Planul preşedintelui american Donald Trump de a impune o taxă de 100.000 de dolari pentru aplicaţiile de viză H-1B ar putea transforma Orientul Mijlociu într-unul dintre marii beneficiari ai ”războiului global pentru talente tech”, relatează CNBC.
Ţări precum Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite mizează pe strategii naţionale ambiţioase - Vision 2030 şi National AI Strategy - şi atrag specialişti din Silicon Valley prin pachete salariale uriaşe, vize pe termen lung şi un mediu fiscal prietenos, conform sursei.
”Statele din Golf oferă unele dintre cele mai mari compensaţii din lume pentru a atrage talente AI de top”, a declarat pentru CNBC Francesco Filia, CEO al Fasanara Capital.
Pe lângă câştigurile financiare, experţii sunt atraşi de infrastructura modernă, de stilul de viaţă cosmopolit şi de oportunitatea de a lucra la proiecte inovatoare de amploare, precum oraşul futurist NEOM din Arabia Saudită sau iniţiativele smart-city din Emirate.
În timp ce Europa şi Marea Britanie riscă să piardă teren din cauza lipsei de finanţare şi a dezbaterilor tensionate despre imigraţie, liderii din Golf se poziţionează ca hub-uri deschise şi prietenoase.
”În EAU, oamenii talentaţi sunt primiţi cu braţele deschise. SUA şi Marea Britanie s-au împuşcat singure în picior cu politici greşite de imigraţie”, a spus Simon Hopkins, CEO al Milltrust International Group.
Totuşi, regiunea nu este lipsită de provocări. Lipsa unor căi clare către cetăţenie şi instabilitatea geopolitică, de la conflictul Israel-Hamas până la tensiunile cu Iranul, ridică semne de întrebare pentru unii specialişti dispuşi să se relocheze.
Opinia Cititorului