The Washington Post: FBI deschide o anchetă după prăbuşirea podului din Baltimore

A.F.
Internaţional / 16 aprilie

The Washington Post: FBI deschide o anchetă după prăbuşirea podului din Baltimore

FBI a deschis o anchetă în urma prăbuşirii, la sfârşitul lunii martie, a unui important pod la Baltimore, în estul Statelor Unite, după ce acesta a fost lovit de un portcontainer, a relatat luni presa americană, conform The Washington Post.

Această "anchetă penală" urmăreşte să stabilească dacă echipajul a pornit cu vasul la drum ştiind că nava avea probleme mecanice grave, potrivit The Washington Post.

Într-un e-mail trimis AFP, FBI a precizat că se află "la bordul cargoului Dali" pentru a efectua "operaţiuni criminalistice", fără a da alte detalii şi fără a confirma deschiderea unei anchete, după cum a relatat Washington Post.

La sfârşitul lunii martie, portcontainerul Dali, cu o lungime de 300 de metri, s-a izbit de un pilon al podului Francis Scott Key din Baltimore, pe coasta de est a Statelor Unite, provocând prăbuşirea acestuia. Au fost recuperate corpurile fără viaţă a doi muncitori care reparau carosabilul podului, în timp ce alţi patru sunt încă dispăruţi şi se crede că au murit.

The Washington Post a relatat că această "anchetă penală" este menită să stabilească, "cel puţin în parte", dacă echipajul a pornit în cursă ştiind că nava avea probleme mecanice grave, potrivit a doi oficiali americani anonimi.

Dali, navigând sub pavilion Singapore, plecase din portul Baltimore pentru o traversare de 27 de zile către portul Colombo (Sri Lanka). După ce a informat autorităţile despre o pierdere de putere din cauza unor probleme de propulsie, nava a lovit un pilon al podului.

În timpul unei vizite la Baltimore, la începutul lunii aprilie, preşedintele american Joe Biden a promis să "mişte cerul şi pământul" pentru a reconstrui podul. Nava este încă blocată pe loc, sub dărâmăturile podului, blocând o parte din traficul maritim într-unul dintre cele mai aglomerate porturi ale ţării. A fost deschis un culoar temporar de navigaţie pentru a permite trecerea navelor implicate în operaţiunile de salvare şi de deblocare.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Nici un cuvintel despre capitanul vasului,

    care este din Ucraina,

    ce democratie "politic corecta" 

    1. ce ar trebui sa zica despre capitan? Au zis ca incearca sa stabileasca daca echipajul a stiut sau nu ca nava avea bube. Ce trebuie mai mult? Echipajul a anuntat ca nu mai poate controla nava din primul moment cand au realizat asta, americanii au inchis podul si asa s-a evitat o tragedie!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

APA NOVA
eximbank.ro
danescu.ro
boromir.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Mai. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5777
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0370
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8147
Gram de aur (XAU)Gram de aur359.4834

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
ccib.ro
tophotelconference.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
everythinghr.live
32.aicps.ro
roenergy.eu
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb