valoare nominală totală de 2.720 euro, în timp ce în aceeaşi perioadă din 2026 au fost identificate 26 de bancnote contrafăcute, însă valoarea lor nominală totală a crescut la 3.540 euro. Deşi numărul bancnotelor contrafăcute a scăzut cu 21%, valoarea lor totală a crescut cu 30%, ceea ce indică o orientare către bancnote cu valori nominale mai mari, potrivit comunicatului de presă. Valoarea medie a unei bancnote contrafăcute a crescut de la aproximativ 82 de euro la 136 de euro, iar ponderea bancnotelor de 100, 200 şi 500 de euro a urcat de la 36% din totalul cazurilor identificate în 2025, la aproape 58% în 2026, transmite sursa citată. Numărul bancnotelor contrafăcute de 200 de euro s-a dublat, de la patru la opt, iar numărul bancnotelor de 500 de euro identificate a crescut de la una la două, informează compania.
La nivel european, probabilitatea de a primi o bancnotă euro contrafăcută rămâne redusă, iar datele de la Banca Centrală Europeană arată că în 2025 au fost retrase din circulaţie 444.000 de bancnote contrafăcute, cu 20% mai puţine decât în anul precedent, conform datelor menţionate.
„Datele nu indică faptul că Bulgaria a devenit o destinaţie mai riscantă pentru plăţile în numerar după adoptarea monedei euro. Observăm mai puţine bancnote contrafăcute, însă valoarea lor medie este mai mare. Acest lucru înseamnă că oamenii nu ar trebui să fie atenţi doar la bancnotele de 20 şi 50 de euro, cele mai utilizate, ci şi la cupiurile cu valori mai mari”, a declarat Victor Dima Manager de Trezorerie la Tavex România.
„În timpul verii, plăţile sunt efectuate mai rapid, zonele turistice sunt aglomerate, iar oamenii verifică rareori restul pe care îl primesc. Nu este nevoie să fii expert pentru a identifica multe dintre bancnotele contrafăcute. În doar câteva secunde, acestea pot fi verificate prin atingerea hârtiei, privirea bancnotei în lumină şi înclinarea ei pentru a observa elementele de siguranţă”, a adăugat Victor Dima Manager de Trezorerie la Tavex România.
Specialiştii recomandă verificarea mai multor elemente de siguranţă, iar în cazul unor suspiciuni, bancnota trebuie comparată cu o altă bancnotă autentică de aceeaşi valoare nominală, potrivit comunicatului de presă. O bancnotă suspectă nu trebuie folosită pentru efectuarea unei alte plăţi, deoarece punerea în circulaţie, cu bună ştiinţă, a unei bancnote contrafăcute reprezintă o infracţiune, iar banii trebuie predaţi pentru verificare Poliţiei, unei bănci sau băncii centrale competente, informează compania.
„Cea mai sigură metodă de prevenţie începe înainte de plecarea în călătorie. Valuta ar trebui cumpărată doar de la bănci sau case de schimb valutar autorizate. Turiştii ar trebui să îşi verifice imediat restul primit şi să folosească bancnote cu valori mai mici pentru cheltuielile de zi cu zi. Plăţile cu cardul sunt disponibile în majoritatea locaţiilor, însă este util ca turiştii să aibă asupra lor şi numerar atunci când plătesc la mici comercianţi, în pieţe, parcări sau în alte zone turistice”, a concluzionat Victor Dima Manager de Trezorerie la Tavex România.

















































Opinia Cititorului